Vanzatorii de „Like”-uri

Subtitlu

sâmbătă, 12 ianuarie 2013, 13:27
3 MIN
 Vanzatorii de „Like”-uri

Firmele si persoanele publice vaneaza in ultima perioada „Like"-urile de pe Facebook si ar face orice pentru a intra in posesia lor. Chiar si sa le cumpere. Unii au speculat acest lucru, asa ca Internetul este invadat de site-uri de pe care oricine poate cumpara pachete cu 1.000, 2.000 sau chiar 10.000 de fani, plus like-uri pe Facebook.

Pretul unui „fan" pleaca de la 5 bani

Un nou tip de afacere isi face loc pe piata Internetului: vanzarea Like-urilor sau a fanilor de pe Facebook. Totul nu este insa decat o mare pacaleala, intrucat conturile celor care dau like nu sunt reale. Reporterii de la „Ziarul de Iasi" au gasit insa mai multe site-uri. Unul dintre ele este www. likeuri.ro, iar sloganul acestuia este sec: „Cumpara fani pe Facebook». Creatorul acestei pagini a postat pe site si motivul pentru care cineva ar trebui sa cumpere fani si like-uri, aparent. „In cazul in care nimeni nu a dat like paginii tale, iti lipseste mai mult decat un public, iti lipseste credibilitatea. Am rezolvat aceasta problema pentru tine rapid si usor. Cand utilizati promotiile noastre pentru a cumpara like-urile pe Facebook, ai incredere si respect din partea publicului pe care il meriti. Fanii de pe facebook sunt, de asemenea, un factor foarte puternic in obtinerea unui loc mai bun intre rezultatele motoarelor de cautare. Cu cat ai un rank mai mare, cu atat ai mai multi vizitatori", este mentionat pe www.likeuri.ro. Doritorii pot alege intre mai multe pachete puse la dispozitie pe Internet. De exemplu, 1.000 de fani, plus like-uri costa 80 de lei, dar se pot alege si alte tipuri de pachete, precum cel cu 10.000 de fani, plus like-uri care ajunge la 550 de lei.

„Userul da like fara sa stie"

Un alt site prin care se pot cumpara fani sau like-uri pe Facebook este www.promovamsite.com. Si aici se pare ca puteti beneficia de „super oferte". „Te ajutam sa-ti cresti vizibilitatea si notorietatea paginii, a profilului sau a shop-ului tau de Facebook printr-un numar mare de like-uri de la persoane reale. Like-urile vor fi vizibile dupa trei zile, in functie de numarul solicitat", este precizat pe site-ul care promite minuni in ceea ce priveste numarul de fani si like-uri. Preturile difera aici si sunt mai piperate decat in primul caz, intrucat 150 de Like-uri costa 8 euro, iar pentru 200 de Like-uri cineva poate plati chiar si 12 euro. Un alt site pe care se comercializeaza Like-uri are o oferta mai generoasa, intrucat paleta se extinde si catre Youtube sau Dislike-uri. „Vand Like-uri Facebook in functie de tara, sex sau varsta, Foto like, subscriberi facebook, etc si Youtube like, Dislike-uri, subscriberi, Views, comentarii, comentarii cum le doriti voi, Twitter followers", a fost mentionat pe http://vandlikeurifacebook.cabanova.com. Amatorii de Like-uri pot cumpara click-uri din numeroase tari, intrucat site-ul pune la dispozitia clientilor un numar de 43 de tari din care se pot cumpara Like-uri. In ceea ce priveste preturile pentru Like-urile din Romania, clientii trebuie sa plateasca incepand 2,5 dolari pentru 100 de Like-uri pana la 75 de dolari pentru 1000 de Likeuri.

Un tanar care lucreaza in domeniul IT ne-a explicat care sunt trucurile din spatele acestui tip de afacere. „Sunt o multitudine de persoane care comercializeaza like-uri prin crearea multor conturi de Facebook fictive, iar apoi se logheaza pe fiecare in parte si dau like-uri paginii de Facebook sau site-ului care le cer. Unii incearca sa te forteze sa dai like pentru a vedea continutul unei pagini care este blocata, incompleta sau ascunsa, iar alti antreprenori au mers si mai departe, inserand pluginuri in clipuri fictive gen «o pisicuta stranuta-video». In momentul in care userul de buna credinta da click pe video pentru a-l rula, de fapt el da like fara sa stie", a precizat Andrei Butnarasu.

In martie anul trecut, chiar un membru al trupei Akcent a fost acuzat ca ar fi apelat la comerciantii de Like-uri pentru a-si spori numarul de fani de Facebook. Atunci, Adrian Sina ar fi platit un tanar cu 500 de euro pentru a-i aduce in mai putin de 30 de zile un numar de 50.000 de fani virtuali. Artistul a negat insa toata povestea.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii