Victor Ponta strânge semnături pentru prezidențiale, în timp ce George Simion se pregătește să îi ia locul lui Călin Georgescu

joi, 06 februarie 2025, 21:30
2 MIN
 Victor Ponta strânge semnături pentru prezidențiale, în timp ce George Simion se pregătește să îi ia locul lui Călin Georgescu

Lupta pentru Cotroceni se complică. Victor Ponta a început deja să strângă semnături, iar un greu PSD recunoaște că unii dintre liderii partidului îl vor susţine din umbră. Ceea ce, evident, va reduce din şansele lui Crin Antonescu. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, şi-a lansat și el primele panouri electorale, iar Gigi Becali a anunțat că George Simion ar putea candida la prezidenţiale, să fie pe listă în caz că CCR îl va elimina din cursă pe Călin Georgescu., potrivit Observator News.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Amenințat cu excluderea din PSD dacă va candida la prezidențiale, Victor Ponta a început deja să strângă semnăturile necesare: are nevoie de cel puțin 200.000 de susținători.

„O să iau în cel mai scurt timp decizia. Am luat deja decizia să nu stau pe margine și să mă uit. Pentru că eu mă uit în viitor și pentru că am viitor”, a spus Victor Ponta.

Ponta a anunțat azi că își dorește „o strategie prin care România să urce în trenul schimbării condus de Trump și Elon Musk”. „Oamenii vor să voteze ei, nu ceea ce decid șefii de partid. Sunt un om care timp de 10 ani m-am luptat cu acest sistem, am învățat foarte mult față de acum 10 ani, când eram prea tânăr, prea necopt”, a declarat Victor Ponta.

„E un tip imprevizibil și s-a gândit să candideze. Sunt două variante: ori pleacă Victor Ponta, ori va fi exclus (n. din partid). E posibil ca anumiți membri de partid să îl susțină”, a declarat Paul Stănescu, secretar general PSD.

„Dacă nu voi lua suficiente voturi cât să câștig de la alegători PSD, de la alegători PNL, asta va fi responsabilitatea mea. Nu a conducerii PSD și nu a conducerii PNL”, a declarat Crin Antonescu, candidat PSD-PNL-UDMR.

Nicușor Dan merge înainte cu candidatura la prezidențiale

Primarul Capitalei și-a lansat deja sloganul oficial și afișele de campanie. Asta chiar dacă șefa USR, Elena Lasconi, i-a cerut să se retragă din cursă.

„Calculul a fost făcut. Din momentul în care m-am înscris, nu mă mai retrag. Ce e important este că noi avem politicieni care se adresează pe o zonă izolaționistă – negarea NATO și UE. Avem candidați care spun că e bine cum e acum. Și există foarte mulți oameni care spun că e nevoie de o reformă reală în România”, a spus Nicușor Dan, primarul Capitalei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii