
Viață dură, cu 12.000 de lei pe lună. Am mai descoperit un colonel ascuns într-un birou de la subsol, pe Copou

Apropo de coloneii pensionari ai lui nea Mihăiță de la palatul cel roznovan, care nu-s atinși de ultimele decizii de la nivel central și stau bine mersi pe funcții publice, ronțăind frumușel și leafă, și pensiuță, haideți să vă mai spunem una făinuță pe azi, și pe care, nu știm cum, am uitat-o ieri.
Voi vă mai amintiți de fostul șăf al jăndarilor de la unitatea din Manta Roșie, care s-a pensionat tot așa, de tinerel, dar l-a racolat imediat fostul reftor Todorel la Vniversitate, ca să-l ungă șef de cadre?
Ei bine, cineva ne-a amintit că, de pe lista coloneilor pensionați dar cu job la stat pe care am dat-o zilele trecute la gazetă, dom’ colonel Tilică lipsește cu desăvârșire, deși personagiul e bine mersi în continuare, pe job, la vniversitate.
Gurile rele din branșa încaschetaților zic însă că, după schimbarea lui Todorel, noul reftor l-ar fi exilat undeva la un birou retras de pe la subsol, unde de la ditamai șeful acuma tre’ să-și facă singur cafeluța, doar-doar o scăpa de el.
Doar că dom’ colonel, obișnuit cu greul milităriei, strânge din dinți și îndură din greu, și doar lefoiul de circa 12 mii de leuți îi mai dă putere să reziste intemperiilor de sus. Deh, Doamne-ajută, și putere multă! Nu vedeți ce vremuri se anunță, asta cu americanii, cu chinezii, of…
Să ne mai și amuzăm olecuță cu oamenii cu studii
Dacă tot veni vorba de vniversitatea din Copou, haideți să vă mai spunem una faină. Cică la o recentă întâlnire online cu menistrul secretar de stat responsabil cu finansurile de la Educațiune și cu oficialii vniversităților din țară, omul de la guvern a anunțat audiența că finanțările prin PNRR nu se vor mai prelungi, și că vor apărea unele probleme. În fine, chestii contabile, nu e cazul să dezvoltăm acuma.
Doar că, în cadrul dezbaterilor, oficialul din guvern cică s-ar fi enervat olecuță la un moment dat și ar fi spus, pe un ton apăsat, cum se face că nu e niciun reftor plin în sală, ci doar secretari, înlocuitori etc., oameni cu care nu poate discuta mai aplicat. Din fundul sălii online însă, la un moment dat, o mânuță ridicată: Mă scuzați, dar este un reftor prezent: eu sunt!
Ei bine, ghici cine credeți că era reftorul cu pricina, singurul pare-se prezent la ditamai adunarea la care se discutau cele mai relevante proiecte naționale din zona vniversitară a țării? Așa este, ați ghicit: era reftorul nostru de la „Cuza”, stimați studenți, masteranzi și doftoranzi! Fie primit!
Zvonicel despre vot
Un mic zvonicel, la final, și dinspre politichia națională. Acolo unde umblă vorba că, deși dat de sondaje ca primul la șanse de a ajunge președinte în turul doi, Nicușor Dan ar fi amenințat prin staff-ul său de campanie că se gândește la retragere.
Motivul? O mare problemă de logistică: nu a strâns decât vreo 75.000 de semnături, din cele minim 200.000 necesare. Asta, firește, se întâmplă și din cauză că nu are un partid mare în spate, în afară de PMP. Internauții se întreabă deja: „Deci o s-o vedem pe Elena Lasconi pe buletinele de vot?”. Vom vedea, a zis orbul…
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video