COMUNICAT DE PRESĂ
Veoneer recrutează specialiști la Iași. Și-a extins centrul de inginerie
În decurs de un an, de când este prezentă în Iași, în clădirile de birouri din ansamblul Palas, Veoneer, compania din domeniul safety electronics desprinsă din Autoliv, și-a extins centrul de inginerie de aproape patru ori. Echipa locală a producătorului mondial de sisteme de siguranță este în plină dezvoltare, fiind în continuare recrutați ingineri.
Veoneer a inaugurat centrul din Iași în iunie 2017, pornind de la o suprafață închiriată de 330 mp, în clădirea United Business Center 6. Atunci, o echipă de ingineri din Timișoara, unde compania este prezentă de 11 ani, a fost relocată aici pentru a susține punerea bazelor pentru Veoneer Iași. Echipa locală a producătorului suedez a crescut în acest interval de timp și, până acum, a ajuns la peste 70 de ingineri cu experiență din Iași, care au preluat cunoștințele de la colegii lor și care vor continua să dezvolte software de ultimă generație, atât pentru produse Active Safety, cât și pentru sisteme Passive Safety.
Compania ocupă, în prezent, o suprafață totală de 1.200 mp în componenta de birouri din ansamblul Palas.
„Veoneer dezvoltă sisteme de siguranță auto pentru a crește încrederea în mobilitate. Combinăm peste 60 de ani de experiență în domeniul siguranței auto cu spiritul de pionierat și curiozitate, pentru a deveni compania producătoare de tehnologii de ultimă generație cu cea mai puternică creștere. În sediile noastre din Timișoara și Iași proiectăm și construim hardware, software pentru Active Safety, ADAS, condus autonom, controlul sistemelor de fixare și sisteme de frânare. Pentru noi este foarte important ca angajații să se simtă confortabil și să poată lucra eficient într-un spațiu de birouri grozav. Spațiul de lucru trebuie să fie întotdeauna o sursă de inspirație și motivație. Acesta este motivul pentru care am ales ansamblul Palas ca locație pentru birourile noastre”, a declarat Cătălin Tanasa, Directorul Veoneer România.
În următorii ani, Veoneer dorește să își consolideze prezența în Iași și intenţionează să crească numărul de angajați, procesul de recrutare orientându-se, cu predilecție, spre ingineri specializaţi în dezvoltarea și testarea sistemelor de siguranță auto.
„Inovăm la frontierele ingineriei, reunind științele fizice cu inteligența artificială și învățarea automatizată. De aceea, ne dorim să angajăm cei mai buni ingineri. Așadar, toți inginerii care vor să ia parte la o aventură extraordinară și să ajute la crearea unei atitudini noi față de transport ar trebuie să ni se alăture”, a completat Cătălin Tanasa.
Fondată în 2018, Veoneer este o companie nouă, construită pe o experiență de mai bine de 60 de ani în industria automotive, ca parte a Autoliv. Veoneer înseamnă peste 7.600 de oameni în 13 țări din întreaga lume.
Publicitate și alte recomandări video