Victor Piţurcă l-a sfătuit pe Alex Maxim să semneze cu VfB Stuttgart
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Victor Piţurcă l-a sfătuit pe Alex Maxim să semneze cu VfB Stuttgart

GALERIE
Alex Maxim
  • Alex Maxim
- +

Alex Maxim a povestit cum a ajuns la echipa din Bundesliga, VfB Stuttgart, şi cine l-a sfătuit să nu stea pe gânduri şi să semneze. În sezonul 2012-2013, când mijlocaşul aveam 22 de ani şi era legitimat la Pandurii, a fost convocat în premieră de Victor Piţurcă la naţionala mare a României.

În zilele petrecute în tricoul tricolor, Maxim a primit un apel de la nemţi, iar destinul jucătorului s-a schimbat. Deşi era dorit de mai multe echipe din Liga I, printre care şi FCSB, mijlocaşul a ales VfB Stuttgart. ”În perioada respectivă au fost alte oferte din ţară, cred că toată lumea ştie. Din câte ştiu, de la cei de la Steaua am avut ofertă. Însă stând afară 4 ani de zile, la Espanyol, şi văzând ceea ce se întâmplă afară, mi-am dorit foarte mult să mă întorc în străinătate şi să prind un contract afară.

A fost curios, chiar înainte de a semna ştiu că a fost meciul celor de la Stuttgart cu Steaua pe Naţional Arena, în care a câştigat cu 5-1 şi eram fascinat, adică în perioada respectivă Stuttgart era un club care juca an de an în Champions League, în Europa League, erau într-o perioadă foarte bună.

Mi-aduc aminte că eram în cantonament cu echipa naţională în Marbella, erau ultimele zile de transfer, 29-30 ianuarie, nu prea mai aveam speranţe că voi pleca în perioada aceea de transferuri, deşi îmi doream foarte mult. Am primit un telefon de la agentul meu şi mi-a spus că a doua zi dimineaţă urmează să plec în Germania pentru a face vizita medicală şi a semna cu cei de la Stuttgart. Am avut o persoană în Germania care l-a pus în contact pe agentul meu cu antrenorii, cu directorul sportiv, antrenorilor le-a plăcut foarte mult de mine.

S-a petrecut totul extrem de repede, acum eram în cantonament, eram în cameră cu Gicu Grozav, discutam despre cu totul şi cu totul alte lucruri şi am primit un telefon, mi-a trebuit ceva timp să realizez ce se întâmplă. Nu ştiu decât că a doua zi eram în avion. După ce am primit telefonul, am fost să vorbesc cu domnul Piţurcă, să-i cer şi dânsului sfatul şi ştiu că a doua zi dimineaţă eram în avion spre Germania, iar seara, târziu, în ultima zi de transferuri am semnat contractul.

Am semnat contractul, după aia m-am întors la echipa naţională pentru că eram în cantonament, m-am întors în Germania direct din cantonament după vreo 10 zile. Îmi aduc aminte primele zile că nu cred că am scos vreun cuvânt prima săptămână în vestiar”, a declarat Alex Maxim pentru Telekom Sport.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Cosmin PAȘCA

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Peste toate, lipsa unui proiect este asemănarea cea mai izbitoare dintre echipa din dealul Copoului şi cea din Podu Roş. Nu cunoaştem obiectivele Politehnicii peste cinci ani - o cerinţă banală pentru un club respectabil - la fel cum nu există o foaie de parcurs a Iaşului care să depăşească un singur ciclu electoral.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Impersonare

Codrin Liviu CUȚITARU

Impersonare

„M-a echipat ca pe beizadea (e drept că şi semănam puţin cu juniorul Ceauşeştilor). Mi-a aranjat părul şi mi-a oferit un costum asemănător cu ale Nicuşorului. Mi-a spus că trebuie doar să râd zgomotos, să înjur şi să beau whiskey la greu. Aşa am procedat, mai ales la masa festivă (care s-a organizat în restaurantul meu). Mă scuzaţi, am fost pupat în fund în ziua aia, de nu vă puteţi imagina!... Totul a mers strună până în clipa în care nu mai ştiu cine a cerut ca eu să o sun pe mama, pe tovarăşa Elena, pe loc, şi să solicit fonduri suplimentare în teritoriu.”

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

Replierea teritoriului politic moldovenesc a impus mutaţii substanţiale la nivelul morfologiei şi structurii sistemului de aşezări. Din perspectiva noastră, e importantă îndesirea reţelei de aşezări urbane şi reconfigurarea ariilor de influenţă a acestora. 

Insuportabila greutate a fiinţării

Bogdan ILIESCU

Insuportabila greutate a fiinţării

„The chicken is only an egg’s way for making another egg.” (Găina este doar modul prin care un ou face un alt ou) - Richard Dawkins

pulspulspuls

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Una scurtă dar vioaie pe astăzi despre senatoarea panaramă aleasă de ieşeni, madam Şoşoacă, despre care mulţi cică se întreabă cam ce parcurs politic ar urma să aibă, acumă că şefii ei mai tineri, prin ordin de zi pe unitate primit de la cei cu stele în rezervă, au pus-o pe liber la partid. 

Caricatura zilei

Cum s-a petrecut accidentul

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.