vineri, 26.02.2021
Continuăm, în prima parte a articolului, prezentarea unor aspecte privind obligațiile proprietarilor din condominiu, inclusiv în calitate de membri ai asociației de proprietari.
Obligațiile proprietarului în calitate de locator
Indiferent de natura raporturilor juridice stabilite între locator și locatar, proprietarul spațiului nu este absolvit, sub nici o formă de îndeplinirea obligațiilor ce-i revin față de asociația de proprietari și furnizorii de utilități publice. (art. 30 (6) din lege).
Obligații cu privire la starea tehnică a condominiului
Modificările la construcție
Proprietarii au obligația, conform art. 32 (1) din lege, să ia măsuri pentru:
- consolidarea și modernizarea condominiului;
- modernizarea echipamentelor;
- modernizarea instalațiilor și dotărilor aferente;
- montarea contoarelor la nivel de proprietate individuală;
- reabilitarea termică în scopul creșterii performanței energetice;
- reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a acestuia;
- menținerea aspectului armonios și unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervențiilor.”
• conform art. 32 (3) din lege în cazul în care proprietarii doresc modificarea fațadei condominiului, președintele asociației de proprietari trebuie să solicite, în scris, autorității administrației publice locale „toate informațiile și restricțiile referitoare la culoare, aspect, materiale și altele asemenea, stabilite prin regulamentul local de urbanism sau prin regulamentele de intervenție aferente zonelor de intervenție prioritară stabilite în cadrul programelor multianuale privind creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor”.
• proprietarii construcțiilor și asociațiile, care au în administrare construcții încadrate în clasele de risc seismic și/sau afectate de seisme sunt obligați „să ia măsurile prevăzute de lege pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor”. (art. 32 (5) din lege)
Obligația de a repara stricăciunile produse
În cazul în care un proprietar „provoacă daune oricărei părți din proprietatea comună sau din proprietatea individuală a altui proprietar din condominiu, respectivul proprietar are obligația să repare stricăciunile sau să suporte cheltuielile pentru lucrările de reparații.” (conform art. 30 (5) din lege)
Asociația de proprietari și/sau proprietarii îndreptățiți, după caz, sunt despăgubiți din fondul de reparații. (conform art. 31 (3) din lege) Dacă prejudiciul este cauzat de „executantul lucrărilor de intervenție, persoană fizică/juridică, despăgubirea va fi recuperată de la acesta, în condițiile legii.” (art. 31 (4)
Proprietarul și asociația de proprietari
Conform legii, în orice condominiu în care „există cel puțin 3 proprietăți individuale reprezentate de locuințe și locuințe sau spații cu altă destinație”, trebuie să se înființeze o asociație de proprietari o asociație de proprietari. (art. 1, lit. a din lege). Proprietarii nu sunt obligați să devină membri ai asociației de proprietari. Este suficient, ca, jumătate plus unu din numărul total de proprietari să adere la asociația de proprietari. (art. 13 (1) din lege). Calitatea de membru al asociației presupune noi drepturi și obligații în sarcina proprietarului în cauză.
Drepturi și obligații specifice membrilor asociației de proprietari
Membrii asociației de proprietari, au la îndemână o serie de instrumente concrete care le permit să ia și să aplice decizii la nivel de condominiu. Membri asociației de proprietari au dreptul să participe, cu drept de vot, la adunarea generală a asociației de proprietari, să își înscrie candidatura, să candideze, să aleagă și să fie aleși în structurile organizatorice ale asociației. Pentru a beneficia de dreptul de a fi ales, persoana în cauză trebuie sa aibă capacitate deplină de exercițiu.
Pentru cei interesați, le aducem la cunoștință faptul că Editura CNIP - București a lansat volumul I din lucrarea Cartea asociației de proprietari. Pentru detalii contactați editura la tel. 0771.785.577 - Marius Gheorghiu
Cei care doresc să ni se adreseze cu teme referitoare la specificul rubricii o pot face - Adresa poștală: b-dul. N. Iorga nr. 35, bl. N1, parter, Iași
E-mail: redactie@ziaruldeiasi.ro; claudiu.raus@ziaruldeiasi.ro
Cuvinte cheie: + viata, asociatie, proprietari
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ochelarii ”te salvează” de Covid-19. Șanse de trei ori mai mici să te îmbolnăvești
Andrei Caramitru explică de ce nu este posibilă eliminarea sporurilor sau a pensiilor speciale
FOTO: S-au întors rațele pe Bahlui pentru iernat. Sunt câteva zeci
Justin Ştefan ripostează după declaraţiile lui Burleanu: Să vină urgent cu probe
Echipa Flamengo a câştigat pentru a opta oară campionatul Braziliei
Te-ai îmbogățit cu bitcoin, plătești impozit și asigurări de sănătate în România
Un fost antrenor al echipei de gimnastică a SUA s-a sinucis după ce a fost pus sub acuzare
LIVE: Consilierii locali dezbat în şedinţa ordinară proiecte de zeci de milioane
ISU se ascunde după ancheta penală de la „Balș” ca să nu dea detalii despre nereguli
Risc chimic și biologic la Educație. Sporuri de 50.000 euro/lună
FOTO: Impact nimicitor între un autoturism şi un autoutilitară: trei morţi pe loc
Sucursala Iaşi a BNR sărbătoreşte luna viitoare 140 de ani de la înfiinţare
O localitate din judeţul Iaşi a intrat în scenariul roşu. Vezi aici lista completă
EXCLUSIV: Cine sunt cei doi hoți care au spart sala de jocuri din Nicolina. Ea are 24 de ani
Cazurile cu depresie şi tentativă de suicid din Iaşi au crescut pe fondul pandemiei
Soţul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, suspect în cazul decesului artistei
Bruno Mars şi Anderson Paak au pus bazele unei trupe şi vor lansa primul single în martie
Majoritatea americanilor susţin ideea dublării salariului minim la 15 dolari pe oră
Ce credeţi? Twitter va lansa abonamente pentru accesarea anumitor postări
Mircea Lucescu, Tătăruşanu şi Stanciu în optimile Ligii Europa
De ce s-au plâns anul trecut turiştii ieşeni la Protecţia Consumatorilor
Zilnic, la Urgențe, este depistat câte un caz de cancer: "Este ceva fără precedent"
733 de mame minore în Iași. Medic: "Sunt amputate din punct de vedere psihic și psihologic"
Arhiepiscopia Iaşilor are un nou episcop-vicar: stareţul Mănăstirii „Trei Ierarhi”
Astăzi se discută din nou proiectul de amenajare a Bahluiului în zona de agrement
Au fost stabilite cele șapte centre unde cadrele didactice au prioritate la vaccinare
Bulgarii, buni de plată într-un accident cu un Mercedes şi un BMW la Pașcani
După începerea şcolii, mai mulţi copii testaţi pozitiv la noul coronavirus
Aveți un scris frumos? Concurs de caligrafie cu premii pentru trei secţiuni
Care sunt elementele cheie care fac ca valoarea unui apartament să crească în timp (P)
Un laborator al Facultăţii de Electronică, dotat cu aparatură de ultimă generaţie de firma Bitron
Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc
Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi
Proiect de un milion de euro la Tomeşti. Servicii sociale pentru cei năpăstuiți de soartă
Proces pentru un gard distrus: a cerut 1.000 de lei, dar a primit de 10 ori mai puţin
Alcoolul i-a dat aripi: fotografiat de radar şi probe de sânge la spital
O căruţă de bani pentru întreţinerea drumurilor judeţene în următorii doi ani
Codul Rutier a mai trimis un ieşean la puşcărie. Conducea fără permis
Ieșeanul Andrei Muraru va fi numit ambasador în Statele Unite ale Americii
UPDATE: Hoţul care a spart sala de păcănele din Nicolina, prins. Ce rol ar fi jucat iubita lui
Gigantul Lufthansa aterizează la Iaşi. Ce zboruri va opera compania
VIDEO: Iașul văzut dintr-o aeronavă ATR aparținând TAROM după decolare
Bilanţ DNA - Bologa: Primul an din 2015 când am înregistrat mai multe sesizări de la cetăţeni
Lituania va oferi Moldovei un lot de vaccinuri contra COVID-19
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUMituri şi inerţii |
Neculai SEGHEDINCel mai modest dintre pământeni (III) |
Nicolae CREŢU„Deşoşocizarea” AUR |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.