Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Victoria unei cariere

GALERIE
talabă
  • talabă
- +

 

Românca Gabriela Talabă-Lee s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Charleston după ce a învins un fost număr nouă mondial. Ashleigh Barty a ieşit definitiv din topurile WTA iar Iga Swiatek a trecut la comandă. Carlos Alcaraz, cel mai tânăr campion din istoria Miami Open

Gabriela Talabă Lee, locul 257 WTA şi cap de serie numărul 11, a obţinut,ieri, una dintre cele mai importante victorii ale carierei, în ultimul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului de categorie WTA 500 de la Charleston. Ea a întrecut-o, cu scorul de 6-3, 6-2, în 59 de minute, pe jucătoarea americană Coco Vandeweghe, locul 167 WTA şi cap de serie numărul 3, o sportivă care a fost numărul 9 mondial în 2018.

După un sezon remarcabil 2017, în care a ajuns în semifinalele Australian Open şi US Open şi a terminat în Top 10, Vandeweghe a suferit o accidentare la picior, în 2018, primind diagnosticul de sindrom regional dureros complex (CRPS). Apoi, a suferit un accident ciudat în vara anului 2020, după World Team Tennis. Vandeweghe a scos din cuptorul cu microunde un vas fierbinte de supă şi acesta a explodat, tăiându-i două ligamente şi un nerv la degetele mâinii stângi. De atunci, jucătoarea acum în vârstă de 30 de ani nu a mai revenit în prim-planul tenisului mondial. Gabriela Talabă-Lee a fost programată în turul I al turneului din Carolina de Sud, în compania italiencei Jasmine Paolini (45 WTA). Gabriela este născută în Galaţi acum 26 de ani, locuieşte în SUA şi este căsătorită cu actorul Avery Lee.

În turneul de la Charleston, cel mai important din SUA pe zgură, mai evoluează Irina Begu şi Gabriela Ruse. Irina va evolua cu chinezoaica Wang Xinyu (88), iar Gabi, cu americanca Hailey Baptiste. O altă jucătoare română, Irina Bara, joacă în turneul de la Bogota, care va juca în primul tur cu argentinianca Paula Ormaechea

*Simona Halep a coborât de pe locul 19 pe 20, cu 2.156 de puncte, în clasamentul WTA publicat luni. După retragerea jucătoarei australiene Ashleigh Barty, Iga Swiatek, câştigătoare a ultimelor trei competiţii, Qatar Open, Indian Wells şi Miami Open, este noul lider WTA, cu 6.711 puncte. O altă noutate importantă o reprezintă intrarea în premieră între cele mai bune jucătoare din lume a americancei Danielle Collins, pe locul 8 WTA. Letona Jelena Ostapkenko (11) este aproape de revenirea în Top 10 WTA, iar Emma Răducanu a urcat şi ea o poziţie, până pe locul 12. Japoneza Naomi Osaka, finalista Miami Open, a urcat de pe locul 77 pe 35.

* Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a făcut vâlvă cu victoria sa în turneul Masters 1000 de la Miami, după ce a dispus în finală cu 7-5,6-4 de norvegianul Kasper Ruud. Alcaraz s-a impus după o oră şi 52 de minute şi a devenit cel mai tânăr jucător care câştigă Miami Open în istoria de 37 de ani a turneului. Totodată, el ocupă locul al treilea în clasamentul tinerilor care au câştigat un turneu de Masters Series, în 283 de competiţii, din 1990. Doar americanul Michael Chang (Toronto, 1990) şi spaniolul Rafael Nadal (Monte Carlo, 2005) au fost mai tineri decât Alcaraz, 18 ani şi 333 de zile, când au câştigat tureele respective. Anterior, la Miami, cel mai tânăr învingător a fost sârbul Novak Djokovici, când avea 19 ani, în 2007.

Ambii jucători au progresat în clasamentele ATP: Birger Ruud a ajuns la poziţia sa maximă (VII), iar Alcaraz bate la poarta Top10, urcând pe poziţia a XI-a. Marius Copil este jucătorul român cel mai bine clasat, pe locul 245 după o urcare de 12 poziţii.

Clasamentele tenisului

Top 10 WTA: 1 (2).Iga Swiatek (Polonia) – 6.711 p; 2 (4). Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.975 p; 3 (6). Paula Badosa (Spania) – 4.790 p; 4(3). Maria Sakkari (Grecia) – 4.705; 5 (5).Arîna Sabalenka (Belarus) – 4.657 p; 6(7). Anett Kontaveit (Estonia) – 4.511 p; 7(8). Karolina Pliskova (Cehia-4.197 p; 8 (-). Danielle Collins- 3.151 p; 9(9). Garbiñe Muguruza (Spania) – 3.070 p; 10 (10). Ons Jabeur (Tunisia) – 2.975 p. Poziţiile jucătoarelor române din Top 200: Simona Halep – 20(19);Sorana Cîrstea – 26(27); Gabriela Ruse –55 (57); Irina Begu – 66 (70); Jaqueline Cristian – 71 (69); Ana Bogdan – 93 (95); Irina Bara – 118 (120); Mihaela Buzărnescu – 122 (121); Alexandra Ignatik-162 (161).La dublu: Raluca Olaru -41 (39); Monica Niculescu – 44 (42); Irina Begu – 48 (48); Irina Bara - 68(71); Gabriela Ruse – 99(98).

Top 10 ATP: 1(1). Novak Djokovic (Serbia) – 8.420 p;2(2). Daniil Medvedev (Rusia) -8.410 p; 3 (4).Alexander Zverev (Germania) – 7.195 p; 4 (3).Rafael Nadal (Spania) – 7.115 p; 5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) -5.980 p; 6 (7).Matteo Berrettini (Italia) – 4.945 p; 7 (9). Casper Ruud (Norvegia) – 4.380 p; 8(7). Andrei Rublev (Rusia) – 4.375 p; 9 (9).Felix Auger-Aliassime (Canada) – 3.625 p; 10 (-).Cameron Norrie (Marea Britanie) – 3.440 p. Ladublu:HoriaTecău – 19(19).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri