Veste bună pentru 52.000 de ieșeni. Ajutoare pentru încălzire și iarna asta. Totalul la Iași: 40 mil. lei
Peste 52.000 de persoane cu venituri reduse, din Iași, au beneficiat, anul trecut de ajutoare pentru încălzirea locuinței în valoare totală de 40 de milioane de lei. Cei mai mulți ieșeni au optat pentru sprijin la încălzirea locuinței cu gaze naturale, iar în cazul suplimentului pentru energie, cei mai mulți au solicitat ajutorul pentru consumul de combustibili solizi/și sau petrolieri. Pe lângă aceste ajutoare, acordate din bugetul statului, persoanele cu venituri mici au mai beneficiat, până la finele anului trecut, și de carduri de energie, în valoare totală de 1.400 de lei, sprijin finanțat din fonduri europene. Anul trecut, la Iași, în această categorie de beneficiari s-au încadrat peste 100.000 de persoane.
Aproape 100.000 de beneficiari la Iași
Anul trecut, ajutoarele pentru încălzirea locuinței s-au dovedit a fi de mare ajutor pentru ieșeni. Sumele plătite în anul 2023, în județul Iași, de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie au fost în valoare de 40.028.238 lei. De acest sprijin au beneficiat, în medie, peste 52.000 de persoane cu venituri reduse, din care în jur de 4.500 fiind beneficiari ai ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și peste 47.000 ai suplimentului pentru energie, potrivit datelor puse la dispoziție de către AJPIS Iași. Conform aceleiași surse, în cazul ajutorului pentru încălzirea locuinței, cei mai mulți sunt beneficiari de ajutor pentru gaze naturale, respectiv 2.217, iar în cazul suplimentului pentru energie, cei mai mulți beneficiari au optat pentru consumul de combustibili solizi/și sau petrolieri, aici fiind vorba de un număr de 24.256 de persoane.
Vorbim, așadar, despre ajutoarele acordate pentru perioada noiembrie-martie, în baza Legii nr. 226/2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, precum și a HG nr. 1073/2021 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, ca formă de sprijin atât pentru cetățeni, cât și pentru autoritățile publice locale, după cum explică AJPIS Iași. În ceea ce privește suplimentul pentru energie, acest tip de ajutor este un beneficiu social acordat, lunar, pe întreaga perioada a anului. ”Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza dispoziției de primar și se adresează familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care, obține un venit mediu net lunar de până la 1.386 de lei/persoană în cazul familiei și până la 2.053 de lei, în cazul persoanei singure”, a informat directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași, Raluca Nastasa.
Detalii despre viitorul sezon
Acest ajutor de încălzire se acordă diferențiat, în funcție de venitul pe membru de familie sau al persoanei singure, iar compensarea se raportează la valoarea de referință prevăzută de lege. Astfel, potrivit AJPIS Iași, cuantumul acordat pentru ajutorul pentru încălzirea locuinței, în funcție de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri este:
- între 25 de lei și 250 de lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale;
- între 50 lei și 500 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie electrică;
- între 32 de lei și 320 de lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței combustibili solizi și/sau petrolieri.
Cât privește cuantumul acordat suplimentului pentru energie, în funcție de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este vorba despre :
- 30 de lei/lună pentru consumul de energie electrică;
- 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
- 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
- 20 de lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.
Cei interesați și anul acesta de ajutoare pentru încălzirea locuinței, trebuie să știe că, la fel ca în anii trecuți, pentru noul sezon, cererea-declarație pe proprie răspundere se completează și se depune la sediul primăriei localității pe raza căreia se află locuința. Formularele pot fi obținute de la sediul primăriei localității pe raza căreia se află locuința, de pe pagina de internet a primăriei localității pe raza căreia se află locuința sau de pe site-ul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială.
Recalcularea pensiilor nu-i va afecta pe beneficiari, în această iarnă
Reamintim că, în urma recalculării pensiilor, oficialii din fruntea Guvernului au precizat că acest lucru nu va afecta eligibilitatea pentru ajutorul de încălzire, ultimul talon luat în considerare fiind cel emis înainte de recalculare, potrivit autorităților centrale. ”La stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie prevăzute la art.6 și 25 din Legea n.r. 226/2001 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024”, se arată în Ordonanța de Urgență, privind unele măsuri de protecție socială, la art.I, alin.1.
Menționăm pe lângă aceste ajutoare pentru încălzirea locuinței, la nivel național s-au acordat până la finele anului trecut și carduri de energie, tot un ajutor de căldură, dar finanțat din fonduri europene. Acel tip de sprijin a avut o valoare totală de 1.400 de lei, sumă care s-a împărțit în două tranșe a câte 700 de lei. În acest sens, anul trecut, Oficiul Județean de Poștă Iași a încasat cu ajutorul acestor carduri de energie, aproape 350.000 de facturi la electricitate, gaze naturale sau alte surse de încălzire, cu o valoare totală de peste 76.000.000 de lei. Numai la Iași, în 2023, numărul total al beneficiarilor cardurilor de energie a depășit 100.000.
Citește și:
Publicitate și alte recomandări video