Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Veşti bune dintre doctoranzii lui dom’ reftor de la Iaşi: încep să iasă şi de după gratii

GALERIE
puls
  • puls
- +

Iată, stimaţi telespectatori, căci, deşi s-au făcut atâtea previziuni sumbre referitoare la doctoranzii pe care i-a avut de-a lungul timpului dom’ reftor Tudorel de la Iaşi, unora începe de-acuma să le meargă ceva mai bine, ba chiar să vadă şi luminiţa de la capătul tunelului. 

De-un par egzamplu, cel mai recent caz este cel al fostului vice liberal Bogdan Olteanu (foto), amicului lui Felu de la Iaşi, cel care şi-a luat doctoratul la Todorel în 2012, pe când era în board-ul BNR, totul cică cu „suma cum laude”, că aşa dă bine la sivi. Ei bine, acesta tocmai a ieşit ieri de la puşcărie, unde a executat condamnarea din 2020 după ce a înhăţat un milion de euro de la brigandul SOV ca să pună om de-al lui la şefia Deltei.

Dacă-l mai punem la socoteală şi pe Codruţ Olaru, care tocmai a fost ales în conducerea CSM în ciuda acuzaţiilor de plagiat la doctoratul dat cu musiu Todorel, iote că, deşi părea că e de rău, pare să fie de bine.

Aşteptăm aşadar veşti bune şi de la ceilalţi doctoranzi ai lui dom’ reftor. Cum care? Păi, de-un par egzamplu, cine ştie, poate o vedem iară şefă la liberali pe madam Alina, pupila lui Iohannis, fostă companioană pe vremuri a lui Olteanu de mai sus (pe când s-a ales cu porecla „Saltelista” de la PNL), sau îl vedem iarăşi şef al puşcăriilor pe fostul procuror ieşean Şpaiuc, şi el fost doctorand al maestrului.

Ba chiar, de ce nu, poate soarta va fi mai darnică şi cu alţi doctori de-ai maestrului mai puţin notorii acum: fostul copil de trupă al buhaiului şantajist Ghihocel de la iaşi, acuma advocat de-al acestuia, şi fiica unei cunoscute madame din politichia de Bahlui, momentan exilată la catedră din fruntea partidoiului. Aşadar, ce să spunem decât că, deh, e de bine...

PS: Acuma, dacă tot vorbim de aurişti, haideţi să ne exprimăm public şi o altă mirare care ne tot chinuie de ceva vreme încoace. Şi, am înţeles, nu numai pe noi. Aşadar, apropos, voi vă amintiţi ca vreodată Georgică Simion să fi zis ceva de PSD? Ceva de rău, evident, că de bine oricum nu va spune nimeni, ca să nu-şi fure singur căciula.

Iaca şi declaraţia săptămânii

Pentru că azi e sâmbătă, haideţi să vă oferim şi citatul săptămânii trecute. de data asta, unul din puţul gândirii liderului PSD, nea Marcel. O declaraţie făcută zilele trecute la Bistriţa, la inaugurarea unui complex sportiv: “Am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toţii la un moment dat”! Am zis că e o eroare, dar se poate vedea înregistrarea: omul nu dă nici o clipă înapoi, spune fericit şi cât a costat investiţia în “casa mortuară”...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri