Vești bune la Politehnica: doi jucători, inclusiv golgeterul, au fost recuperați. În infirmerie rămân astfel doar doi oameni
Politehnica Iași pregătește în aceste zile meciul de la Chiajna, de sâmbătă, care va avea loc în compania echipei locale Concordia, în cadrul etapei a IX-a a Ligii a II-a de fotbal. Disputa va începe la ora 11:00 și va fi transmisă în direct pe frf.tv, canalul Federației Române de Fotbal. Deplasarea Politehnicii va fi efectuată cu autocarul și va începe vineri, după un antrenament, care va avea loc în cursul dimineții, în Copou.
Concurența pentru a prinde un loc în delegația care va sta poimâine noapte în București și va reveni acasă, tot cu autocarul, imediat după disputa de la Chiajna, este acerbă în condițiile în care „infirmeria” trupei ieșene a început să se golească.
Absenți la ultimul meci, din varii probleme medicale, mijlocașul Dragoș Iancu și aripa Kingsley Ofori, ultimul fiind unul dintre golgeterii echipei, sunt apți de joc acum.
Astfel, în infirmeria trupei din Copou au mai rămas doar Bogdan Istratie și Alexandru Jipa.
Istratie este pe ultima sută de metri a recuperării de după entorsa la genunchi suferită spre finalul lunii august, la meciul din Copou, cu Petrolul Ploiești, din Cupa României. În ceea ce-l privește pe Jipa, care s-a ales cu o microleziune fibrilară la un antrenament din luna august, el a intrat de câteva ori la antrenament, însă nu este sută la sută recuperat. Drept urmare, foarte probabil va reintra, la fel ca Istratie, după întreruperea campionatului, care va apărea după runda a IX-a.
Oricum, cei doi nu erau jucători de bază la Poli. Ei au fost titulari doar în prima etapă, în eșecul cu nemțenii de la Ceahlăul, suferit în Copou, în care Jipa a și fost schimbat. Apoi, Istratie a mai prins, până să se accidenteze, doar 21 de minute în trei meciuri, iar Jipa a mai jucat la Politehnica doar 22 de minute, pe finalul duelului de la Bacău, din runda a II-a.
Publicitate și alte recomandări video