Verificări sporite, pe Aeroportul Iași, pentru călătoria minorilor în spațiul Schengen. Acordul notarial al ambilor părinți este necesar

vineri, 13 iunie 2025, 04:27
3 MIN
 Verificări sporite, pe Aeroportul Iași, pentru călătoria minorilor în spațiul Schengen. Acordul notarial al ambilor părinți este necesar

Polițiștii de frontieră din Iași au intensificat verificările privind călătoria minorilor români în spațiul Schengen, reținând deja mai mulți copii care nu îndeplineau cerințele legale. Autoritățile reamintesc regulile esențiale pentru ieșirea din țară, în contextul creșterii numărului de călătorii odată cu vacanța de vară.

Pe măsură ce vacanța de vară se apropie, iar planurile de concediu încep să prindă contur, mulți români își pregătesc bagajele pentru destinații din afara țării. Însă, dincolo de biletele de avion și itinerariile stabilite, este important să acordați o atenție deosebită regulilor de călătorie pentru copiii care vă însoțesc. Așa că, mare atenție, dacă nu vreți să faceți stânga împrejur! La Iași, de exemplu, poliţiştii de frontieră au intensificat verificările pe Aeroportul Internațional, privind condițiile de călătorie ale minorilor români, înregistrând deja cazuri cu minori care nu îndeplineau cerințele legale pentru spațiul Schengen.

Un astfel de caz a avut loc chiar zilele trecute, când autoritățile au efectuat un control aleatoriu asupra unei femei care însoțea un minor cetățean român, ambii intenționând să călătorească spre Barcelona. În urma verificărilor, s-a constatat lipsa declarației notariale din partea ambilor părinți, document esențial pentru ieșirea din țară.

„În contextul apropierii vacanței de vară și a creșterii numărului de călătorii, Poliția de Frontieră atrage atenția asupra condițiilor legale pentru cetățenii români minori. Conform Legii 248/2005, minorii pot călători doar cu un document de călătorie valabil – pașaport sau carte de identitate (pentru cei peste 14 ani)”, a amintit Poliția de Frontieră Iași.

Odată cu aderarea României la Spațiul Schengen aerian și maritim, controlul de frontieră nu mai este necesar pe aeroporturi, iar pasagerii merg direct către poarta de îmbarcare. Cu toate acestea, polițiștii pot efectua verificări punctuale pentru a se asigura că minorii dețin documentele necesare. În acest sens, oamenii legii reamintesc condițiile pentru ieșirea din țară a minorilor români:

  • Dacă minorul călătorește cu un singur părinte: Este necesar acordul celuilalt părinte.
  • Dacă minorul călătorește cu un însoțitor: Este necesar acordul ambilor părinți.
  • Dacă se deplasează la domiciliul/reședința sa: Este necesar doar documentul de călătorie.
  • Dacă pleacă la studii, concursuri sau tratament medical: Este necesar acordul unui părinte și dovada scopului călătoriei.
  • Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește singur: Este necesar acordul ambilor părinți sau dovada domiciliului/reședinței în țara de destinație.

Țineți cont și de faptul că însoțitorii minorilor nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar, acesta fiind verificat electronic de polițiștii de frontieră. Și dacă nu știți de unde să începeți, aveți în vedere că modelele declarațiilor notariale pot fi consultate și pe site-ul Poliției de Frontieră Iași.

De la începutul anului, autoritățile aeroportuare din Iași au depistat, în total, 17 minori care nu îndeplineau condițiile legale de călătorie în spațiul Schengen.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii