Vaporul „Iași” și băiatul-drac. Un episod uitat din 1925

Tot pe acest vas avea să fie readus acasă un băiat de 17 ani cu o poveste ieșită din comun, prezentată atunci pe larg de ziarul bucureștean Dacia, în ediția din 17 decembrie 1925. Am recuperat articolul prin platforma Ziarele Arcanum, care digitalizează presa veche, și îl republicăm aici integral pentru că dezvăluie un tip de istorie greu de imaginat astăzi: copii folosiți ca spioni și sperietori de front în Primul Război Mondial.

„De vorbă cu un fost drac

O pagină din dosarul crimelor culturii germane

Pe vaporul românesc „Bucegi”, în drum dela Constanţa la Constantinopol, oamenii echipagiului au descoperit un personaj îmbarcat fraudulos pe vapor, un băeţaş de vre-o 17 ani. Vorbea bine româneşte, deşi a declarat că se numeşte Nicolaus Keiser, născut la Hamburg, în Germania.

La Constantinopol, pentru că marinarii noştri nu-l putură debarca, l’au suit pe vaporul „Iaşi” cu care a fost readus la Constanţa şi predat poliţiei portului.

Copii informatori

Aci el a declarat următoarele:
În anul 1915, a rămas orfan de tată, căci părintele său pierise ca soldat german, în luptele de pe frontul francez.

Rămas pe drumuri, orfanul a fost internat într’o cazarmă, de unde peste 1.000 de orfani au fost aduşi cu trenul în Galiția, pe frontul rusesc. Acolo micii copilaşi a trebuit să facă serviciul de spionaj pentru armatele germane.

Erau trimişi îmbrăcaţi ţărăneşte, prin satele ocupate de armatele ruse, pentru a arunca otrăvuri prin fântâni, a aşeza mine în lagărele ruseşti, sau spre a aduce informaţiuni despre cele ce făceau ruşii.

Din cei 1.000 de copii orfani, au pierit în primele luni, mai mult de jumătate, fie din cauza gerului, fie de gloanţele şi obuzele ruseşti.

Dracii improvizaţi

Interesantă e povestirea micului aventurier, despre modul cum speriau germanii pe ruşii superstiţioşi provocând debandada în rândurile acestora.

Copiii erau îmbrăcaţi în blănuri, li se aşeza coarne pe cap şi li se atârna câte o coadă stufoasă ca să aibe înfăţişare de draci. Erau apoi conduşi în timpul nopţii în special în avant-posturi şi ascunşi prin mărăcini şi alte locuri mascate.

Când patrulele ruseşti se apropiau, dracii improvizaţi, trebuia să sară înaintea lor, să ţipe strident şi să joace într’un picior, astfel că pravoslavnicii văzând pe necuratul înaintea lor, îşi făceau cruce şi o rupeau de fugă, povestind şi celorlalţi naivi semibarbari cele ce au văzut.

Când ruşii au prins însă de veste şiretenia, mulţi copilaşi nevinovaţi au fost împuşcaţi fără milă…

Pe frontul românesc

În urmă bieţii orfani din cari puţini au mai scăpat cu viaţă au fost aduşi pe frontul german din România. Aci ei făceau servicii de recunoaştere. În timpul nopţii, soldaţii instalau telefoane prin copaci, iar copiii îmbrăcați în frunze, erau suiţi pe copaci, de unde în cursul luptelor, comunicau orice mişcări ale românilor.

Echipele de draci nu mai erau uzate, căci patrulele noastre în loc să fugă, se puneau pe vânătoare de… draci.

În pribegie

În sfârşit în retragerea lor, din România, armatele germane s’au lepădat de necunoscuţii orfani, cari au rămas pe drumuri, în România. Aceiaşi soartă a avut-o şi micul nostru povestitor, care la etatea de 7 ani numai, a luptat în armata germană în calitate de drac…

Nefericitul copil, graţie d-lui poliţai al portului, Vasilescu şi a d-lui taxator Teodoru dela vama locală, a fost îmbrăcat şi va fi îmbarcat pentru Hamburg, unde declară micul aventurier, are o soră.

Încă o pagină din dosarul crimelor imperiale germane”.

Articolul din Dacia rămâne o mărturie a unui tip de război care nu se mai poate repeta: unul în care copiii erau transformați în instrumente de spionaj și diversiune. La un secol distanță, tactica „copiilor-draci” folosiți de armata germană împotriva rușilor poate părea de neînțeles, dar rolul lor – acela de a crea panică, confuzie și presiune psihologică – nu este atât de diferit de ceea ce fac astăzi dronele ucrainene pe același front estic. Diferența esențială este că, în locul unor copii vulnerabili trimiși în misiuni imposibile, tehnologia preia riscul, iar informația devine arma centrală.

Dacă în 1915 germanii mizau pe frica și superstițiile soldaților ruși, în 2025 presiunea vine din aer, de la dispozitive capabile să observe, să urmărească și să lovească fără avertisment. Scopul însă rămâne același: forțarea adversarului să se replieze, menținerea lui într-o stare de alertă continuă și obținerea unui avantaj psihologic în luptă.

Un secol trece, instrumentele se schimbă, dar mecanismele războiului se repetă. Iar povestea adolescentului Nicolaus Keiser, de pe vaporul „Iași”, ne reamintește că presa veche ascunde episoade care merită readuse la lumină, pentru că ele completează liniile nevăzute ale istoriei locale.

Publicitate și alte recomandări video