Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Veniţi la cultura vinului! Interviu cu şeful somelierilor din România

GALERIE
Marian Timofti landscape
  • Marian Timofti landscape
- +

Interviu cu Marian Timofti, preşedintele Organizaţiei Somelierilor din România 2011. Festivalul „Vin la Cultură”, organizat la Iaşi de OSR 2011, va avea loc în zilele de 22-23 septembrie, în Atrium, Palas Mall

Să deduc că evenimentul de anul trecut a ieşit bine, de vreme ce, iată, la sfârşitul acestei săptămâni va avea loc cea de-a doua ediţie a Festivalului „Vin la Cultură”...

A fost un eveniment realizat în premieră absolută de către o asociaţie de somelieri. Din punctul nostru de vedere, nu putea să ne ofere satisfacţii mai mari. În ceea ce-i priveşte pe producători, din ce reacţii am cules ulterior, a fost foarte bună, benefică şi de ajutor întâlnirea cu iubitorii vinului din Iaşi. Pentru vizitatori, se pare că ei au fost depăşiţi de multitudinea vinurilor şi că în cele 3 zile de festival nu au reuşit să le deguste pe toate...

Pentru oraş, a fost un eveniment extraordinar de frumos, desfăşurat în condiţii minunate, şi aici aduc mulţumirile noastre doamnei Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. Un eveniment care ar trebui susţinut şi pe viitor pentru a dezvolta cultura vinului şi a gastronomiei în rândul iubitorilor acestora, şi nu numai.

Cum credeţi că a fost primită ideea cu luna vinului la Iaşi (care, iată, se apropie de final)?

Încă nu am un feedback complet, dar cer permisiunea să mă explic: neavând posibilitatea de a efectua câte un Master Class pentru fiecare producător, în cele două zile de festival care vor urma, am realizat câteva parteneriate cu restaurantele din Iaşi, pentru a susţine aceste manifestări cu producătorii înscrişi la Festivalul „Vin la Cultură”.

Cred că nu au înţeles ideea noastră de a-i susţine fără nici un cost, atât la restaurant cât şi la pregătirea evenimentelor, sau poate a fost de vină campania de recoltare, deoarece au lăsat în baza noastră realizarea degustărilor, ei trimiţând doar vinurile. Am participat la câteva dintre ele (urmează altele până la sfârşitul lunii) şi au fost foarte reuşite. Una peste alta, cred că a fost o iniţiativă interesantă, demnă de a fi repetată. Anul viitor va fi sigur mai bine.

Ce diferenţe vom putea remarca la această nouă întâlnire cu vinurile? În comparaţie cu ediţia de anul trecut a festivalului, fireşte...

Întrucât nu ne putem realiza, încă, visul de a avea un Festival Oeno-Gastronomic, în adevăratul sens al cuvântului, anul acesta am decis să mergem pe clasicul Târg de Vinuri (nu ne prea place denumirea, dar trebuie să ne-o asumăm) urmând ca, până la ediţia următoare, să definitivăm proiectul pe care ni-l dorim. Vom vedea.

Am înţeles că anul acesta va exista şi un salon VIP, care nu se întâlneşte la orice festival de vinuri. Aşa că trebuie să vă rog să ne daţi mai multe detalii.

Pentru a ieşi din tiparul târgurilor de vinuri clasice, vom avea o zonă VIP (în La Cupola- Pasticceria), o zonă unde iubitorii de vinuri şi distilate deosebite vor putea să deguste „specialităţile” mai multor producători, specialităţi care nu sunt expuse la eveniment, dar şi ale altor producători din ţară şi de peste hotare.

Dar poate mai important este că în aceeaşi locaţie vom avea zona de Master Class, unde noi, somelierii, am decis să facem cunoscute mai multe băuturi cu care iubitorii vinului se întâlnesc mai rar.

La intrarea în festival vom afişa pe două şevalete aceste liste, oferind posibilitatea iubitorilor de vinuri rare, Champagne, asocieri culinare, rom, gin, whisky, ulei de măsline, vinuri moldoveneşti şi altele, să se poată înscrie din timp, întrucât locurile sunt, din păcate, limitate (maximum 25 de persoane pot asista la aceste evenimente). Sperăm să deschidem apetitul iubitorilor de „poveşti de calitate”.

Organizaţi şi anul acesta, înaintea deschiderii Festivalului, Concursul de Vinuri...

Decizia de a realiza un concurs de vinuri al somelierilor din HoReCa a fost luată mai demult şi realizăm acest concurs anual din două motive. Mai întâi, ne dorim ca această ierarhie să fie a somelierilor, deoarece ei sunt cei care recomandă vinurile în restaurante şi cred că este bine ca pregătirea lor să fie dezvoltată şi în această direcţie. În al doilea rând, aprofundarea de către somelieri a vinurilor şi aprecierea calităţii acestora nu poate fi decât un fapt benefic pentru producători, clienţi şi industrie. Noi ne vom continua misiunea, mai ales că acum colegii mei au prins gustul şi chiar se înscriu în juriile diferitelor concursuri din străinătate. Şi să nu uit: este absolut onorant pentru noi faptul că, la fel ca şi anul trecut, suntem implicaţi în organizarea Festivalului Internaţional al Viei şi Vinurilor Bachus de la Focşani. Este încă o dovadă a faptului că seriozitatea noastră, ca organizaţie, este preţuită şi apreciată.

Din câte ştiu, deja pregătiţi câteva surprize pentru anul viitor...

Surprizele trebuie să rămână surprize, dar vă pot spune că vom avea o serie de evenimente, în primăvară, pe gustul şi dorinţa noastră de somelieri. Invitaţi vor fi doar producătorii care ne-au susţinut de la început. Va fi magnific şi vom reuşi, sper cu brio, să punem pe harta iubitorilor de cultura oeno-gastronomică şi oraşul Iaşi.

Să tragem şi un fel de concluzie: de ce ar trebui ieşenii să nu rateze acest Festival „Vin la Cultură”?

Evenimentele de anul acesta sunt unice, sunt cam 350-400 de vinuri, Master Class-urile vor face „valuri”, iar noi vom încerca să nu deziluzionăm pe nimeni. Nu cerem nimănui să vină la târgul de vinuri. Veniţi la cultura vinului. Este magică!

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri