anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 07.12.2022

Sentinţă în dosarul tragediei din Fundaţie

Vatmanul tramvaiului-groazei, dat afară din serviciu de ieri. Nu e singurul vinovat de tragedie

GALERIE
tragedie, tramvai, iasi, copou
  • tragedie, tramvai, iasi, copou
- +

Judecătorii ieşeni l-au condamnat ieri la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe fostul vataman Cristian Diaconu. Magistraţii au precizat că au calculat o culpă comună, în cuantum de 30%, pentru agentul Dănuţ Condurache, cel care şi-a pierdut viaţa în urma cumplitului accident. Judecătorii au admis în parte şi pretenţiile civile ale celor care au avut de suferit de pe urma evenimentului rutier. Urmaşii lui Condurache vor primi daune totale de 1.175.000 de lei.  „Nu sunt mulţumită în ceea ce priveşte despăgubirile”, a spus ieri Mirela Drăguşanu, asistenta rănită în martie 2011 şi care ar trebui să primească aproape 350.000 de lei. Vatmanul Diaconescu a oferit pentru „Ziarul de Iaşi” şi prima declaraţie dată presei de la momentul accidentului. „Mă bucur că s-a stabilit o culpă şi pentru şofer, pentru că toţi circulăm sub incidenţa aceluiaşi cod rutier”, a spus acesta care a mai oferit o profeţie cutremurătoare: „astfel de accidente vor mai avea loc cu siguranţă în Iaşi.”

La doi ani şi jumătate de la tragicul accident de tramvai din zona Fundaţie, justiţia ieşeană a dat ieri primele pedepse din acest caz. Deşi au stabilit că fostul vatman Cristian Diaconu nu este singurul vinovat de producerea evenimentul rutier, judecătorii au decis totuşi să îl condamne pe acesta la o pedeapsă totală de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Diaconu a fost condamnat pentru o infracţiune de ucidere din culpă, trei de vătămare din culpă şi una de neluare a măsurilor care să prevină producerea accidentului. Judecătoria Iaşi a mai decis, de asemenea, ca Diaconu să nu mai aibă dreptul să conducă mijloace de transport în comun timp de şase ani – perioada termenului de încercare, revocându-i de asemenea şi interdicţia de a părăsi ţara.Atât Cristian Diaconu cât şi o parte din părţile civile din ultramediatizatul proces au participat ieri la şedinţa publică în care s-a dat sentinţa.

 Previziunea groaznică a fostului vatman

 Judecătorii au ajuns la concluzia că vatmanul nu este singurul vinovat de producerea tragediei din Fundaţie. Agentului de penitenciar Dănuţ Condurache, ce a murit în accident, îi este imputată o culpă în cuantum de 30% în acest caz. Asta pentru că agentul se afla cu maşina pe linia de tramvai în momentul în care aceasta a fost strivită ca o doză de suc de vehiculul condus de Diaconu. De asemenea, vatmanului i s-au impus o serie de obligaţii o dată cu condamnarea cum ar fi faptul că este obligat să anunţe orice schimbare de domiciliu sau plecare mai lungă de opt zile din oraş.
 
 
Diaconu părea ieri destul de bulversat de sentinţa primită, însă a fost de acord să ofere prima declaraţie pentru presă despre incidentul din martie 2011. Fostul vatman a precizat reporterului „Ziarului de Iaşi” că i-a fost teamă de o condamnare cu executare, însă nu este pe deplin mulţumit de sentinţa dată întrucât, din punctul său de vedere, nu este vinovat de producerea accidentului şi ar fi trebuit achitat. „Mă bucură faptul că s-a stabilit şi o culpă pentru şoferul implicat în accident. Pentru că circulăm cu toţii sub incidenţa aceluiaşi Cod Rutier”, a spus Diaconu. Acesta a răspuns unei întrebări spunând că merge în fiecare zi cu tramvaiul şi că, după părerea sa, accidente asemănătoare vor mai avea loc “cu siguranţă” în Iaşi din cauza tramvaielor vechi şi a uzurii liniilor.
 
De asemenea, Diaconu a mai spus că “deocamdată” nu s-a gândit dacă va face sau nu recurs. Acelaşi lucru l-au relatat şi avocatele fostului vatman, Anca Drăgoi şi Alina Popescu. “Soluţia dată de judecător este una solomonică. S-a încercat împăcarea tuturor părţilor din proces. În mod corect spun eu că s-a reţinut o culpă de 30% a persoanei care a decedat, deşi noi am solicitat să se reţină o culpă puţin mai mare, măcar de 50%”, a spus Anca Drăgoi. La rândul ei, avocata Alina Popescu a catalogat sentinţa ca fiind una “extrem de echilibrată.” Fostul vatman Cristian Diaconu lucrează în prezent la o spălătorie auto şi a declarat ieri că tocmai a fost informat că va fi demis, aflându-se în preaviz. El a şi fost reţinut pentru 24 de ore imediat după accident şi a avut pentru mai multă vreme interdicţia de a părăsi Iaşul.
 

Câţi bani vor primi părţile civile

 
Tot ieri prima instanţă a decis şi despăgubirile pe care ar trebui să le primească persoanele care au avut de suferit în urma accidentului din 2011. Cele mai mari despăgubiri le vor primi cei cinci aparţinători ai agentului Dănuţ Condurache. Aceştia vor primi daune totale de 1.175.000 de lei. Copiii victimei vor mai trebui să primească şi câte 700 de lei lunar până vor împlini 18 ani. Mirela Drăguşanu, asistenta care se afla în maşina condusă de Condurache şi care a fost grav rănită, ar trebui să primească 10.000 de euro daune materiale şi 300.000 de lei daune morale. Banii vor fi achitaţi de o firmă de asigurări. În cazul a două alte părţi civile depăgubirile au fost acordate urmare a unor înţelegeri prealabile cu asiguratorul. Mirela Drăguşanu a precizat că nu este mulţumită de sentinţa judecătorilor în ceea ce priveşte despăgubirile acordate şi că urmează să se gândească dacă va intenta sau nu recurs. Familia Condurache a refuzat să facă declaraţii. Accidentul din Fundaţia a avut loc pe 21 martie 2011, atunci când un tramvai condus de Cristian Diaconu a rămas fără frâne şi a strivit cinci maşini, ucigându-l pe agentul de penitenciar Dănuţ Condurache.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Uniunea Europeană priveşte din nou către sud-est

Lucian DÎRDALA

Uniunea Europeană priveşte din nou către sud-est

În stilul consacrat al summit-urilor desfăşurate sub egida Consiliului European, se va încerca afişarea unei solidarităţi încurajatoare între membrii UE şi partenerii lor din sud-estul Continentului.

opinii

Umbra Regelui

Florin CÎNTIC

Umbra Regelui

Pe 5 decembrie tocmai am comemorat cinci ani de când Mihai I, ultimul monarh constituţional al României, ne-a lăsat mai singuri. După ură viscerală şi bocete ipocrite la catafalc a venit şi vremea uitării împotriva căreia nu putem lupta decât activând memoria scurtă. Ca de exemplu:

Arteziana Balenă din Puşkin

Radu PĂRPĂUȚĂ

Arteziana Balenă din Puşkin

Generaţii şi generaţii de studenţi, care au făcut facultatea în Copoul Iaşilor, desigur că ştiu ce este aceea Balena: fântâna arteziană din campusul Titu Maiorescu (zis de cei mai vechi Puşkin sau, cum zicea o... tovarăşă cu multe fuste - Puşchiu), având conturul unei balene sau, în fine, al unui peştoaice, din părculeţul de lângă căminele de fete de aici. 

Atât de rar - César Franck

Alex VASILIU

Atât de rar - César Franck

La 10 decembrie se vor împlini două secole de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi compozitori - César Franck. Aderenţa sa la tehnicile de scriitură clasice şi romantice, inventivitatea, ardenţa emoţională, frumuseţea temelor melodice impresionând instantaneu, imprimându-se definitiv în memorie sunt calităţi ce i-au asigurat autorului francez succesul în timpul vieţii şi pe parcursul timpului.

pulspulspuls

Olecuţă de lecţie de gramatica limbii române pentru cei care-o agresează chiar de ziua ţării

Olecuţă de lecţie de gramatica limbii române pentru cei care-o agresează chiar de ziua ţării

Ehehei, unde-s vremurile când, ca să intri la facultatea de drept, mâncai pe pâine manualele de gramatică a limbii române? 

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.