ASF a afişat miercuri noile tarife de referinţă RCA, la care se vor raporta asigurătorii atunci când vor face noile preţuri pentru poliţele RCA, acestea fiind semnificativ mai mari decât cele stabilite în luna octombrie 2018. Spre exemplu, şoferii cu vârste între 31-40 de ani care deţin autoturisme cu o capacitate cilindrică de 1401-1600 cmc au plătit în a doua jumătate a anului trecut o primă medie RCA de 625 de lei, cu 13% mai puţin decât tariful de referinţă care era până acum 716 lei. Noul tarif de referinţă anunţat azi de ASF a crescut la 908 lei.
Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a scăzut cu aproximativ 12% în anul 2018 comparativ cu anul precedent, înregistrând valoarea de 612 lei, a anunţat miercuri Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Autoritatea a afişat însă şi noile tarife de referinţă RCA, majoritatea în creştere faţă de cele stabilite în luna octombrie 2018. Amintim faptul că tarifele de referinţă nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă, dar ele sunt un reper pentru consumatori în ceea ce priveşte preţul RCA, în condiţiile în care asiguratorii trebuie să aibă argumente solide pentru a practica preţuri peste aceste tarife de referinţă.
ASF a prezentat miercuri date care arată că în medie, asigurătorii au practicat în a doua jumătate a anului trecut preţuri RCA sub tarifele de referinţă. "Astfel, în al doilea semestru al anului 2018, valoarea primelor medii efectiv practicate de societăţile de asigurare s-a situat sub valoarea tarifului de referinţă anterior pentru majoritatea categoriilor de vehicule. De exemplu, în cazul autoturismelor cu o capacitate cilindrică de 1401 -1600 cmc, deţinute de persoane cu vârsta de 31-40 de ani, prima medie în piaţă a fost de 625 lei, cu 13% mai mică faţă de prima de referinţă anterioară (716 lei). Pentru aceeaşi categorie de autovehicule, dar pentru persoane sub 30 de ani, prima medie în piaţă a fost de 972 lei, cu 7% mai mică decât prima de referinţă anterioară (1049 lei), iar pentru cei cu vârsta de 41-50 ani prima medie în piaţă a fost de 614 lei, cu 14% mai mică decât prima de referinţă anterioară (712 lei).", se arată în comunicatul ASF.
Ce nu spune însă Autoritatea de Supraveghere Financiară este că noile tarife de referinţă afişate astăzi sunt semnificativ mai mari decât toate tarifele de referinţă prezentate în exemplele de mai sus. Astfel, dacă în cazul autoturismelor cu o capacitate cilindrică de 1401 -1600 cmc, deţinute de persoane cu vârsta de 31-40 de ani, tariful de referinţă a fost de 716 lei, noul tarif anunţat azi de ASF este de 908 lei. Pentru aceeaşi categorie de autovehicule, dar pentru persoane sub 30 de ani, tariful de referinţă va creşte de la 1049 lei la 1309 lei. Pentru cei cu vârsta de 41-50 ani, tariful de referinţă va creşte de la 712 lei la 936 de lei. Singurele scăderi ale valorii tarifelor de referinţă se înregistrează în cazul şoferilor care deţin maşini cu capacitate cilindrică mare, de peste 2500 cmc. Spre exemplu, în cazul autoturismelor cu o capacitate cilindrică de peste 2.500 cmc, deţinute şoferi sub 30 de ani, tariful de referinţă va scădea de la 2476 lei la 1871 lei.
Publicitate și alte recomandări video