Întamplare nostimă cu ursul, povestită de un scriitor ieșean. A fugit de manele mâncând pământul

Unde putem întâlni urși în ziua de azi în România? În pădurile de munte și prin orașele de munte, corect? Păi, și cu restul țării ce facem? În zona de deal și de șes nu sunt deloc, iar pe litoral, să fim sinceri, nici nu prea au fost vreodată. Ce bine ar prinde niște bruni blănoși și simpatici la Mamaia sau în alte stațiuni aglomerate…

Să fie ca în povestea cu Bruno din Germania. Pentru cine nu știe, e vorba despre un urs pe nume Bruno, care a trecut de bună voie, dar fraudulos, adică fără acte, fără permisiune de la Ursula von der Leyen, granița dintre Italia și Germania în 2006. În acel moment el a devenit subiect de presă pentru că nu se mai văzuse urmă de urs pe acele meleaguri de 170 de ani, adică aproape două secole! Doar că din nefericire pentru el, practicile sale nu se potriveau cu nivelul de civilizație și regulile de bună purtare de acolo așa că după vreo două săptămâni a fost executat pe loc și fără drept de replică, în pofida tuturor ideilor că nemții au o soluție pentru orice și că respectă animalele, bla bla. Iată că pentru Bruno nu au avut nimic din toate astea și au transformat frumusețe de bestie în cârnați de mâncat cu bere, halal!…

Au greșit, bineînțeles, au greșit rău. Puteau să mai aibă răbdare, puteau să se pună în locul ursului și să își dea seama că totul era o problemă de percepție. Nu trebuia omorât săracul Bruno, ci trimis încă câțiva ca el ca să-i țină companie. Pentru că de aia a devenit, bietul de el, atâta de agresiv și a început să distrugă în stânga și în dreapta, de singurătate, din lipsă de companie, din plictiseală. Ce urs nu ar fi procedat la fel? Ce om nu ar fi procedat la fel? Nimeni nu mai gândește în ziua de azi. Trebuiau trimiși măcar 50 de frați și surori, să fie o gașcă întreagă, să aibă fiecare individ cu cine se juca, cu cine interacționa. Tu cum te-ai simți dacă te-ar trimite singur într-un loc fără oameni, numai cu mâncare, băutură, case și locuri de plimbat? Bine? Nu prea cred. Poate doar în primele zile, dar după aia ți s-ar cam urî.

Ca o paranteză, Germania nu a avut nicio problemă că a omorât singurul ei urs, nu a tras-o nimeni de urechi, dar noi am avea multe probleme dacă am omorî câțiva din cei peste 8000 pe care îi avem. Închid paranteza…

Acuma serios vorbind, greu s-a mai ajuns la o soluție în România. Mai aveam un pic și nu mai puteam ieși din case că dădeam cu Moșu bot în bot. Zilele trecute am fost la țară, undeva prin Vrancea, care se știe că are densitatea cea mai mare de mamifere de acest gen, dar în satul respectiv, de 50 de ani de când îl știu, nu s-a pomenit de urs ajuns în sat. Se vorbea de ei că veneau pe la stâne sau prin locurile cu multe mure sau copaci fructiferi, dar în sat niciodată. Dar iată că zilele astea s-a spart gheața. A coborât nenea liniștit pe drum și a ajuns la șosea, aproape de stația de autobuz. Mai avea un pic și mergea la mare, cum spuneam. Reacția oamenilor a fost nostimă. Tot satul s-a trezit, parcă era petrecere, deși era trecut de 11 noaptea. Chiuiau, strigau, pocneau petardele mai ceva ca de Revelion. La așa primire nu se aștepta nici ursul. El credea că o să fie ok, o să salute câțiva oameni și gata. Dar mijlocul cel mai eficient pentru alungarea lui s-a putut auzi mult timp după ce au încetat toate celelalte, iar acela a fost, ia ghiciți: manelele. Din mai multe locuri au început să urle manele în difuzoare și au ținut așa până dimineață. Cum să nu fugă fiara de Florin Salam sau Vali Vijelie? Ca nebunu’!

Judecând un pic la rece lucrurile este evident că problema nu e la ei, ci la noi, oamenii. Animalele au rămas le fel ca înainte, cu același comportament, aceleași instincte, ele nu știu nimic altceva decât să supraviețuiască și să se înmulțească, și pentru asta fac tot ce știu și tot ce pot. Nu au nicio dorință malefică de a extermina oamenii, niciun plan diabolic de a ne îmbolnăvi de nervi. De cealaltă parte, oamenii s-au transformat foarte mult în ultimii 30 de ani, dacă nu mai puțin. Au devenit din ce în ce mai slabi și mai inadaptați la natură și implicit la relația cu animalele sălbatice. Dacă înainte omul era puternic, adaptat unor vremuri dure, azi el este unul slab, adaptat unor vremuri blânde, exagerat de protective, și asta e cauza principală a tuturor neajunsurilor. În vremurile dure ursul era silit să rămână în pădure și îi era teamă de om pentru că știa fie din proprie experiență, fie prin imitarea celorlalte animale, că nu e bine să te pui cu ființa aceea stranie cu două picioare. De câțiva ani încoace însă, el a observat că omul e o arătare inofensivă, plăpândă, sperioasă și a îndrăznit fără nicio teamă de a se apropia din ce în ce mai mult de el și de a profita de pe urma lui, cum era și normal.

Așa se explică prezența patrupedelor în orașe, în sate, pe marginea drumurilor. Asta nu ar fi nicio problemă dacă oamenii s-ar adapta și ei la prezența ursului și ar învăța cum să se comporte cu el și cum să îl facă din nou să îl respecte, să păstreze distanța față de el, dar nu o fac. Din contra, ei îl hrănesc, îl protejează și se supun lui. Ierarhia însăși s-a schimbat aici, așa gândește Moș Martin. Dacă noi îl hrănim pe el și fugim de el, e clar că el e cel mai mare și mai tare și ce motive ar avea să nu fie nesimțit și autoritar? Niciunul. Ursul nu știe de educație, de școli, de politețe, ci doar de frică și de legea supraviețuirii. Principalul motiv pentru care el vine peste noi și ne atacă e acela că poate, că i se dă voie.

Am aflat că există și oameni care au priceput ideea, doar că soluția lor este doar una defensivă și deloc autoritară în relația cu fiara, ceea ce nu îi schimbă acestuia abordarea în privința relației cu omul. Adică are efect profilactic, nu curator. În Băile Tușnad o localitate autointitulată în mod stupid „bear  smart” s-au instalat pubele anti-urs, s-au pus garduri electrice și, asta mi se pare, de-a dreptul hilar, s-au înlocuit toți pomii fructiferi aflați pe domeniul public cu arbori decorativi, ca să nu mai fie o atracție pentru urs. Cu alte cuvinte omul a făcut tot posibilul să nu mai miroasă a pârjoale și a grătar peste tot, ci a magnolie, a tei și atât…

Dacă prin absurd s-ar aplica această metodă în toată România, fără a se ține cont și de soluția vânătorii, am ajunge într-un viitor foarte apropiat să stăm doar în localități bear smart, adică înconjurate cu garduri electrice, fără pomi fructiferi și fără niciun miros de mâncare. La intrare am avea un urs de pluș ca simbol, so nice, so cute…. 

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video