
Poate chiar civilizația însăși să fie o iluzie, realitatea primitivă bătând permanent la porți. Vestul Sălbatic și jungla fiind, de fapt, singurele realități care au existat continuu de la bun început și până azi. Oricum ar fi, acum este evident că sălbăticia/ realitatea/ adevărul își reintră în drepturi. Fiecare pentru el, asta e legea junglei, și la asta se ajunge din nou.
E uimitor cât de repede se schimbă oamenii după vremuri, după cum bate vântul. Ai fi zis că doar în cărțile de ficțiune scriitorii prezintă aberații din astea, credeam că doar ei bat câmpii, dar iată că realitatea întrece orice imaginație. Până mai ieri, Trump era văzut ca un personaj de desen animat, nimeni nu-l lua în serios, toți aruncau în el cu ce apucau, toți râdeau de el și îl tratau ca pe un nebun excentric care nu știe pe ce lume se află. Se dădea impresia că nimeni, niciodată, nu ar fi putut vota un asemenea personaj de film hollywoodian. Era imposibil de găsit în mainstream vreun articol elogios sau măcar neutru la adresa fostului și viitorului președinte american. Filtrul era așa de bine pus la punct, că dădea impresia de unanimitate în privința lui. Dar iată că magicianul a fost lovit în față cu o bâtă cât China de mare: poporul a votat cu Trump, și nu oricum, ci în număr copleșitor, care nu lasă niciun semn de întrebare. Poporul a arătat că toate ideile și opiniile oficiale erau false. Majoritatea oamenilor era de fapt cu MAGA. Cum naiba s-a putut întâmpla așa ceva? În ce hal de manipulați am fost de nu am văzut adevărul? Asta înseamnă să trăiești, de fapt, în minciună.
Ce și cine ar fi avut de pierdut dacă ne-ar fi arătat adevărul, dacă s-ar fi prezentat lucrurile obiectiv și nu s-ar fi ascuns atâtea sub preș, dacă ar fi fost cu adevărat o democrație?
Iar acum, ce să vezi, narativul se schimbă încetul cu încetul și ia forma noului status. Imaginea oficială acceptată, chiar plăcută a lui Trump prinde contur la fel de firesc și de cursiv cum a prins și cea a lui Biden, și ne îndreptăm încetul cu încetul spre extrema cealaltă. Pe nesimțite, ca și înainte. Până să ne dăm seama, vom fi fani Trump! Unul câte unul, criticii din trecut devin tăcuți, ba chiar își găsesc cuvinte elogioase pentru noua ordine, iar curând vor flutura veseli steaguri cu noua ordine mondială.
Aceștia nu spun doar că Trump nu e așa de rău, ci că mereu au ținut cu el, au fost de acord cu el, dar nu au fost lăsați să o arate, cum ar veni.
Cel mai recent exemplu este Mark Zuckerberg, care a „eliberat” Facebook-ul de „îngrădirile abuzive”, care până mai ieri erau perfect justificate. Ce poate fi mai convingător decât asta? Înainte era o libertate, acum e alta…
De fapt, despre asta este vorba: despre un Vest Sălbatic, unul mereu actualizat în funcție de evoluția tehnologiei și viziunea personajului Alfa. Dacă în trecut era cu pistoale, cai și spânzurători, azi e cu telefoane, Internet și rachete.
Înainte mulți „călăreți singuratici” sau rebeli fără cauză erau ținuți la distanță, astăzi ei pot zburda liniștiți prin stepele Internetului. N-o să mai fie niciun șerif sau ajutor de șerif pe urmele lor. Șeriful a fost împușcat, iar ajutorul lui a fugit, „orașul” aparține acum oamenilor, în el fiecare e liber să facă ce vrea, cui vrea și cum vrea. E, în sfârșit, libertate! Cine e puternic va domina pe cei slabi, cine e priceput va reuși, cine e rezistent, rezistă, și așa mai departe. E mai bine așa? Vom vedea.
Exact același lucru se întâmplă în momentul actual în România. Înainte de primul tur al prezidențialelor, curentul principal nu lăsa nicio crăpătură deschisă pentru oamenii precum Călin Georgescu. Acesta practic nu exista nicăieri la vedere. Și deodată, într-o singură noapte, a apărut ca o cometă. Iar această cometă a rămas pe cer și în ziua de azi.
Din nou o zic: cum e posibil așa ceva? De ce se practică o manipulare atât de mârșavă a informației, încât nu știm decât ce se vrea să știm? De ce era așa rău dacă aflam tot?
E clar ca bună ziua că trăim într-o iluzie, că ceea ce vedem nu e adevărul și, drept consecință, ceea ce gândim nu corespunde adevărului. Este evident că nimic nu este așa cum pare, cum ni se prezintă și că într-o zi, exact ca în filmul The Truman Show, bula se va sparge, decorul de carton se va prăbuși și vom fi invadați de adevăr. Care, de cele mai multe ori, doare, pute, e urât ca dracu, dar e adevăr.
În ultimii aproximativ 20 de ani s-a construit o imagine total nerealistă despre viață și lume, creând impresia că toți oamenii sunt egali, liberi și la fel de respectați. Nu era adevărat, toți știam asta în sinea noastră, dar ne-am lăsat duși de o poveste prea frumoasă ca să fie adevărată, una trasă de păr, dar care părea să dăinuiască. Ne păcăleam singuri pentru că nu mai fuseseră de mult timp războaie, economia părea că merge bine, țara părea că prosperă, lumea căpătase parcă o altă structură. Tehnologia, spuneam toți, ea ne ajută să ajungem aici, de aia înainte oamenii erau săraci și proști și violenți, pentru că nu aveau tehnologie. Fals! Totul e neschimbat, structura e aceeași, iar tehnologia nu e nimic altceva decât o unealtă în mâinile celui mai puternic. În rest, toate sunt la fel.
Voi chiar credeați că nebunia aia numită corectitudinea politică putea să reziste mult? Era prea de tot, să fim serioși. S-a sărit prea tare calul, se cerea o corectare a corectitudinii…
Și oricum, nu se ajungea nicăieri în ritmul acela de dezvoltare. Era nenatural, nefiresc. Nimeni nu mai făcea față cursei nebunești și cu orice preț către înainte, și nici progresismului absolutist. Am fi luat-o razna mai devreme sau mai târziu. Acum trebuie să ne dăm un moment de respiro, să stăm câțiva ani în reculegere, să regăsim valoarea lucrurilor simple, să ne mai calmăm un pic.
Întrebarea care se pune este: de ce se întreține această iluzie? De ce suntem mințiți frumos? De ce ni se vinde mereu o gogoașă? După toate aceste experiențe, îmi este din ce în ce mai limpede că nimic din ce se prezintă în țară nu e așa cum apare la știri. Economia nu merge, oamenii nu sunt fericiți, prosperitatea e doar pe hârtie, pacea nu există. E o schemă Ponzi la nivel național. E afacerea Nordis la scară uriașă! Statul ia bani de la unii ca să dea altora cu dobânzi mari, iar păcăleala a mers câțiva ani. Dar, așa cum se știe în astfel de escrocherii, „jocul” nu ține la nesfârșit. La urmă, când „investitorii” își vor pierde răbdarea și vor cere banii înapoi, se va revela înșelătoria.
Poate chiar civilizația însăși să fie o iluzie, realitatea primitivă bătând permanent la porți. Vestul Sălbatic și jungla fiind, de fapt, singurele realități care au existat continuu de la bun început și până azi. Oricum ar fi, acum este evident că sălbăticia/ realitatea/ adevărul își reintră în drepturi. Fiecare pentru el, asta e legea junglei, și la asta se ajunge din nou.
Ca argument îl chem în ajutor pe Nikos Kazantzakis cu un citat din Zorba Grecul: „Omul, nefericitul de el, a înălţat în jurul prăpăditei sale existenţe o fortăreaţă înaltă, de necucerit, pretinde el. Aceasta e locul în care se refugiază şi se străduiește să aducă un pic de ordine şi de securitate. Un dram de fericire. Totul aici trebuie să urmeze căile bătătorite, sacrosancta rutină, să se supună unor legi simple şi sigure. În această împrejmuire întărită contra incursiunilor violente ale misterului, se târăsc, atotputernice, micile certitudini cu mii de labe. Nu există decât un singur duşman colosal, temut şi urât de moarte: Marea Certitudine.”
Briscan Zara este scriitor și publicist
Publicitate și alte recomandări video