anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 21.10.2020

Amendament în şedinţa Consiliului Local de ieri

Veste bună: pachetul de 20 bilete CTP va costa 40 de lei. Dezbateri furtunoase în CL

GALERIE
bilete autobuz
  • bilete autobuz
- +

Proiectul a trecut la limită, prin votul dat de majoritatea consilierilor prezenţi la şedinţă, şi numai după ce au fost acceptate şi unele amendamente. Unul dintre cele mai importante amendamente i-a aparţinut consilierului independent Andrei Postolache. 

Acesta a criticat eliminarea setului cu 10 bilete, un tichet destul de popular în rândul ieşenilor, şi a propus introducerea unui nou set, cu 20 de bilete, a cărui valoare să fie de 40 lei, cu 10 lei mai ieftin decât în mod normal. Spre surprinderea consilierului, amendamentul a fost acceptat de plen, inclusiv consilierii PSD achiesând la idee. Tot o soluţie de compromis au propus şi aleşii social-democraţi: amânarea intrării în vigoare a noului plan tarifar până în luna septembrie şi nu în luna iunie, aşa cum prevedea iniţial proiectul. Inclusiv un amendament al liberalilor a fost acceptat de plen: costul unui abonament unic anual să fie de 600 lei şi nu 800 lei cum a propus CTP.

Cu toate acestea, liberalii au votat împotriva proiectului de hotărâre, nemulţumiţi că plenul nu a dat undă verde unui al doilea amendament: menţinerea preţului unei călătorii la 2 lei şi, implicit, la 4 lei a unui bilet cu 2 călătorii. Noua politică tarifară a CTP cuprinde şi alte noutăţi: 2,5 lei pentru un bilet valabil 120 minute indiferent de numărul de transbordări, un abonament turistic valabil 3 zile cu o valoare de 25 lei şi, nu în ultimul rând, bilete şi abonamente inclusiv pentru comunele limitrofe ale Iaşului. „Acest plan tarifar oferă cetăţeanului o flexibilitate mult mai mare în alegerea traseelor. Dacă ne referim la abonamente, preţul variază între 1,07 lei la cel de 80 lei/lună şi până la 1,45 lei la abonamentul pe 7 zile. Cetăţeanul plăteşte mult mai puţin, dar câştigăm fidelizare prin abonamente“, a declarat directorul CTP, Cristi Stoica. De menţionat că studenţii şi elevii vor beneficia în continuare de o reducere de 50% a tichetelor de călătorie, în timp ce pensionarii vor avea transport gratuit.

PSD a aprobat proiectele propuse de Mihai Chirica

Dacă, la începutul lunii mai, PSD boicota plenul CL, iar şeful filialei social-democrate Maricel Popa anunţa faptul că social-democraţii nu vor vota anumite proiecte urbanistice, şedinţa de ieri a decurs fără astfel de „incidente“. Consilierii au dezbătut timp de aproape cinci ore cele peste 60 de proiecte de hotărâre, şedinţa fiind cea mai mai lungă din actualul mandat. Surpriza a venit din partea PMP: refuzul consilierilor acestui partid de a da undă verde unor proiecte ce vizau vânzarea de terenuri din patrimoniul public a dus la situa­ţia în care, în premieră, mai multe astfel de iniţiative au fost amânate pentru şedinţe ulterioare. De remarcat că, în ultimele luni, PMP s-a distanţat atât de iniţiativele primarului Chirica, cât şi de PSD, în condiţiile în care, anterior, PMP asigura primarului, alături de PSD şi ALDE, majoritatea necesară pentru a fi aprobat orice tip de proiect de hotărâre. În ceea ce priveşte planurile urbanistice zonale propuse de privaţi, proiectele au trecut fără probleme atât timp cât au fost votate de PSD, ALDE şi PMP, în timp ce liberalii au continuat să voteze împotriva unor astfel de proiecte în baza unei decizii politice luate la nivel de partid.

Un alt proiect de hotărâre important care a fost adoptat ieri a fost strategia turistică a Iaşului. „E un document programatic prin care dorim să valorificăm potenţialul cultural, academic, istoric şi să arătăm că Iaşul contează prin ceea ce este. Nu vrem să inventăm Iaşul, ci să-l redescoperim pentru că este unul dintre cele mai frumoase oraşe din România“, a spus primarul Mihai Chirica. Strategia a fost redactată de experţi ai Universităţii „Al.I.Cuza“. Şedinţa de ieri a adus şi o schimbare în componenţa CL: social-democratul Mihai Gavriil l-a înlocuit pe fostul consilier Marcel Istrate, acesta din urmă demisionând din PSD în contextul conflictului între Mihai Chirica şi conducerea filialei. În prima sa şedinţă, Gavriil a ales să se abţină la aproape toate proiectele de hotărâre (mai puţin cel privind planul tarifar al CTP), votul său determinând inclusiv respingerea raportului privind execuţia bugetului general al oraşului pe primul trimestru al anului în curs. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politruci

Cătălin ONOFREI

Politruci

Da, sunt total de acord cu Orban. Politrucii trebuie mătrăşiţi. Dar începeţi cu cei din PNL, din PSD, din USR! Sigur este vorba de o măsură constituţională!

Filmuletul zilei

opinii

Suntem cum gândim

Briscan ZARA

Suntem cum gândim

Sunt atâtea aspecte care caracterizează un om prin prisma minţii lui, că s-ar putea scrie tone de cărţi, de aceea e important să se descopere doar plusurile lui, acelea pe care el le-a considerat cu adevărat importante. Restul sunt înşelătoare. Pentru că timpul unui om şi spaţiul în care se desfăşoară acesta sunt finite, prin urmare nu poate să fie foarte bun în toate domeniile, pe toate planurile, de aceea el alege conform structurii sale, doar anumite laturi ale vieţii pe care să le studieze mai profund, pe care să le respecte, să le considere cu adevărat valoroase.

Despre populaţie, prezenţa la vot şi incidenţa COVID-19

Ciprian IFTIMOAEI

Despre populaţie, prezenţa la vot şi incidenţa COVID-19

Începând cu anul 2010, pe data de 20 octombrie, se aniversează în peste 130 de ţări Ziua Mondială a Statisticii. Această aniversare a fost stabilită prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 64/267 din 3 iunie 2010, ca o recunoaştere a activităţii Comisiei de Statistică a ONU, care funcţionează din 1947, în dezvoltarea sistemelor naţionale de statistică (statisticilor oficiale), îmbunătăţirea comparabilităţii acestora, elaborarea unor indicatori statistici fiabili, precum şi acordarea de asistenţă pentru programele de dezvoltare durabilă.

Cuvântul ierarhului

Mihai DORIN

Cuvântul ierarhului

Trăim o stare de agitaţie care ne complică vieţile, iar pe unii îi împiedică să gândească responsabil. Am în vedere mai ales pe cei care au datoria - prin statutul funcţiei şi fişa postului - să aducă măcar un strop de calm, dacă pace nu pot, din varii motive, care ţin nu atât de complexitatea gestionării pandemiei, cât de incapacitatea intelectuală de a identifica soluţii mature, nu simple măsuri imperativ-restrictive. 

pulspulspuls

Oare ce o fi cu diversiunea cu miros kaghebist a lui Peni Hill

Oare ce o fi cu diversiunea cu miros kaghebist a lui Peni Hill

Când vă spuneam noi că ceva e putred în relaţiile externe ale lui Peni Hill, că nu degeaba l-a şi acuzat Dragnea la vremea lui, la un moment dat, că e băiat de mingi de-al ghinărarilor din SIE, voi nu şi nu: Bartman, Batman... 

Caricatura zilei

Arheologi

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.