VIDEO – Alexandru Rafila, despre postura de candidat pus de la centru într-un oraș orgolios ca Iașul

marți, 22 octombrie 2024, 03:35
2 MIN
 VIDEO – Alexandru Rafila, despre postura de candidat pus de la centru într-un oraș orgolios ca Iașul

Ministrul Alexandru Rafila, care deschide lista PSD Iași la Camera Deputaților, a venit în studioul TV al Ziarului de Iași ca să explice de ce a ales Iașul, dar și cum răspunde celor care spun că este un „corp străin” în peisajul electoral local.

El răspunde și acuzelor liberalilor ieșeni care spun despre el că este ”groparul sănătății ieșene”, pasând responsabilitatea eșecului finanțării construcției ”Institutului Inimii” pe seama premierului liberal Nicolae Ciucă, în cabinetul căruia a fost totuși ministru al Sănătății. Ce planuri sunt pe viitor pentru ”Institutul Inimii” și cum își asumă acest proiect, insistând pe faptul că a semnat avizul de oportunitate, dar în același timp nu poate garanta includerea lui pe o listă de finanțare clară. Este acesta doar un gest electoral? Poate garanta finanțarea vreunui proiect aflat acum doar în faza de discuții și intenții?

Cum răspunde la întrebarea dacă va reuși să schimbe percepția de ”candidat de la centru” și ce proiecte locale fac parte din agenda lui? El replică la criticile liberalilor făcând trimitere la presupuse acte de corupție care vizează proiectele de investiții în sănătate, dar fără a face trimiteri concrete la persoane și fapte, în contextul general în care liberalii ieșeni au probleme de integritate la cel mai înalt nivel. Cum caracterizează Alexandru Rafila ancheta DNA împotriva lui Nelu Tătrau, de ce ar fi în cazul ministrului liberal mai grave acuzele de corupție decât în cazul medicilor obișnuiți care primesc ”atenții” de la pacienți? A primit Rafila vreodată ”atenții”? Poate numi vreun ieșean pe care l-ar recomanda să fie ministru al Sănătății? Răspunsul la aceaste ultime întrebări sunt foarte interesante.

Despre acestea, și multe altele, în interviul pe care redactorul șef Toni Hrițac l-a luat ministrului Alexandru Rafila în studioul TV al ”Ziarului de Iași”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii