Sunt tot mai multe semnele care indică o degradare accelerată a vieţii publice din România. Când spun „viaţă publică” mă gândesc, fireşte, la politică, dar şi la toate aspectele care ţin de funcţionarea normală a unei societăţi - presă, confruntări de idei, atitudine civică, eficienţă administrativă etc. Au trecut doar câţiva ani de la marile demonstraţii de protest împotriva unor legi care urmăreau exonerarea unor infractori sus-puşi; astăzi, miile, zecile de mii de protestatari de odinioară par complet apatici, deşi ar avea nu o dată motive să iasă în stradă. Blazare? Resemnare? Indiferenţă? Evident că această lipsă de reacţie le dă guvernanţilor sentimentul impunităţii, ceea ce nu anulează însă teama că s-ar putea confrunta cu mişcări de protest.

O teamă ce cunoaşte înfăţişări caricaturale. Am văzut ce s-a întâmplat de Ziua Unirii la Iaşi. Dl. Dorin Dobrincu a scris un text admirabil, pe site-ul Contributors, în care a prezentat detailat evenimentul. La mitingul din Piaţa Unirii „poporul” a fost ţinut la distanţă de oficialităţi, o sumedenie de garduri metalice erau plasate între public şi tribuna unde se aflau notabilităţile, acestea din urmă nu s-au amestecat cu vulgul nici măcar când a început tradiţionala horă. Şi, lucru incredibil, de pe acoperişurile blocurilor din piaţă pândeau… lunetişti! Ca să vedeţi ce consecinţe neprevăzute are iubirea maselor populare pentru Ciolacu şi Ciucă! În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Iohannis, domnia-sa a luat o măsură încă şi mai radicală: ceremoniile la care participă se desfăşoară fără public. Aşa s-a întâmplat pe 24 ianuarie, la Bucureşti, când Iohannis a sărbătorit de unul singur Ziua Unirii - mă rog, e un fel de a spune, fiindcă erau acolo şi militari, într-o aliniere perfectă, era şi ministrul de resort, era cu siguranţă şi doamna de la protocol, aşa că totul a mers şnur, fără incidente. Şi cred că sunt minime şanse să-l vedem, în viitorul apropiat, pe preşedintele Iohannis făcând o baie de mulţime.

Politicienilor aflaţi la guvernare le e frică nu numai de huiduieli, lor le e frică de orice formă de opoziţie. Televiziunile subordonate puterii au drept ţintă principală partidul pe care alianţa PSD-PNL îl vede drept singurul competitor periculos: e vorba de USR. De aici - diatribele imbecile la adresa „neomarxiştilor”, „reziştilor”, „resetiştilor” etc. Seară de seară, telespectatorii sunt intoxicaţi cu baliverne despre comploturi, scenarii sinistre, planuri abracadabrante, la care se adaugă cele mai murdare insinuări. Ura are picioare lungi: un accident de circulaţie în care a fost implicată Monica Macovei a constituit pretextul unui lung şir de atacuri murdare, de o violenţă dezgustătoare. Sunt şi alte victime „privilegiate”, de care se ocupă cam aceleaşi personaje (pe post de „experţi” cu competenţe multiple) ce trec de la un post la altul, pe circuitul RomâniaTV - Antena3 - Realitatea. Nu există nicio limită, se intră cu bocancii în viaţa intimă a cuiva şi se fabulează fără ruşine. Adversarii politici - reali sau potenţiali - sunt neutralizaţi prin campanii de calomnii şi minciuni. Să nu ne lăsăm păcăliţi de declaraţiile celor de la putere cum că principala primejdie este „extremismul”, pe care ei îl combat fără rezerve. În realitate, partidul AUR le serveşte interesele, au astfel o soluţie comodă la îndemână, îl denunţă drept pericol major, dar în acelaşi timp îi tolerează toate excesele. Nu, alianţa PSD-PNL se teme de o opoziţie reală, de un partid care să reprezinte cu adevărat o alternativă.

Dacă unele televiziuni practică nestingherite linşajul mediatic, iată că o recentă decizie a CNA stârneşte o mare, legitimă îngrijorare. Emisiunea de la B1TV a lui Radu Buzoianu şi Răzvan Zamfir face figură aparte într-un peisaj mediatic tern: cei doi sunt inteligenţi, cultivaţi, au umor, discută cu nerv şi găsesc, spontan, replicile potrivite. Faptul că au fost amendaţi pentru că l-au luat în vizor (pe bună dreptate) pe ministrul Bode e un atentat grav la libertatea de exprimare. Hotărârea CNA răspunde, nu încape îndoială, unei comenzi politice. Partidul Naţional-Liberal este pe cale să se compromită total, iar Bode, încercând cu disperare să se salveze, este asemenea înecatului care, zbătându-se, îi trage la fund pe cei care îi sunt în preajmă. Asta în timp ce pesediştii, aflaţi pe mal, îşi freacă mâinile de bucurie savurând jalnicul spectacol.