joi, 18.08.2022
Victoria Azarenka din Belarus, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 12, a abandonat neaşteptat meciul cu sportiva cehă Linda Fruhvirtova, în vârstă de 16 ani, locul 279 WTA, beneficiară a aunui wild card, din turul al treilea al Miami Open.
Fără să pară accidentată, Azarenka a decis să se retragă de pe teren în momentul în care adversara ei conducea cu 6-2, 3-0, după 45 de minute. Dubla câştigătoare a Australian Open şi-a luat pur şi simplu geanta, a dat mâna cu arbitrul şi a părăsit terenul. După meci, fostul lider WTA a declarat că vrea să facă o pauză în careiera ei după mai "multe săptămâni stresante" pe plan personal.
"Nu ar fi trebuit să joc azi (n.r. - duminică). Ultimele săptămâni au fost foarte stresante la nivel personal. Ultimul meci a fost greu, dar am vrut să joc în faţa acestui public grozav. Am vrut să joc, dar a fost o greşeală. Sper să iau o pauză şi să mă pot întoarce. Aştept mereu cu nerăbdare provocarea şi presiunea competiţiei, dar astăzi a fost prea mult. Trebuie şi voi învăţa din asta", a spus, într-un comunicat, jucătoarea din Belarus, campioană în 2009, 2011 şi 2016 la Miami.
Prin calificarea în optimi, Fruhvirtova a devenit cea mai tânără jucătoare care atinge această fază la Miami după Maria Şarapova şi Tatiana Golovin, ambele în 2004. Tânăra jucătoare, care a eliminat-o în turul al doilea pe Elise Mertens din Belgia, locul 24 WTA, va da piept în faza următoare cu spaniola Paula Badosa, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5.
Cuvinte cheie: + Victoria Azarenka, Belarus, Linda Fruhvirtova, WTA
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO Cum s-a desfășurat simularea de dezastru nuclear la CET Holboca
VIDEO Copac scăpat de un ”Dorel” de la ISU Pitești peste un BMW de 120.000 de euro
Margherita de la Clejani și o tânără de 17 ani, înjunghiate pe stradă de un bărbat pe trotinetă
OMS recomandă vigilenţă după contaminarea unui câine cu variola maimuţei
„Dansuri simfonice”, un concert al Filarmonicii în Amfiteatrul Palas
„Cel mai cool premier” - Sanna Marin. Ucrainenii o apără, moraliştii Kremlinului o fac „drogată”
Incendiul din parcul Serra da Estrela (Portugalia) a mistuit deja aproximativ 25.000 de hectare
Fraudă fiscală de miliarde de euro în Germania. Cancelarul Scholz, nevoit să ofere explicaţii
Rusia anticipează o creştere de 38% a veniturilor din exporturile de energie în acest an
Primăria Iaşi întrerupe vineri de ora 14,30 programul cu persoanele fizice şi cele juridice
Serviciile de productie video – cost neglijabil, ROI urias! Iata de ce sunt atat de eficiente! (P)
România a donat echipamente militare Ucrainei din a patra zi de război
INTERVIU Majoritatea părinţilor nu au avut parte de educaţie sexuală corectă
Profesorii debutanţi, 100 lei în plus la salariu. Este de ajuns?
Ca la Iaşi, la nimeni! Poli ar putea pleca din Iaşi! Variantele luate în calcul
HBO Max va elimina de pe platformă 36 de titluri, inclusiv 20 originale
Bărbat condamnat la închisoare pentru ultraj judiciar, prins în Italia
România, printre ţările UE cu o rată anuală a inflaţiei ridicată în luna iulie
Nicolae Ciucă: Rectificarea bugetară este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a PIB
Cătălin Chirilă, calificat direct în finală la canoe 1000 metri, la CE de kaiac-canoe de la Munchen
Indicele ROBOR la trei luni a coborât uşor joi, la 7,97% pe an
A murit Hanae Mori. Celebrul designer japonez a realizat rochia de mireasă a împărătesei Japoniei
Poliţia federală din Brazilia îl acuză pe preşedintele Bolsonaro de alarmism legat de COVID
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, la CE de Nataţie
Rafael Nadal, eliminat de Borna Coric în turul doi la Mastersul de la Cincinnati
Accident cu şase răniţi şi un mort după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un stâlp
Sute de scriitori vor citi din opera lui Salman Rushdie în semn de solidaritate
Iesencele cu virste intre 25 si 64 de ani pot face astăzi gratuit testul Babes Papanicolau
Wizz Air anunţă înfiinţarea a trei noi curse de la Iaşi: Memmingen, Basel Mulhouse si Copenhaga
Robert De Niro va juca dublu rol în „Wise Guys”, o dramă despre mafie
Bianca Ghelber, medalie de aur în finala probei de aruncarea ciocanului. Perfomanţă deosebită
Emma Răducanu a eliminat-o şi pe Victoria Azarenka la Cincinnati în 62 de minute
Celulele sistemului imunitar ne-ar putea proteja de AVC sau demență
Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin
36 de tone de cocaină, confiscate în primele şase luni ale anului la Anvers
Zelenski: Armata rusă trebuie să se retragă de pe teritoriul Centralei nucleare de la Zaporoji
Moartea actriţei Anne Heche a fost un accident, au stabilit oficial legiştii
Papir.ro - soluția perfectă pentru articole de birotică și papetărie (P)
Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții
Ioan Alexandru TOFANAdmitere nouă, obiceiuri vechi |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Bogdan ILIESCUPerpetuum praedictionem |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.