
Viața la Coarnele Caprei – Înjunghiat grav în spate la o încăierare, șoferul a sesizat rana abia la următoarea oprire, în vizită la un amic. Cât pe ce să moară

Lovit cu cuțitul în timpul unui conflict, un tânăr nici nu și-a dat seama pe moment că a fost înjunghiat. Ulterior, a ezitat să meargă totuși la spital, considerând rana ca superficială. Nu a lipsit mult ca decizia să-l coste viața.
Pe 9 martie 2023, Vlad C. s-a întâlnit cu doi prieteni la o pizzerie din centrul satului Coarnele Caprei. În local se afla și Cătălin Ficioru, însoțit la rându-i de câțiva prieteni. Pe seară, primii plecați din local au fost Ficioru, fratele său și un prieten. Aceștia s-au oprit la mică distanță, pe un pod, pentru a mai sta de vorbă. După o vreme, prin dreptul lor a trecut mașina condusă de Vlad C., care își ducea prietenii acasă. Unul dintre însoțitorii săi i-a cerut să oprească, pentru a discuta cu cei din drum. Vlad C. a oprit, dar a coborât și el. Avusese impresia că fratele lui Ficioru se amuză cu privire la abilitățile sale de șofer. S-a îndreptat spre acesta și l-a lovit cu piciorul, iar acesta a ripostat cu pumnul. În timp ce conflictul între cei doi se derula, Cătălin Ficioru s-a apropiat pe la spate de Vlad C., l-a lovit cu un briceag în zona toracică, după care a fugit pe o uliță laterală.
Lama cuțitului străpunsese plămânul
Prins în focul disputei, Vlad C. nu a simțit că fusese lovit. A mai schimbat un rând de lovituri cu adversarul său, după care conflictul a fost aplanat de martori. Însoțit de prietenii săi, Vlad C. a plecat. L-a lăsat pe un prieten acasă, dar apoi a început să se simtă rău și să respire greu, simțind o durere puternică în partea stângă a spatelui. Ajuns la un al doilea prieten, și-a scos geaca, văzând că era plină de sânge. Prietenul l-a oblojit, punându-i un prosop ud pe rană. Vlad C. nu și-a dat seama de gravitatea rănii, refuzând să cheme o ambulanță. A rămas la prietenul său peste noapte. A avut în continuare dificultăți de respirație, dar tot nu a chemat ambulanța.
A doua zi dimineața, Vlad C. a plecat spre casă, conducând aproximativ 20 km. Abia aici i-a spus surorii sale că nu se simte foarte bine, cerându-i să-l cheme pe asistentul medical din sat. Tânăra nu a reușit să dea de asistent, dar a fost suficient de inspirată încât să cheme ambulanța. Vlad C. a fost transportat la spitalul din Botoșani, de unde a fost însă transferat în aceeași zi la Iași, întrucât starea sa era foarte gravă. Lama briceagului străpunsese plămânul, formându-se un cheag de 500 ml, iar în plămân acumulându-se 1,2 litri de sânge. Toracotomia și drenajul de urgență efectuate la Spitalul de Pneumoftiziologie l-au stabilizat pe rănit. Acesta a rămas internat cinci zile, după care a putut fi trimis acasă.
A fost trimis în judecată pentru tentativă la omor
Ficioru a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor. Pe parcursul procesului, acesta s-a apărat invocând tocmai faptul că Vlad C. nu apelase imediat la ajutor medical. Viața îi fusese pusă în pericol nu de lama briceagului, ci de propria-i neglijență. Apărarea sa a fost respinsă de magistrații Tribunalului, care au arătat că viața victimei fusese pusă în pericol încă din momentul rănirii. Judecătorii au respins și ideea că Ficioru se simțise amenințat, ceea ce îl determinase să lovească cu briceagul. Conflictul în care intervenise fusese unul de mică amploare și nici măcar nu-l vizase pe el. Totuși, judecătorii au ținut cont, ca circumstanță atenuantă, de faptul că întregul conflict fusese inițiat de victimă. Ca urmare, Ficioru a primit o condamnare sub minimul legal. Pedeapsa de 3 ani și 8 luni de închisoare va fi executată însă în regim de detenție. De asemenea, Ficioru a fost obligat și la plata unor daune morale și materiale totale de 8.000 de euro, ca și la plata cheltuielilor de spitalizare, de 5.500 lei. Sentința Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.
Publicitate și alte recomandări video