Viață de calvar în urma unor postări pe Facebook din partea unei foste prietene cu obsesii. Judecătorii, chemați să dea o soluție

sâmbătă, 09 noiembrie 2024, 03:35
3 MIN
 Viață de calvar în urma unor postări pe Facebook din partea unei foste prietene cu obsesii. Judecătorii, chemați să dea o soluție

O ieșeancă a cerut ajutorul justiției pentru a scăpa de hărțuielile constante la care este supusă de o cunoștință.

Injuriile aduse ei și familiei sale au fost continuate cu plângeri la DIICOT sau poliție sub acuzații aberante. Victima a fost pusă în situația de a da explicații la serviciu, unde a fost somată „să rezolve problema” sau să-și caute alt loc de muncă. „Postările pârâtei nu au un grad de comprehensivitate logică, iar informaţiile prezentate în cadrul acestora reprezintă o simplă înșiruire a unor injurii și acuzaţii”, au admis judecătorii, care au obligat-o pe hărțuitoare să consulte un psiholog.

„Agenți ai serviciilor Al-Quaida”

Magistrații ieșeni au avut de soluționat un caz mai puțin obișnuit. A.A. s-a plâns Judecătoriei Pașcani, cerând emiterea unui ordin de protecție împotriva unei vechi cunoștințe, M.D.B. Reclamanta a arătat că pe 8 octombrie, M.D.B. postase pe pagina ei de Facebook un mesaj în care afirma că firma la care lucra A.A. promovează „terorismul cu arme albe de tortură” pentru simplul fapt că lucra acolo. M.D.B. postase online, dar și trimisese e-mail-uri și petiții către DIICOT, Poliție și Tribunal în care afirma că A.A., fratele și sora sa sunt „dealeri de droguri”, „teroriști”, „prostituate de lux”, „agenți ai serviciilor Al-Quaida”, „securistă” și altele asemenea. A.A. fusese nevoită să dea explicații la serviciu, unde i se pusese în vedere să rezolve problema sau să plece. M.D.B. o urmărea, fotografia mașinile ei și a surorii sale, provocându-i o stare de temere constantă.

Pârâta susținea că vrea să salveze societatea

În fața judecătorilor, M.D.B. a recunoscut că ea era autoarea postărilor, dar le-a justificat prin faptul că ar vrea să protejeze societatea de pericolul pe care îl reprezenta A.A., care practică arte marțiale și „expune la competițiile sportive arme albe de tortură către copii”. Trimisese reclamații către instituțiile statului pentru a proteja societatea.

În urma cercetării judecătorești, magistrații au reținut că cele două femei se cunoșteau de peste 20 de ani, fiind prietene până în urmă cu câțiva ani. A.A. era practicantă de Qwan Ki Do la nivel de performanță, aspect din care porneau probabil o parte a afirmațiilor făcute de M.D.B. Judecătorii au acceptat că A.A. se afla într-o continuă stare de presiune și disconfort, motiv pentru care au acceptat emiterea unui ordin de protecție pe durata a 7 luni, interval în care M.D.B. nu va mai avea dreptul să se apropie de victima sa. Ei au respins însă alte solicitări făcute de reclamantă, precum obligarea pârâtei la purtarea unei brățări electronice sau de urmare a unor ședințe de consiliere psihologică sau de psihoterapie.

Avocatul ar reprezenta „Saigonul chino-vietnamez”

Sentința Judecătoriei Pașcani a fost contestată de A.A., aceasta insistând asupra obligării lui M.D.B. la a urma o consiliere psihologică și solicitând dispunerea internării nevoluntare a acesteia pentru un tratament psihiatric. Măsura este permisă de lege, aflându-se la dispoziția judecătorului. Un apel a fost declarat și de M.D.B., aceasta reluându-și acuzațiile la adresa lui A.A., pe care a acuzat-o că o torturează și discreditează. A.A. și avocatul său ar reprezenta „o grupare formată din fanatici îndoctrinați cu tehnici militare din Saigonul chino-vietnamez”.

Magistrații Tribunalului au apreciat ca dovedite violențele psihologice comise de M.D.B. prin postările, mesajele și reclamațiile făcute la adresa lui A.A., „adrese și mesaje care au caracterul unor acuzații deosebit de grave, lipsite de suport, iar uneori lipsite de coerență”. Ei au considerat însă că o internare într-o instituție psihiatrică este o măsură extremă, care trebuie luată doar în ultimă instanță. Magistrații Tribunalului au considerat ca suficientă obligarea lui M.D.B. la urmarea unei consilieri psihologice pe durata celor 7 luni de valabilitate a ordinului de protecție.

Etichete: avocat, DIICOT, facebook

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii