Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Victoria pierduta in ultimul minut. CSMS-Hajduk 2-2, rezultat final. Au marcat Cristea, Piccioni / Ohandza, Said

GALERIE
meci CSMS Iasi FOTO Dan LUCA (11)foto DAN LUCA - fotbalisti csms - 0069
  • meci CSMS Iasi FOTO Dan LUCA (11)
  • foto DAN LUCA - fotbalisti csms - 0069
- +

 Astăzi, de la ora 21:00, CSMS Iaşi – Hajduk Split, manşa întâi a turului II preliminar al Europa League. Este primul meci de cupă europeană din istoria oraşului.

LIVE TEXT
 
'2-2, min. 90^4: lant de greseli al apararii iesene, Said suteaza de la 30 m, mingea se loveste de Grahovac si intra in poarta. 
'89 - faza periculoasa prelungita la poarta ieseana, Grahovac respinge in corner.
'77 - lovitura libera periculoasa de la 20 m pentru Hajduk. Kozulj trage de putin peste poarta.
'65 - ocazia ratata de Frasinescu: a trimis cu capul in portar.
2-0, min. '48: contraatac scurt al oaspetilor, Ohandza, uitat de Frasinescu, marcheaza din apropiere.
 
 final de repriza: Statistici: posesie  48-52 %; suturi 4-4 (2-2 cadrate), cornere 0-7; faulturi 7-10. 
'32: centrare de pe partea stanga, Cristea rateaza cu capul, avand poarta intreaga in fata.
'28: incercare de patrundere si sut periculos al lui Vlasic.  
 
2-0, min. 23: Piccioni este lansat singur de Gheorghe si il executa pe Stipica de la 16 metri

1-0, min. 19: : fundasul sarb Cosic, degajeaza aiurea in careu, Piccioni profita si centreaza, CRISTEA reia din demivoleu de la 7 metri
'16 - sut Tudor peste poarta.  
'10" 66-34 % posesie pentru Hajduk in primele 10 minute.
'7 -prima ocazie apartine gazdelor:Piccioni paseaza in careu, Gheorghe reia peste poarta
'2 - partida a inceput cu doua cornere la poarta lui Grahovvac
 
Echipele de start
 CSMS: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu ('78 - Martin) – Böle, Mitic, V. Gheorghe, Ciucur ('70 - Ciuca) – Cristea - Piccion('83 - Roman). Antrenor: Nicolo Napoli.
Hajduk: Stipica – Juranovic, Nizic, Cosic, Milic – Jefferson – Kozulj, Basic ('59 -Mujan), Vlasic, Tudor ('68 - Said) – Mastelic ('46 - Ohandza).Antrenor: Marijan Pusnik.
Arbitru: Iuri Mojarovski (Ucraina).
Cartonase galbene: Ciuca, Martin
 
 
......................
 
Frustrat pentru că rămâne la uşa continentului în multe domenii, în ciuda pretenţiilor ori a tradiţiei, Iaşul îşi satisface ambiţiile europene astăzi, cu ajutorul unui sport, fotbalul, adesea pus des la zid, dar care s-a încăpăţânat să meargă mai departe, stârnind polemici aprige şi pasiuni incomensurabile. Un vis de multe decenii, nerealizat în ciuda multor generaţii talentate care au jucat în Copou, prezenţa unei echipe locale în cupele europene, se împlineşte! Profitând de culoarul existent în fotbalul românesc, pigmentat de insolvenţe şi cluburi cu probleme financiare, CSMS se aşază astăzi la masa Ligii Europa, chiar dacă a jucat în play-out, în finalul campionatului trecut al Ligii I.
Prima ieşire în public din această vară, prezentarea echipei, efectuată marţi, a fost un fiasco, cu multe gafe elementare: numele unor jucători au fost pronunţate greşit, numărul scaunelor a fost insuficient, trei antrenori secunzi stând, de pildă, pe două scaune, primarul Mihai Chirica a fost periat inutil, fiind numit “persoana care a pus bazele acestui club”, sonorizarea a lăsat de dorit etc. Cu toate acestea, echipa CSMS este optimistă că prima apariţie sportivă va fi total diferită şi că echipa va putea profita de faptul că adversarul, Hajduk Split, este departe de nivelul care a făcut-o celebră.
La conferinţa de presă de ieri, antrenorul Nicolo Napoli, care afirmase că şansele de calificare în turul următor sunt egale, şi-a explicat poziţia: “Vom întâlni o echipă foarte bună, cu un antrenor bun, însă noi vrem să facem un meci foarte bun la prima apariţie în Europa League. Ne-am pregătit foarte bine în Turcia, am lucrat mult, am studiat adversarul, ştim cum trebuie să abordăm meciul. Hajduk a schimbat antrenorul, mulţi jucători, are o echipă formată din mulţi jucători tineri, rapizi, buni în duelurile unu contra unu, care face presing sus, însă noi vom încerca să ne facem jocul nostru”.
Şi căpitanul echipei, Ionuţ Voicu, a etalat aceeaşi stare de spirit ca a antrenorului: “Bucuria pe care o vedem în rândul oamenilor ne dă forţă. Hajduk e o echipă bună, însă cine va juca la noi va da totul pe teren. Cred că putem trece de ei. Suntem foarte bine fizic, vrem să ne bucurăm de aceste două meciuri”.
 
Hajduk, echipa Primăriei
 
Ajunsă ieri la prânz în Iaşi, cu o cursă charter din care au coborât jucători, antrenori, oficiali, fani ori ziarişti, Hajduk a susţinut antrenamentul oficial la ora meciului. Antrenorul sloven Marijan Pusnik a lăsat deschisă toată şedinţa de pregătire, deşi era obligat ca aceasta să fie deschisă doar un sfert de oră. Tehnicianul care a început sezonul trecut pe banca Olimpiei Ljubljana, de unde a plecat în decembrie 2015, a spus că speră ca publicul să vadă astăzi “un spectacol de neuitat. Sper să fie şi goluri, deşi echipa gazdă joacă des la 0- 0”. Pusnik, care nu a avut contract în acest an până luna trecută, când a preluat-o pe Hajduk, a negat spusele preşedintelui CSMS, Florin Prunea, care afirmase că gruparea croată are probleme financiare şi a adăugat: “Eu sunt optimist prin structură, nimeni de la noi nu se gândeşte să piardă. Nu mă tem decât de boli, nu de adversari. Joi nu vor juca doi jucători importanţi ai noştri. Căpitanul Kalinic, singurul jucător croat din lotul de la Euro, care a primit o vacanţă de 12 zile după turneul final şi Susic, care va evolua în retur”. Prezent alături de antrenor la conferinţa de presă dinaintea antrenamentului, stoperul Zoran Nizic a apreciat echipa ieşeană: “Am văzut că primesc greu gol, ne aşteaptă un meci foarte greu. Nu ne temem, avem un joc colectiv bun, suntem încrezători”. Cel mai tranşant discurs l-a avut preşedintele Ivan Kos, care s-a arătat sigur de calificare.
Din discuţiile purtate cu mai mulţi reprezentanţi ori apropiaţi ai lui Hajduk a reieşit că echipa din Split vrea să iasă în acest sezon din conul de umbră în care s-a aflat în ultima perioadă. De aceea, a schimbat toată conducerea, administrativă şi tehnică, a remaniat lotul de jucători şi încearcă să formeze o nouă echipă. Clubul, care este în proprietatea Primăriei Split, îşi propune să obţină un buget de 10 milioane de euro pentru acest sezon, dublu faţă de al CSMS. Fondurile nu vin însă de la Primărie, ci din drepturi de televizare, vânzări de jucători, Hajduk cedând în trecut fotbalişti chiar şi cu 7 milioane de euro, de la sponsori ori vânzări de bilete şi abonamente. Pentru stagiunea 2016-2017, care începe la sfârşitul săptămânii, Hajduk a vândut 10 000 de abonamente, numărul acestora având şanse să se dubleze dacă echipa va avea un start bun de sezon. La ora actuală, fotbaliştii cei mai curtaţi sunt chiar cei doi absenţi de astăzi, portarul Kalinic şi internaţionalul bosniac Susic. Kozulj este, de asemenea, internaţional bosniac, în lot mai existând şi alţi jucători străini, între care şi brazilianul Jefferson. De remarcat faptul că mijlocaşul Fran Tudor este văr de gradul doi cu celebrul internaţional croat, Igor Tudor, cei doi fiind din acelaşi sat.
Circa 8 000 de spectatori sunt prezenţi la meci
 
 
 
În ceea ce priveşte biletele de intrare, cele puse în vânzare ieri s-au epuizat imediat, ca şi cele de alaltăieri. Organizatorii au anunţat că ar putea să distribuie câteva sute şi astăzi, în funcţie de numărul de scaune care vor fi montate până la ora amiezii. Aseară, “Emil Alexandrescu” avea 7 182 de scaune regulamentare, incluzându-le aici şi pe cele 362 de la tribuna 0. Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a anunţat că stadionul va avea 8 160 de locuri, cu mai bine de 3 000 mai puţin faţă de capacitatea arenei.
Fanii care nu au mai găsit bilete pot urmări transmisia Digi Sport 1, canalul care are exclusivitate atât pentru partida tur cât şi pentru cea retur, pe un ecran gigant, care va fi montat în faţa Palatului Culturii.
Ieşenii care vor să urmărească meciul retur, care se va disputa la Split joia viitoare, o pot face împreună cu un grup care s-a organizat singur, fără ajutorul clubului. Deplasarea se va face cu un autocar de 50 de locuri, care va pleca din Iaşi miercuri, la ora 5:30, întoarcerea acasă urmând a avea loc imediat după joc. În cazul în care autocarul se va umple, costul deplasării este 300 lei. Înscrierile se fac la telefon 0730997851.
De precizat că regia de transport a prelungit pentru astăzi programul tramvaielor care circulă în zona Copou, până la ora 23:30.
 
 
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri