Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Veneţia Estului

GALERIE
radu popescu
  • radu popescu
- +

Mesajele şi discursurile sunt foarte asemănătoare cu cele cu care ne-am obişnuit de la alegerile trecute, până acum totul rămânând neschimbat în maniera pro-europenilor şi a socialiştilor ori comuniştilor de a face campanie electorală.

Cu aproape o lună înaintea alegerilor parlamentare anticipate de la Chişinău partidele participante la scrutin îşi pregătesc intrarea în campania electorală. 

PAS şi PPDA, partidele pro-europene care sunt şi favorite să creeze viitoarea majoritate sănătoasă din Parlament, îşi văd - tradiţional - de proiectele de dezvoltare care vor permite revenirea Republicii Moldova în direcţia europeană. Tot tradiţional, socialiştii lui Igor Dodon (de data aceasta aliaţi cu comuniştii lui Vladimir Voronin), fac şi ei ce ştiu mai bine într-o campanie electorală: îi dezinformează şi-i sperie pe alegătorii mai puţin informaţi. 

În timp ce pro-europenii îşi prezintă proiectele de reformare a justiţiei, Vladimir Voronin apare la un post de televiziune şi îşi întreabă alegătorii: „Asta vă doriţi când veţi vota pentru parlament? Pentru ca soldaţii NATO să vină aici şi să aveţi copii cu pielea închisă la culoare, nu doar cu pielea albă?”. Planurilor pro-europenilor de dezvoltare a economiei cu sprijinul Uniunii Europene li se contrapun tezele lui Dodon despre familia tradiţională, răsfoite pe vremuri şi de Liviu Dragnea şi ai săi: „În ultimii ani, pe plan mondial şi regional sunt forţe ce bat şi atentează la valorile familiale, proprii societăţii moldoveneşti şi a altor ţări. (...) Noi nu vom tolera transformarea Republicii Moldova în poligon pentru experimente sexuale şi anticreştine. Noi vom ieşi în apărarea valorilor ortodoxe şi îi vom susţine pe preoţi, pe toţi cei care se opun destrăbălăciunii care ne este impusă de către Occident.”

Iar când pro-europenii declară că organizarea cât mai corectă a scrutinului electoral este esenţială pentru un stat care se vrea democratic, socialiştii şi comuniştii îi ameninţă cu expulzarea pe diplomaţii străini acreditaţi la Chişinău: „După alegeri, atunci când noi vom câştiga şi vom investi guvernul nostru, va fi necesar de expulzat cel puţin un ambasador din R. Moldova. Unul dintre cei mai activi ambasadori, care se amestecă în treburile interne… Nu vreau ca acum să apară teze că Dodon propune expulzarea ambasadorului american sau european… Dar unul trebuie invitat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi de întrebat de ce se bagă în asta? De făcut un avertisment… dacă face al doilea pas greşit… Toţi pe urmă se vor linişti”.

Cu alte cuvinte, mesajele şi discursurile sunt foarte asemănătoare cu cele cu care ne-am obişnuit de la alegerile trecute, până acum totul rămânând neschimbat în maniera pro-europenilor şi a socialiştilor ori comuniştilor de a face campanie electorală.

Elementul de noutate al acestor alegeri de peste Prut este adus de către „unioniştii de facebook” de la AUR, un organism care - ca şi în România - toată lumea ştie că există, dar nimeni nu poate spune că l-a întâlnit în realitate. Spre deosebire de strategia pe care au avut-o în România, cei de la AUR Moldova („partidul AUR s-a născut din doine, balade şi icoane”, cum încearcă să ne facă să credem) şi-au îndulcit tonul, întocmai ca lupul din „Capra cu trei iezi”, şi au renunţat la toate şoşocismele anti UE, anti vaccinare ori anti mască, rămânând doar la discursul „unionist”. Care discurs, pentru a fi eficient, trebuie să se bazeze - cum altfel? - tot pe dezinformare (vechile năravuri nu se uită). Manualul revoluţionarului rus spune că mai întâi trebuie să inventezi o problemă cu care să sperii oamenii, după care tot tu să vii ulterior cu soluţia salvatoare. Aşadar, de câteva săptămâni încoace, AUR şi presa care îi susţine îi bombardează pe alegătorii de peste Prut cu fel de fel de bazaconii care îi vizează în primul rând pe pro-europenii de la PAS: „Stataliştii au înghiţit adevărul: România reintroduce vizele pentru moldoveni!”, „Sigfried Mureşan, un susţinător al căsătoriilor gay, vrea să modernizeze R. Moldova”, „În loc să aducă Diaspora acasă, PAS îi trimite pe moldoveni în Germania la muncile câmpului”. Trecând peste similitudinea de limbaj şi teme cu cele ale lui Dodon şi Voronin, cei de la AUR fac - conştient sau nu - jocul lui Dodon şi Voronin: pe de o parte îi hărţuiesc prin fake news pe pro-europenii de la Chişinău şi, în acelaşi timp, prin exacerbarea discursului agresiv-unionist nu fac decât să îi mobilizeze şi mai tare pe alegătorii lui Dodon şi Voronin.

În rest, ceilalţi participanţi - partidele mici şi fără şanse de a intra în Parlament - fac ce ştiu mai bine, dând cep damigenei cu creativitate: un partid care vrea să facă „ordine în ţară” s-a lansat în campanie ieşind dintr-un copârşeu aşezat în faţa unei case dărăpănate, un alt partid se laudă că are pe liste „7 savanţi şi 4 campioni”, liderul partidului - profesor, dar şi boxer în acelaşi timp - fiind nominalizat la ambele categorii şi aşa mai departe. 

Despre campania electorală a partidelor mici din Republica Moldova s-ar putea face cu uşurinţă un film care să ia premiul Oscar la categoria „Comedie”, dar nu are rost să intrăm astăzi în toate detaliile atât timp cât favoriţii noştri, Partidul Politic pentru Oameni, Natură şi Animale, nu şi-au expus încă planurile electorale.

Între timp, cu toată încrâncenarea lui Dodon, Voronin şi a altora ca ei, Comisia Europeană a aprobat un plan de redresare economică pentru R. Moldova, care stabileşte între anii 2021-2024 până la 600 de milioane de euro asistenţă macrofinanciară, subvenţii şi investiţii (singurul astfel de pachet economic acordat de Uniunea Europeană unei ţări din vecinătatea estică, cum a declarat europarlamentarul Siegfried Mureşan, cel criticat de AUR).

Aşa cum zicea un prieten, Republica Moldova pare un fel de Veneţie a Estului, aflată între două ape (la propriu şi la figurat) şi cu mult, foarte mult „carnaval”, mai ales în campaniile electorale. Peste Prut urmează o lună de foc, încleştarea va fi foarte mare, iar de rezultatul acestor alegeri depinde traseul următorilor 8-12 ani ai Republicii Moldova.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri