Victor Ponta explică apocalipsa moștenită de la Ciolacu: posibilă recesiune în semestrul II, combaterea evaziunii – niciun efect, nu există buget pe 2025

luni, 09 decembrie 2024, 14:30
2 MIN
 Victor Ponta explică apocalipsa moștenită de la Ciolacu: posibilă recesiune în semestrul II, combaterea evaziunii – niciun efect, nu există buget pe 2025

Victor Ponta explică, punctual, apocalipsa moștenită de la Ciolacu: posibilă recesiune în semestrul II din 2024, combaterea evaziunii – niciun efect „cuantificabil” și nu există un buget pe 2025 care să prevadă fie creșteri de taxe, fie reduceri de cheltuieli. Fostul premier PSD, acum consilier al premierului Ciolacu și viitor deputat PSD, arată că „o companie internațională (mare investitor în România)” i-a cerut o analiză a anului 2025.

Ce arată Ponta în această analiză este că anul 2024 se încheie cu un deficit bugetar de aproximativ 25 de miliarde de euro și „este rezonabil să apreciem că acest deficit se va repeta în anul 2025 din următoarele motive”:

  • Lipsa unui proiect de buget aprobat de Parlament care să prevadă creșteri de taxe sau reduceri de cheltuieli.
  • Creșterea economică este foarte mică, sub rata inflației (există posibilitatea unei recesiuni tehnice în semestrul al doilea).
  • Măsurile anunțate pentru combaterea evaziunii fiscale nu au avut niciun efect cuantificabil.

Fostul premier arată și ce cheltuieli suplimentare vor adânci deficitul din 2025:

  • Legea pensiilor va aduce cheltuieli suplimentare în 2025, față de cele din 2024, de șase miliarde de euro
  • Drepturile salariale câștigate în instanță (în special de magistrați) reprezintă aproximativ un miliard de euro.
  • Lipsa încasărilor din suprataxa pe energie, declarată neconstituțională de CCR, adaugă un deficit minim de trei miliarde de euro.
  • Cheltuieli militare, în baza unor contracte deja semnate și aprobate, dar nebugetate în 2024, aproximativ trei miliarde de euro.
  • Lucrările publice efectuate deja de contractori privați, în valoare de minim 2 miliarde de euro, probabil nu vor fi decontate în 2024 și vor fi transferate pentru anul 2025.

Ponta amintește de pensiile militare, care încarcă bugetul cu circa două miliarde de euro, dar acestea nu vor crește semnificativ în 2025, potrivit previziunilor de până acum, ele vor fi puțin peste ceea ce s-a plătit și în 2024.

Iohannis ar vrea candidat unic al coaliției de guvernare

El arată că doar ratele scadente care trebuie refinanțate și dobânzile vor adăuga un minim de trei miliarde de euro la deficit. Această proiecție este valabilă dacă situația actuală rămâne stabilă și România nu este retrogradată la nivelul junk — situație în care băncile private și fondurile de pensii nu mai pot cumpăra titluri de stat.

„Adunând datele prezentate mai sus, România are nevoie, în 2025, de o finanțare minimă de 55 de miliarde de euro. În condiții de stabilitate, aceasta poate fi obținută cu o dobândă anuală suplimentară și costuri de finanțare de aproximativ 4 miliarde de euro.

În acest context, este rezonabil să apreciem că, în 2025, România își va crește datoria publică cu minim 25% — o situație fără precedent istoric!”, avertizează fostul premier PSD.

Mai mult pe defapt.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii