luni, 23.05.2022
Varianta de coronavirus descoperită în India este mai contagioasă şi are caracteristici care ar putea reduce eficienţa vaccinurilor, contribuind la accelerarea epidemiei în India, a avertizat sâmbătă responsabila ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
India a înregistrat sâmbătă, pentru prima dată, un bilanţ de 4.000 de decese din cauza COVID-19 în 24 de ore şi peste 400.000 de noi contaminări, însă experţii estimează că datele oficiale sunt cu mult subevaluate.
Soumya Swaminathan, medic pediatru şi cercetătoare indiană, a declarat că varianta B.1.617, care a fost depistată pentru prima dată în India în luna octombrie, a fost indiscutabil un factor de accelerare a epidemiei scăpate de sub control în această ţară.
Această tulpină ar putea fi inclusă de OMS pe lista tulpinilor considerate mai periculoase decât varianta originală a virusului având în vedere gradul mai ridicat de contagiune, capacitatea acestora de înfrânge protecţia oferită de vaccinare şi rata mortalităţii în rândul pacienţilor infectaţi, a precizat cercetătoarea.
Varianta B.1.617 "prezintă mutaţii care sporesc contagierile şi care pot totodată potenţial să o facă rezistentă la anticorpii dezvoltaţi graţie vaccinării sau în urma unei contaminări naturale", a explicat ea.
Doar vaccinarea nu este de ajuns
Însă această variantă nu poate fi considerată singura responsabilă pentru creşterea spectaculoasă a cazurilor în India, care pare să fi lăsat garda jos prea devreme, permiţând "adunări masive de persoane", a mai spus ea.
Într-o ţară vastă precum India, contaminările se pot produce fără prea mult zgomot timp de mai multe luni. "Aceste prime semne au fost ratate până când (contagierile) au ajuns la un punct de unde creşterea a fost verticală".
Pentru moment, este foarte dificil să luptăm împotriva virusului "întrucât epidemia vizează mii de persoane şi se multiplică cu o viteză foarte dificil de stopat", a mai precizat Swaminathan, avertizând că doar vaccinarea nu va fi suficientă pentru a recăpăta controlul asupra situaţiei.
India, care este cel mai mare producător mondial de vaccinuri, nu a imunizat cu ambele doze decât 2% din populaţia sa de 1,3 miliarde de locuitori.
"Va dura luni, dacă nu cumva ani pentru a atinge o rată de 70-80%" de populaţie imunizată, potrivit cercetătoarei.
"Va fi o problemă la nivel global"
În viitorul apropiat, India va trebui să se bazeze pe măsurile sociale şi sanitare deja testate şi aprobate pentru a stopa epidemia, a avertizat aceasta.
Amploarea epidemiei în India creşte riscul apariţiei unor noi variante încă şi mai periculoase.
"Cu cât virusul se multiplică, se răspândeşte şi se transmite, cu atât mai mult riscul de a produce mutaţii, de a se adapta" creşte, a subliniat cercetătoarea.
"Variantele care acumulează un număr semnificativ de mutaţii pot în cele din urmă să devină rezistente la vaccinurile de care dispunem în prezent".
"Va fi o problemă la nivel global", a subliniat Soumya Swaminathan.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Becali spune din nou că Poli Iași i-a cerut 200.000 de euro ca să-i dea un meci
Rușii nu au refăcut aerodromul din Transnistria. Echipamentele ar fi fost furate
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen
Bilanțul morților ruși în Ucraina este "similar" cu cel al războiului sovietic din Afganistan
Poezie pe piatră, conceptul lui Ion Barbu. Instalația poetică unică expusă la Iași
Militar rus condamnat la închisoare pe viaţă din cauza crimelor din Ucraina
Zelenski: Până la 100 de oameni sunt ucişi în fiecare zi în luptele din estul Ucrainei
Preţul gazelor din import a urcat de patru ori în ultimul an
Ce se mai întâmplă azi la Romanian Creative Week (RCW) - Musicalling
Medicul care a ”descoperit” variola maimuței la Rădăuți, dus din mașina de gunoi la Psihiatrie
Portarul Manuel Neuer şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen
Trei ieșeni arestați: unul pentru trafic de droguri, doi pentru trafic cu produse psihoactive
Şeful DNA, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 – 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”
Creşterea preţurilor la energie a adus venituri suplimentare la buget de miliarde de lei
Biden avertizează că SUA vor apăra militar Taiwanul dacă Beijingul invadează ţara
Florin Cîţu critică PSD din cauza anunţului privind introducerea cotei progresive de impozitare
Program de spectacole la Teatrul Luceafărul în săptămâna 24-29 mai 2022
Becali îl ironizează pe primarul Pandele: Felicitări, pentru cupă! Ai muncit un an pentru CFR
Emblematica chitară a lui Kurt Cobain, adjudecată la 4,5 milioane de dolari
Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea
Fenechiu: PNL nu este dispus să renunţe la cota unică. Este una din liniile roşii
Un tânăr de 21 de ani a murit sub privirile tatălui său. Cei doi lucrau împreună
Militar rus: „Eram murdari şi obosiţi. Oamenii din jurul nostru mureau”
Schimbare majoră la admiterea la liceu. Notele din gimnaziu nu vor mai fi luate în calcul
Editura JUNIMEA şi revista SCRIPTOR invită publicul marţi la un dialog cultural
Cum a făcut România jocurile politice ale Rusiei. Abia de acum vine greul!
Averile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari
Canalul de Suez aduce Egiptului venituri de circa 7 miliarde de dolari în actualul an fiscal
Alarmă falsă în Grecia. Turistul englez bănuit ca ar fi avut variola maimuţei are de fapt varicelă
Echipa FC Porto a câştigat duminică a XVIII-a oară Cupa Portugaliei
Cannes 2022: Cristian Mungiu radiografiază xenofobia care macină Europa
Cum iroseşte România o importantă sursă de energie în aşteptarea legislaţiei privind investiţiile
Un feribot a luat foc în Filipine: cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa (VIDEO)
WhatsApp nu va mai funcţiona pe versiunile de iOS lansate în 2016 şi 2017
Primul abandon important în proba mersului fără mâncare, după 660 km parcurși
Fondul de salarii lunar din Iaşi cu tot cu taxe şi impozite se ridică la circa 900 milioane de lei
Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)
300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie
Licitaţie majoră a ApaVital: extindere înspre Mogoşeşti şi Scânteia
Doar 15 cazuri de COVID-19 peste weekend la Iaşi. Recorduri negative şi la nivel naţional
Spitalul Mitropoliei s-a extins: o investiţie de 2 milioane de euro
Nichita DANILOVBiberonul |
Ciprian IFTIMOAEIDespre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II) |
Michael ASTNERMamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.