
Fiecare om e unic în felul său. Cum e unic și Dumnezeu în care unii cred, iar alții nu. Unică, de altfel, e și fiecare părticică de materie din care e compus universul. Unicitatea aceasta însă îi deranjează pe cei care vremelnic se ocupă de destinul omenirii.
Vești destul de îngrijorătoare, învăluite într-un mister greu de pătruns, vin din Asia; și nu vin din China, cum ne-am aștepta, ci dintr-o țară înfloritoare și civilizată: Japonia!
Cineva care a fost recent acolo mi-a povestit că în Țara Soarelui Răsare, cum e denumită Japonia, banii au devenit invizibili, în sensul că practic au dispărut din circulație. Și nu numai banii, ci și cardurile.
La capitolul acesta, totuși, bătrâna noastră Europă se află abia la început de drum. Desigur, și aici dispar banii și cardurile, dar întru cu totul alt mod decât în Japonia.
Azi, în minunata Țară a Soarelui Răsare, coborâtă parcă din stampe, toate tranzacțiile și plățile, de la cele mai mărunte la cele mai mari, se fac prin intermediul iPhone-lor, care au devenit indispensabile pentru orice nipon, indiferent dacă e tânăr sau deja ajuns la vârsta senectuții. În acest sens pierderea unui telefon seamănă cu o sinucidere.
Accesul la magazine, la restaurante, pe stadioane și spectacole se face pe bază de punctaj. Societatea niponă deține toate datele despre personalitatea ta. De la obiceiuri, tabieturi, orientarea politică și sexuală, de la capacitatea ta mentală, modul cum reacționezi în diverse situații, și până la bolile de care ai suferit în fragedă copilărie, de care suferi acum și de care vei suferi într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.
Punctajul se acordă luând în calcul toți acești factori. În momentul în care numărul de puncte, dintr-o pricină sau alta, scade, începi să ai probleme. Lațul se strânge pe nesimțite. Inițial, tinzi să treci cu vederea peste disconfortul creat. Nu după mult timp începi să-ți dai seama că intri într-un labirint care se îngustează la fiecare pas pe care-l faci.
La început, să zicem, nu vei mai putea frecventa anumite localuri. De la localuri, restricțiile impuse se vor deplasa spre magazine și supermarketuri. Sub un anumit punctaj nu vei putea merge nici la teatru, nici la concerte, nici la luptele sumo organizate pe ring, nici la templele de rugăciuni. Sub altul, nu vei putea călători cu autobuzul sau metroul, căci cardul tău de pe telefon va fi respins, iar calea de acces blocată. Astfel că încetul cu încetul, dacă nu-ți vei corija atitudinea, aliniindu-te fără să crâcnești la standardele de conviețuire impuse de societate, vei ajunge un paria. Nu vei putea protesta, căci cei care te punctează și depunctează nu sunt altceva decât niște carduri sau rețele sociale. Te vei trezi prins într-o plasă virtuală, unde cu cât te vei zbate mai mult, încercând să găsești o portiță de scăpare, cu atât șansele tale de-a scăpare se vor apropia de zero.
Prietenul cu care m-am întâlnit pe stradă și care fusese în Japonia era îngrozit de toate aceste reguli impuse de o societate ultra-ultra dezvoltată.
Probabil că numai în China se întâmplă ceva similar, mi-a spus. Acolo simți că ești urmărit de ochi invizibili clipă de clipă, pas cu pas. Orice faci, se știe. Se știe și ce gândești, inclusiv în intimitatea ta. Aproape că nu poți trișa spunând una, și gândind în forul tău interior alta. Ești scanat. Nu ai nici o scăpare. Și ca să te menții la un anumit punctaj te aliniezi și începi să crezi și să nu te mai opui la tot ce ți se inoculează prin intermediul mass-media sau prin intermediul rețelelor de socializare sau al altor forme de control și de manipulare socială, unde inteligența artificială își face simțită prezența în toate domeniile de activitate umană.
„Am avut un șoc, mi-a spus, când am ajuns la aeroport. Când m-am apropiat de poartă de intrare, figura mea a apărut pe un ecran uriaș și o voce foarte plăcută, feminină, rostind numele meu, mi-a dat toate indicațiile necesare ca să știu spre care poartă de îmbarcare trebuie să mă îndrept, pe care culoar să merg, ce produse pot achiziționa pe traseu, și, bineînțeles, câți pași am de făcut până la îmbarcare.
Asta m-a speriat și m-a pus pe gânduri, chiar dacă că era vorba de o simpla recunoaștere facială, o practică devenită curentă în Japonia, în China, Taiwan și multe alte țări asiatice. E destul să pășești într-o anumită zonă, ca să apară toate informațiile despre tine. Ei bine, dragă Nichita, într-o astfel de lume va trebui să ne obișnuim să trăim. Și gândește-te că ăsta-i doar începutul, a adăugat prietenul meu. În momentul însă când vom fi cipați, ne vor controla și gândurile, și sentimentele. Față de ceea ce-i acolo, în Asia civilizată, aici, la noi, în bătrâna Europa, unde începe să se strângă șurubul, e un adevărat paradis al libertății.”
„Crezi că se poate merge mai departe pe acest drum fără să ne lovim cu capul de zid?” l-am întrebat.
„Din păcate, omenirea a pășit pe un drum fără întoarcere. Pe cât de spectaculos, pe atât de periculos. Deocamdată este monitorizat doar comportamentul tău și sunt monitorizate reacțiile pe care le ai într-o situație sau alta. Chiar și la noi, dacă stai de vorbă de câteva ori cu cineva pe stradă, pe rețele de socializare va apărea profilul lui și inevitabila întrebare dacă nu cumva persoana cutare îți este cunoscută. Îți dai seama însă ce se întâmplă într-o țară cum e Japonia? Acolo fiecare pas al tău e dinainte stabilit. Dacă încerci să te abați din drum, vor apărea în preajma ta anumite semnale având menirea să te întoarcă din drumul tău. Dacă te vei teme de pisici negre, îți vor tăia calea pisicile negre. Îți vor tăia de atâta ori calea, până când vei intra din nou pe culoarul tău. Îți dau, așa, un exemplu, care mi-a venit în minte acum. Se pot întâmpla însă multe altele. Cei care îți monitorizează comportamentul nu vor să te abați cu nici un milimetru de la felul cum ai fost perceput. Comportamentul tău trebuie să fie previzibil. Și gândurile, și emoțiile așijderea. Astea se întâmplă acum. În viitor însă cei care ne supraveghează vor vrea să te aibă sub vizorul lor din ce în ce mai mult. Ei nu se vor mulțumi să-ți monitorizeze doar gândurile, ci, prin intermediul noilor tehnologii, al undelor, al vibrațiilor, îți vor transmite anumite stări, idei și sentimente. Inclusiv îți vor putea inocula în organism diferite unde care îți vor afecta organele, făcându-te dependent de anumite medicamente. Ca să nu mai vorbim de creier: douăzeci și patru din douăzeci și patru de ore, creierul tău se va afla la dispoziția lor. Până și visele, și coșmarurile tale vor fi scanate și interpretate și, în funcție de ele, vei obține un anumit punctaj. Dar ca să nu devină periculoase pentru societatea căreia îi aparții, visele îți vor fi induse. Subconștientul tău va deveni și el un obiect de control. Dacă se va întâmpla să nu poți fi stăpânit, atunci o parte din celulele nervoase ale creierului tău vor fi anihilate, tocmai pentru a-ți diminua o anumită formă de agresivitate pe care o posezi înscrisă în ADN și depozitată ca un lest în adâncul eului tău.”
Vor exista, desigur, și diferite forme de expulzare din societate și de linșaj. Dar vor exista nenumărate modalități, mult mai subtile de marginalizare. Domeniul acesta de preocupări îl va reînvia aducându-l în prim plan pe antropologul și proto-geneticianul Francis Galton, cercetătorul care a folosit, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin intermediul metodelor statistice inventate de el, „diferențele umane dintre indivizi și inteligența ereditară”, studiile sale au avut drept scop îmbunătățirea rasei și eradicarea bolilor ereditare prin diverse metode, printre care și încurajarea căsătoriilor între diverși oameni talentați din varii domenii de activitate, pentru a da naștere unor urmași dotați cu inteligență superioară. Cred că nu are rost să mai spun că ideile sale au fost puse în practică de către naziști în laboratoarele secrete ce funcționau în preajma lagărelor de concentrare. Rezultatul lor însă a fost unul dezastruos. Noii cercetători vor aduce teoriile și practicile corecției ereditare la un standard ultra performant, îmbinând ingineria genetică cu cea virtuală. Până unde se va merge și ce limită se va atinge încă nu știm. Nu avem informații suficiente din domeniu pentru a ne aventura să facem diverse previziuni.
Pentru mulți cititori, Francis Galton e un necunoscut. Însă pentru ideologii noii ordini, el poate fi considerat un deschizător de drumuri. El e cel care a investigat, bazându-se pe calculul matematic bine definit și formule statistice, capacitățile cognitive ale minții umane, devenind astfel fondatorul psihologiei diferențiale, a psihometriei și a ipotezei lexicale a personalității. Tot el a fost cel care este inventatorul metodei de clasificare a amprentelor digitale. Prin urmare există o legătură între descoperirile lui Galton (chiar cele legate de clasificarea amprentelor digitale) și recunoașterea facială realizată de inteligența artificială. De asemenea, tot Galton a făcut o cercetare minuțioasă privind puterea rugăciunii asupra spiritului uman, ajungând la concluzia că rugăciunea nu ajută nici la vindecarea bolilor, nici la prelungirea vieții. Prin urmare, ca și reprezentanții noii ordini, Galton era ateu. Tot el a realizat și prima hartă meteorologică, putând fi considerat astăzi tot un deschizător de drum în domeniul schimbărilor climaterice. Studiile sale ar trebui să devină o adevărată Biblie a noii ordini mondiale. Cred că nu întâmplător Charles Darwin și Francis Galton erau rude apropiate, veri.
În ce măsură practicile și supravegherea atât a societății, cât, mai cu seamă, a individului în Japonia și China se raportează la diferitele forme de budism, inclusiv la budismul zen, mișcare budistă, care prin meditații și alte practici ezoterice, propovăduia trezirea sinelui pentru a deschide calea spre fericirea supremă, pace și libertate spirituală absolută nu știm. Probabil că în actualul context, religia budistă, ca și celelalte religii practicate în Japonia de-a lungul secolelor, precum șintoismul tradițional, taoismul și confucianismul, venit pe filiera chinezească, a fost aruncat în lada de gunoi a istoriei, locul fiind ocupat de diferite curente ale noilor filozofii occidentale, de extracție corporatistă. Cum se raportează punctajul pe care îl primește fiecare membru al societății la arta de-a admira imperfecțiunea și efemerul, acceptând cu blândețe defectele tale și ale celorlalți? Odată ce omul văzut prin prisma filozofiei zen este imperfect, de ce îi monitorizezi comportamentul impunând un anumit punctaj menit să-i provoace și să-i accentueze disconfortul, aducându-l în stadiu de robot? Cui folosește această manipulare? Prin astfel de stimulente vei obține un om mai bun și o societate mai bună?! Nu, vei obține doar obediență și aservire totală atât a individului, cât și a întregii societăți!
De fapt, aici, dacă stau și mă gândesc mai bine, totul se reduce la atentatul asupra individualității și liberului arbitru al fiecărui om. Fiecare om e unic în felul său. Cum e unic și Dumnezeu în care unii cred, iar alții nu. Unică, de altfel, e și fiecare părticică de materie din care e compus universul. Unicitatea aceasta însă îi deranjează pe cei care vremelnic se ocupă de destinul omenirii. Ei vor cu tot dinadinsul să renunțăm la identitatea noastră și să ne adaptăm spiritul la una de natură comunitară. Așa cum în societatea industrială a apărut producția de serie, așa doresc ca și în societatea umană să apară omul standard, renunțând la eul său profund. Ceea ce n-a reușit Dumnezeu sau natura, va reuși omul. El va pune capăt propriei sale evoluții și identități.
Nichita Danilov este scriitor și publicist
Publicitate și alte recomandări video