Vasile Conta și Societatea „Junimea” (IV)

Interesul lui Conta pentru Meitaniⁱ era mai degrabă motivat de intențiile sale de a intra în politică și de depărtarea clară de Junimea politică, conservatoare. După cum consemnează A.D. Xenopol, condițiile impuse de Tratatul de la Berlin (1878), prin care recunoașterea independenței României era condiționată de modificare Constituției din 1866 astfel încât să permită împământenirea în masă a evreilor, au divizat profund societatea românească și, pe cale de consecință, au adâncit diferențele și din „Societatea Junimea”, unde, după cum arată A.D. Xenopol, „un grup întreg, între care Vasile Conta, Gr. Buicliu și eu părăsirăm partidul Junimei politice (s.a.), rămânând numai în societatea literară, care însă primi o grea lovitură prin desbinarea politică și apoi fu desființată prin strămutarea lui Iacob Negruzzi în București, care luă cu el și organul Societății, «Convorbirile literare» (1881)”. Acest grup, care va constitui nucleul ce înființează la Iași, în 1878, Partidul Liberal Moderat, marcând o distanțare limpede de junimiștii conservatori, nu este, totuși, responsabil, de sciziunea Junimii. Încă din 1876, Maiorescu se mută la București, la finele mandatului său de ministru, unde începe de la capăt cu programul său de penetrare a elitelor timpului prin intermediul cenaclului și a edificării unei autorități simbolice. „Eu – nota la 22 septembrie 1876, în Jurnal – trebuie să-mi câștig terenul în tinerimea din București întocmai ca la Junimea de la Iași. Acesta e un drum de ocol de 3-4 ani, dar după aceea minunat de sigur”. Scindarea Junimii începuse sub bagheta creatorului ei, iar acest proces demonstrează fără urmă de echivoc faptul că Maiorescu, arivist lipsit de scrupule, nu făcea altceva decât să-și construiască prin intermediul societății un punct de sprijin, un capital simbolic necesar pentru ascensiunea sa politică și socială.

Plecat și el la București, în iarna lui 1877, Eminescu îi va scrie lui Negruzzi, la începutul anului următor, oferindu-i o imagine asupra cenaclului bucureștean, asupra muncii sale la „Timpul”, precum și asupra legăturilor sale cu junimiștii ieșeni. Acest pasaj edificator merită citat in extenso: „Multe închinăciuni pentru toată Junimea și pentru fiece junimist îndeosebi, iar mai cu seamă mă închin cu multă plecăciune cuconului Drăgănescu și stăruitorului întru cele bune și creștinești Creangă. Dacă n-am scris multora din ei, după scrisori primite, precum lui Conta, Creangă, boerului Drăgănescu și celui ‘tout-à-fait-ramoli par les petites modistes’ [Xenopol, n.n.] cauza e că la «Timpul» am fiece zi de umplut o coală de tipar (împreună cu Slavici) și această masturbație intelectuală ne face incapabili de a ne aduna mințile. Junimii de aici i s-a stricat rostul cu Rossi. Pân’ la venirea acestui genial actor, țineam regula vinerea ședință (…). De la venirea lui Rossi serile toate ale săptămânii sunt prinse”ⁱⁱ.

Instrument de ascensiune socială și pentru membrii ei, societatea ieșeană a sfârșit, fatal, prin a fi înghițită de interesele politice care au diluat-o și, pas cu pas, au ruinat-o. După cum observa și Z. Ornea în studiul său clasic, Junimea și junimismul: „Vrajba politică pătrunsese și aici, expulzând spiritul de înțelegere și camaraderie boemă. Junimea, veselă și neangajată, de altădată, dispăruse chiar dacă uneori, întâmplător, la o ședință apărea Maiorescu (venit la Iași cu treburi avocățești) sau – și mai rar – Carp. Principiul separării sferelor – deviză sfântă odinioară – n-a putut fi menținut mai mult de un deceniu”.

Intrat în societate în 1873, activ doar între 1876 și 1879, Conta nu a fost marcat esențial de paradigma junimistă. Venit la cenaclu gata format din străinătate – după opinia lui Panu –, el și-a desăvârșit mai curând, prin intermediul junimiștilor, ascensiunea în rândul elitelor intelectuale ieșene, exploatând eficient dubla sa postură de profesor la Universitate și de conferențiar la „Prelecțiunile Junimii”. Opera sa filosofică a rămas necomentată de Societate (cu excepția unei cronici la ediția franceză a Teoriei fatalismului, scrisă de Eminescu în „Curierul de Iași”), iar opiniile sale politice erau în ascuțită contradicție cu cele ale „grupului diriguitor”. Junimea a însemnat însă, neîndoielnic, validarea sa ca personalitate culturală în mediul ieșean și a contribuit decisiv la afirmarea lui Conta ca figură publică. Devenit membru cu drepturi depline al intelighenției ieșene, dobândind un statul social ridicat, cu prestigiu intelectual și capital simbolic, Conta trebuia să-și urmeze destinul și să asume o carieră politică și ministerială. Ceea ce a și făcut, poate și ca o prelungire a activității sale publice ieșene, care fusese, totuși, marcată de experiența junimistă.

Se poate concluziona, fără nici un fel de îndoială: Universitatea și Junimea au fost cele două canale care au permis intrarea lui Conta ca membru onorabil și responsabil al intelighenției timpului și care au creat cadrul valorizării sale pe scena românească. Prin ele devenea un membru cu drepturi depline al „elitei” intelectuale. Urma, conform protocolului vremii, ascensiunea politică și asumarea unor înalte funcții publice ca ministru și, la final, ca judecător la Înalta Curte de Casație.

ⁱGeorge Meitani – profesor de drept constituțional la București, membru al Partidului de Centru și unul dintre cei care editează ziarul „Pressa”.

ⁱⁱI.E. Torouțiu, Studii și documente..., vol. IV, p. 135

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video