Vasile Moldoveanu – strălucire, modestie („Ceea ce pot, o să fac!”)  

De Vasile Moldoveanu te poți apropia, treptat, în patru moduri: privind imaginile statice postate pe internet, urmărindu-i înregistrările audio-video, citind cartea avându-i ca autori pe Ioana Diaconescu și Alexandru Pătrașcu¹, dacă există posibilitatea conversației tihnite cu artistul de teatru liric. Am urcat cele patru trepte marcat de același sentiment al admirației.

Deseori, fotografiile stabilesc, înaintea dovezilor fundamentale – imprimările audio, interpretările în sala de spectacol –, substanța originală, vocația, înfățișarea autentică a interpretului de operă. Mulți cântăreți din categoria a doua sau a treia pot lăsa impresia performanței muzical-actoricești luând în fața obiectivului fotografic atitudinea, chipul ce imită trăsăturile unor personaje, promit valoarea. Din prima clipă rezervată doar privirii, imaginile părelnic oprite ale lui Vasile Moldoveanu impun statura tăcută, dar impunătoare a artistului dublu-valent: cu voce excepțională și pregnanță scenică. Dacă nu l-ai ascultat, fotografia pretinde experiența hotărâtoare. Imediat, impresia dintâi se confirmă, oricare ar fi partitura. Selecția aleatorie îl avantajează pe interpret.

Prima demonstrație, din oricare posibilă, poate fi aria „È la solita storia del pastore” din opera „Arlesiana” de Francisco Cilea. Clipa de început farmecă prin timbrul deschis, luminos, al vocii, amăgindu-te că și-a primit educația în patria belcantoului. Lirismul desenului melodic este evident, extravertit fără exagerare, asemenea unor cântece populare italiene. Inspirația compozitorului, știința construirii discursului melodic i-a prilejuit și lui Vasile Moldoveanu ocazia acumulării tensiunii vocal-dramatice, ajunsă în final la apoteoză prin forța dramatismului, a singurei note puternice, strălucitor expusă în registrul acut. Am scris „și lui Vasile Moldoveanu” după ce am ascultat versiunile altor tenori cu nume istorice. Nu am regăsit grija orgolioasă a sublinierii forței, susținerii și strălucirii vocale (Luciano Pavarotti), contrastul subliniat de nuanțe pianissimo-fortissimo (Jonas Kaufmann), îmbrățișarea frățească a cantabilității melodice populare și a melodicii culte de operă (spectaculară la Placido Domingo). L-aș situa pe Vasile Moldoveanu în climatul liric predispus introspecției ce echilibrează nuanțele, dar luminează maleabilitatea și forța vocii, așa cum se păstrează în versiunea lui Jussi Björling. Având în vedere că acesta câștigase admirația profesioniștilor, a publicului în perioada 1930-1960, fiind, datorită discurilor, programelor radiofonice românești bine-cunoscut profesorilor de canto cu care Vasile Moldoveanu a studiat la București – Dinu Bădescu și Octav Enigărescu –, rezonanța ca tehnică, stil de interpretare cu maniera tenorului suedez poate fi credibilă.

Vocea de tenor spinto – puternică, strălucitoare, uneori tăioasă ca briciul în registrul acut, întotdeauna tumultoasă cum e râul umflat de ploi, emisia ca o rază laser ajunsă la sunetul și expresia dorite de compozitor, la Vasile Moldoveanu fără artificii dramatice – impresionează. Nu încarc aici memoria cititorului cu o listă de exemple, menționez doar „E lucevan le stelle” („Tosca”), „Che gelida manina” („Boema”) de Puccini. Vasile Moldoveanu nu a forțat admirația ascultătorului, de pildă, așezând pe nota din registrul acut coroana ce îi prelungește o clipă saltul spectaculos în înalturi. Bunul-simț și echilibrul l-au condus. Una dintre cele mai convingătoare este „La donna è mobile” (binecunoscut șlagăr compus de Verdi).

Și viața lui Vasile Moldoveanu poate fi subiect de spectacol liric. Doar cei care l-au urmărit în sala Operei Naționale Române din București până în 1972 și-l amintesc în rolurile principale din „Gianni Schicchi”, „Boema”, „Don Pasquale” sau „Flautul fermecat”, cei de astăzi, interesați de cariera sa ar trebui să deschidă ziarele și revistele românești în care se publicau generos cronici. Mai există trei ediții discografice care memorează cântul lui Vasile Moldoveanu în roluri secundare din „Traviata”, „Carmen”, „Samson și Dalila” – prea puțin, în orice caz nu în patria sa a fost documentat sonor apogeul carierei artistice. Urmându-și în mod firesc traseul evolutiv, cu toate șansele ajungerii în marile centre muzicale din lume, știind că statul comunist putea refuza oricând invitațiile din străinătate trimise muzicienilor performanți (cum s-a întâmplat în foarte multe cazuri), Vasile Moldoveanu a trebuit să aleagă doar calea succesului peste granițe. Drept represalii, regimul comunist l-a condamnat la moarte, apoi a schimbat pedeapsa în cinci ani de închisoare și confiscarea averii (avere care nu exista!).

Este imposibilă aici povestirea etapelor unei vieți de succes pe scenele cele mai importante din Europa de Vest, în Statele Unite ale Americii. Dar trebuie precizat că totul s-a înfăptuit fără impresar, fără agenție specializată în contractarea soliștilor valoroși. Totdeauna s-a bucurat de aprecierea dirijorilor, directorilor de teatru care l-au dorit în stagiunile lor. Toți au aflat, pe rând, despre performanțele sale muzical-artistice. Un rol important l-au avut, bineînțeles, cronicarii. Punctul de decolare al carierei mondiale a fost Germania Federală (Regensburg, München, Stuttgart, Düsseldorf, Berlin), apoi a luat la rând teatrele importante din Olanda, Franța, Austria, Italia. În 1977 i s-au deschis porțile americane, când a debutat la „Metropolitan” în spectacolul „Boema”, început cu atât mai important cu cât parteneră i-a fost bine-cunoscuta soprană Renata Scotto.

În artă, comparațiile nu-și au rostul. De aceea, referirile mele la Luciano Pavarotti, Placido Domingo și Jonas Kauffmann nu au avut rost de „cântar”, ci de subliniere a trăsăturilor definitorii artei vocale la care a ajuns Vasile Moldoveanu. Tot așa, nu contează atât statistica prezențelor sale pe celebra scenă newyorkeză (105 comparativ cu Luciano Pavarotti – 100, și José Carreras – 51), cât numărul impresionant de spectacole susținut în perioada 1977-1986. Transmisiuni directe la televiziune, înregistrări pe discuri, aprecieri elogioase în presă au ilustrat succesul de care Vasile Moldoveanu s-a bucurat pretutindeni.

Se știe, soliștii de operă nu sunt întotdeauna avantajați fizic. Artistul liric Vasile Moldoveanu a cucerit și prin frumusețea masculină, de june prim, dramatismul, ardența, expresivitatea privirii, a interpretărilor sale scenice care întregeau jocul actoricesc. Imaginile fotografice, înregistrările video postate pe internet sunt deplin convingătoare. Pentru că am menționat încă odată internetul, trebuie apreciat la superlativ actul cultural-istoric deosebit de important al scriitoarei Ioana Diaconescu, al criticului de operă Alexandru Pătrașcu, autorii volumului despre Vasile Moldoveanu publicat online, disponibil oricui, oricând. Un volum ce cuprinde informații inedite, o selecție din cronici, fotografii – totul constituind un fond documentar deosebit de prețios.

Am avut plăcerea de a-l cunoaște pe Vasile Moldoveanu când a fost invitat să susțină un curs de măiestrie artistică la Opera Națională Română de aici (13-31 ianuarie 2014), ocazie cu care s-a lansat acest volum. Alt motiv de admirație a fost, cred că nu numai pentru mine, modestia, firescul, simplitatea comunicării cu cei doritori să afle ceva, sau ceva mai mult despre viața domniei sale – în afara teatrelor de operă și pe scenă. Conversațiile înregistrate atunci pentru Radio Trinitas și TVR Iași rămân exemplare. Nu de multe ori am admirat combinația fericită a experienței, conștiinței valorii personale, naturaleței, modestiei și echilibrului la un artist cu o viață marcată de bucurii, drame, incertitudini și succese răsunătoare. Cuvintele-reproș despre nedreptățile suferite în anii tinereții din partea autorităților române au lipsit, doar privirea a fost, uneori, o mărturisire tăcută. Asta nu se poate descrie. Ce este important în viață, în meseria de artist liric – sunt idei exprimate cu acele prilejuri. De luare aminte sunt câteva, pe care le reproduc aici.

În primul rând, să ne cunoaștem posibilitățile, să nu depășească limitele vocii naturale, să țină seama de nivelul ei în anumite etape, să asculte de cei care îi pot învăța. Din punct de vedere etic, trebuie să respecte demnitatea cântărețului de operă. Mi-am păstrat-o toată viața și o s-o păstrez cât voi trăi. Să fie onești cu ei înșiși, cu cei din jurul lor, să nu cedeze tentațiilor de a forma clici pe bază de intrigi. Avem o profesie nobilă, cu care încântăm publicul. Onestitate – am ținut la asta mai mult ca orice. Nu am invidiat pe nimeni. Am căutat să mă apropii de cel pe care l-am admirat, să văd dacă ar fi posibil și pentru mine să-i iau exemplul.²

Vasile Moldoveanu are fericirea să se bucure la intrarea în deceniul nouă de viață, împlinit la 6 octombrie. Cartea menționată, documentele audio-video disponibile online merită studiate de orice tânăr cu pasiune pentru arta lirică, de oricine dorește să cunoască, să prețuiască valorile culturale românești.

 

¹Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Ediția I – 2010, ediția a II-a – 2014, difuzată online.

²Radio Trinitas, emisiunea „Civilizația Muzicii”, ianuarie 2014.

 

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog și profesor

Publicitate și alte recomandări video