Vasile Ernu lansează „Generația canibală” la Iași – întâlniri cu liceeni și dezbateri despre anii ’90

Marți, 18 februarie, de la ora 10, Vasile Ernu se va întâlni cu liceenii Colegiului „Richard Wurmbrand” din Iași, la Muzeul „Vasile Pogor”, Casa Junimii, Sala Studio J, în cadrul unui eveniment coordonat de prof. Brândușa Chelariu.

Vasile Ernu va participa miercuri, 19 februarie, de la ora 12, la Întâlnirile Clubului Logo, în sala de conferințe de la Casa Muzeelor (Strada Vasile Alecsandri 6). Moderatoarele evenimentului coordonat de prof. Serinella Zara vor fi elevele Jessica Secrieru și Karina Miron.

Tot miercuri, de la ora 18, Vasile Ernu va purta un dialog cu Brândușa Silvia Chelariu și Bogdan Crețu, intitulat „Iași – Primul meu oraș sau România anilor ’90”, la Acaju (Anastasie Fătu nr, 2A).

Despre carte

Volumul explorează anii ’90, perioada de tranziție postcomunistă din Europa de Est, cu accent pe experiențele tinerilor basarabeni. Editura Polirom a transmis următoarele informații despre volumul Generația canibală, semnat de Vasile Ernu:

„Anii ’90. Cad regimurile comuniste în tot blocul estic, URSS se dizolvă şi sălbaticii copii dingo pleacă în toate direcţiile plini de speranţă, entuziasm şi o poftă nebună de viaţă. Unii pleacă pentru prima dată la studii în „noua Patrie” România, alţii rămân în statul proaspăt înfiinţat, Republica Moldova, iar alţii fug clandestin spre «noul paradis», «afară», în Occident. Tinerii studenţi basarabeni, ultimii copii ai Imperiului, veniţi în noua Patrie, descoperă o lume total diferită de a lor. Românii şi basarabenii par două triburi distincte care vorbesc aceeaşi limbă, dar cu alte înţelesuri şi care practică alte ritualuri. Peste toţi însă vine o nouă lume, cu o mulţime de tentaţii, ce le aduce tot ce le-a lipsit – libertate nelimitată şi mărfuri fără număr – şi ei au ales: Always Coca-Cola. Noua epocă le oferă chiar mai mult: pe lângă libertate şi speranţă, le aduce inflaţie, şomaj, dezindustrializare. Se trece de la producţie la comerţ, nimeni nu mai doreşte să fie – toţi vor să aibă. Societatea devine un adevărat carnaval şi comerţ pe mormintele vechii lumi: din epoca comunistă direct în epoca western a Estului nostru sălbatic. Iar din tot acest vârtej se naște o nouă generaţie: generaţia canibală.”

Fragment din Generația canibală

În comunicatul de presă transmis, Editura Polirom a pus la dispoziție și un fragment din carte lui Vasile Ernu.

„La Gardu’ Verde și crâșmele Iașiului `90

 Şi totul se termina la Gardu’ Verde. În Iaşi, oraşul celor şapte coline, erau atâtea biserici, încât sentimentul era că oamenii s‑au născut aici ca să meargă la slujbă zi de zi. Aici orice drum ducea la o biserică. Doar că la biserică, deşi duminica era destul de aglomerat, nu toţi localnicii se înghesuiau pentru că la slujbe se stătea în picioare şi popa cerea să fie linişte. Iar moldovenilor, de la cronicari ştim, le place să stea mai tolănit pentru că sunt mari cheflii şi povestitori. Deloc întâmplător, aici fiecare biserică avea în apropiere un număr impresionant de crâşme. Aici, dacă fiecare drum ducea la biserică, fiecare ieşire de la biserică ducea la cel puţin tei crâşme lăturalnice unde oamenilor le plăcea să stea la poveşti interminabile.

Am făcut jumătate de glob la picior – dar nicăieri nu am mai întâlnit o densitate atât de mare de oameni aşa de inteligenţi şi aşa de plini de umor ca la Iaşi. Un umor şi o inteligenţă pe cât de intense, pe atât de indiferente şi de modeste. Ţi le ofereau ca pe un dar şi se scuzau. La acest capitol Iaşiul nu poate fi întrecut de nici un oraş din regiune.

(…)

La Gardu’ Verde preţurile erau mici, ca pentru studenţi şi disponibilizaţi. Şi asta datorită lui nea Cornel. Cârciuma se afla în casa lui nea Cornel Amarandei şi avea să devină cea mai populară crâşmă ieşeană din toate timpurile.

Nea Cornel făcea de toate acolo şi deseori era şi barman. Era un bărbat robust, bine configurat, cu ceva burtă, cu destul simţ al umorului şi foarte ager la minte, cu ochii sclipitori sub nişte sprâncene groase. Râdea uneori şi se întreba :

— Cum reuşiţi, măi, să învăţaţi pe gălăgia asta, cu muzica dată la maximum ?

Crâşma avea şi rolul de sală de lectură, deseori aici veneau studenţi care, la o cafea lungă, mai citeau `90cursuri.

Avea şi glumele lui :

— Măi, ăştia de la Teologie beau până‑l văd pe Necuratul, iar cei de la Filologie beau până cred că stau la masă cu Tolstoi…

Nea Cornel nu practica adaosuri mari căci ştia că vinde mult şi scotea banul din cantitate. Avea destulă bere şi multă vodcă, rom, coniac şi vin. Berea era cea mai băută pe atunci, dar şi cea mai accesibilă ca preţ.

Avea o dubă cu care umbla pe la angrouri, pe la Suceava, Botoşani şi Vaslui, de unde aducea marfă mai ieftină, iar mai târziu se lăudă că are marfă tocmai de la O radea, care e mai de calitate. Partea aia de ţară avea un aer occidental şi superior în percepţia şi imaginarul moldoveneşti. Moldovenii nu au putut niciodată să scape de acest complex de inferioritate faţă de acea zonă, care e total nejustificat. Cei de acolo merg pe strategia opusă – «ei sunt fruntea»: au strategia de supraapreciere. O strategie moldovenească pe dos. Mă rog, asta e altă poveste.

Nea Cornel se mai lăuda şi că are numai muzică bună :

— Am mai bine de două mii de casete. Am tot de la Metallica, Clapton, Scorpions, Europe, Queen şi altele de genul ăsta din anii ’70 şi ’80.

E adevărat că ăsta era repertoriul de bază chiar dacă mai avea şi noutăţi şi ne lăsa şi pe noi să mai punem ce doream. Asta era partea de cămin cultural – se asculta muzică bună şi dată tare.

Întâi treceai prin curte: era o terasă mare – vara era excelent aici pentru că nu mai stăteai în fum. Dar pe atunci fumul era un fel de aer care ţinea de căldură şi de foame : Monte Carlo, Assos, L &M şi Carpaţi. Şi, cu puţin noroc, fum de ţigări mentolate, dar astea ceva mai târziu – More.

Când am intrat aici, era un fum de nu se vedea om cu om : pe atunci nu prea erau scrumiere şi se arunca totul pe jos. Sau scrumierele erau atât de pline, că se revărsau pe masă şi de pe masă pe jos. Erau acele scrumiere mari de sticlă din vechea epocă, de pe la restaurante – grele, la care, de la atâta scrum şi mucuri de ţigară, nu se mai vedea sticla şi semănau cu un arici făcut din chiştoace.

În interior era gălăgie, se vorbea pe un ton puţin strigat. La mesele din fund stăteau nişte filologe cu amicii lor meditativi. Întreb de amicul meu :

— E undeva în spate, cred, îmi zice vecina de la P5.

Ajung la masa lor şi aici deja se împroşca cu citate din Cioran şi Nietzsche. Amicul mă vede, ridică halba în semn de salut şi zice aşa, ca să mă introducă în atmosferă :

— Tu ce crezi : «Omul este invenţia lui Dumnezeu sau Dumnezeu este invenţia omului?».

După întrebare şi stil mi‑am dat seama că se trecuse de mult de a cincea bere. Sigur şi de ceva vodcă.

(..)

Celălalt care stătea la masă a zis ceva, dar nu am auzit ce. Scorpions fluierau ceva în boxe :

I follow the Moskva down to Gorky Park

Listening to the wind of change

An August summer night, soldiers passing by

Listening to the wind of change.”

 

Publicitate și alte recomandări video