VIDEO - Accident cu victime, pe Facebook: o vizită la iubită s-a terminat pe patul de spital
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 19.01.2022

VIDEO - Accident cu victime, pe Facebook: o vizită la iubită s-a terminat pe patul de spital

GALERIE
accident Bratuleni4
  • accident Bratuleni4
- +

Un bărbat de 40 de ani şi-a vizitat iubita din Leţcani apoi, la plecare, deşi nu avea permis, şi se pare că era şi băut, a plecat cu maşina fiului femeii. Aceasta era parcată, dar cu cheile în contact. La Brătuleni s-a izbit violent de o macara. Proprietarul maşinii a văzut pe Facebook că maşina implicată într-un accident grav e cea a lui.

Un ieşean a scăpat miraculos cu viaţă după ce a băut o cantitate mare de alcool, apoi a furat maşina fiului iubitei sale, izbindu-se cu ea într-un camion parcat pe marginea drumului, la intrarea în Brătuleni. Accidentul a avut loc alaltăseară, în jurul orei 21, iar proprietarul maşinii furate a aflat de accident de pe Internet, prin intermediul unui grup de socializare.

El a şi fost cel care a sunat la Poliţie, înainte de a fi contactat. În schimb, hoţul a scăpat cu viaţă din accident, însă avea piciorul aproape eviscerat. Acesta nu avea nici permis de conducere, iar pentru acest lucru poliţiştii aşteaptă să se facă bine pentru a demara procedurile legale. În urma cercetărilor, se pare că bărbatul de aproximativ 40 de ani ar fi mers la iubita lui din Leţcani apoi, la plecare, ar fi pornit autoutilitara care avea cheile în contact şi a plecat la plimbare.

“În data de 20 octombrie, în jurul orei 21.30, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că pe raza satului Brătuleni, din comuna Miroslava, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că un bărbat care ar fi condus o autoutilitară pe drumul public ar fi pătruns pe contrasens şi ar fi intrat în coliziune cu o macara parcată neregulamentar. În urma accidentului rutier, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală. Din verificările efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto nu a putut fi testat alcoolscopic, dar la unitatea medicală acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în aceeaşi seară, în jurul orei 23, poliţiştii au fost sesizaţi de proprietarul autoutilitarei despre faptul că autovehiculul i-ar fi fost sustras de conducătorul auto, care anterior îl vizitase, din curtea locuinţei, din comuna Leţcani, unde ar fi fost parcat cu cheile în contact. Proprietarul autoutilitarei a declarat că a văzut pe o reţea de socializare faptul că autovehiculul său a fost implicat în accident. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi furt în scop de folosinţă”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi. De asemenea, macaraua parcată pe marginea drumului se afla în locul respectiv de aproximativ două săptămâni şi aparţinea unei firme din zonă specializate pe acest tip de autovehicule. Ieri, în jurul orei 11, automacaraua a fost mutată din locul respectiv de către reprezentanţii firmei. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Dacă Moscova doreşte un cadru bilateral de discuţii cu SUA, prin care să-şi etaleze statutul de mare putere, este bine să îl aibă: orice ţâfnă occidentală este, în acest moment, contraproductivă.

Filmuletul zilei

opinii

Ziua Culturii Naţionale Underground

Florin CÎNTIC

Ziua Culturii Naţionale Underground

15 ianuarie a intrat deja în imaginarul colectiv ca o zi fastă! Dar ce-ar fi să sărbătorim şi ziua de 14 ianuarie, ziua de naştere, acum 75 de ani, a lui Luca Piţu, un eseist erudit şi muşcător, unul dintre corifeii culturii alternative, neoficiale, underground. El, care a fost în timpul dictaturii mentorul „Grupului de la Iaşi”, cred că ar binemerita o reverenţă postumă chiar în aceste zile cu focuri de artificii culturale. Iată, deci, ce scriam, sub titlul „Minus Eminescu”, cu şapte ani în urmă, la plecarea sa, într-o zi de iunie care devansa şi ea o comemorare eminesciană:

Legaţi de glie (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Legaţi de glie (II)

Relatam în prima parte a articolului toate încercările mele nereuşite de a obţine detaşarea în învăţământ dintr-un judeţ în altul, din judeţul Bacău în judeţul Iaşi, pe vremea Împuşcatului. Eram ca „legaţi de glie” de legi ceauşiste, ca şi robii de pe vremea ceea, când vrabia mălai Viteazul. Aşa că până la urmă am venit cum se spunea într-un scheci COPILĂ, o dulce copilă, adică C-O PILĂ. 

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Între coperți de albume publicate de-a lungul deceniilor în România și în Franța, în coperți de volume cuprinzând evocări și texte scrise la anii tinereții, în spațiile generoase ale expozițiilor devenite subit neîncăpătoare pentru imensitatea peisajelor, pentru geometria variabilă a liniilor și formelor naturale adăpostite în memoria peliculei, în obiectele-fragmente de artă meșteșugite spre finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, se ascund fărâme din povestea fascinantă a lui Dan Eremia Grigorescu.

pulspulspuls

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Unul dintre cei mai nemulţumiţi aleşi locali de la partidoi faţă de ultimele numiri sau avansări din filială cică ar fi, aşa este, aţi ghicit: conţilierul Mugurel, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Ciucă și plagiatul

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X