anunturi
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

VIDEO Ansamblul „Constantin Arvinte” din Iași a reprezentat România în străinătate

GALERIE
ansamblu folcloric, arvinte
  • ansamblu folcloric, arvinte
- +

Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași a avut un program intens în ultima perioadă. Artiștii coordonați de coregraful Petre Șușu, care este și managerul instituției, și dirijorul Dumitru Lucaci au reprezentat România la festivaluri internaționale de folclor derulate în Bulgaria, la Razgrad și Veliko Târnovo. La revenirea în țară, Ansamblul ”Constantin Arvinte” a fost prezent și la Festivalul Internațional de Folclor ”Hora din străbuni” de la Vaslui, manifestare de anvergură, care a reunit artiști din șase țări.

”Faptul că la doar trei ani de la înființare am ajuns să fim invitați la festivaluri de tradiție, alături de ansambluri renumite din Europa, ne-a onorat și a confirmat faptul că s-a muncit foarte bine în această perioadă. Ne-a bucurat mult că momentele artiștilor noștri au fost primite foarte bine de public și de organizatori, dar și de artiștii consacrați care au fost prezenți la manifestările importante la care am participat” a declarat Petre Șușu.

Momentele artistice prezentate de Ansamblul CJ Iași la festivalurile amintite pot fi vizionate pe pagina de facebook a instituției.
Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași va susține în această lună mai multe spectacole în țară și intenționează ca în luna septembrie să organizeze a doua ediție a Festivalului Național de Folclor ”Constantin Arvinte”, care a fost anulat anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)

Alexandru LĂZESCU

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)

Într-un fel chiar şi Eurovisionul a arătat de ce mulţi europeni, mai ales cei din grupul nordic şi de pe flancul estic, nu au deloc încredere că o Europă suverană sub comandă franco-germană, decuplată de „anglo-saxoni”, le-ar putea asigura securitatea.

opinii

Cântăreţul cântăreţilor

Briscan ZARA

Cântăreţul cântăreţilor

Era o situaţie aproape incredibilă. E ca şi cum ai accepta la un concert de operă pe cineva care nu are voce decât de cântat sub duş, doar că să primească şi acela un salariu, din milă, din compasiune sau vreun interes. De fapt nu cred că exagerez dacă zic că în asta constau de fapt eşecurile pe bandă rulantă din toate domeniile de activitate din această ţară: lipsa de profesionalism a oamenilor.

Te văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta?

Cristina DANILOV

Te văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta?

Avem o provocare imensă, tocmai conștientizăm că sinuciderea există, că este o situație care necesită intervenție urgentă, că depășește situația în care cineva vrea doar să atragă atenția. Am auzit pe cineva spunând „Hai să vorbim despre sinucidere ca să nu mai vorbim despre sinucideri”, așa că va trebui, că ne place sau nu, să vorbim despre asta.

Preşedintele îngrijorării noastre

Mihai DORIN

Preşedintele îngrijorării noastre

Trăim vremuri grele, războiul e la fruntarii, starea de sărăcie şi depresie a populaţiei se adânceşte, iar ca un blestem cu repetiţie, clasa politică a coborât la cel mai de jos nivel de competenţă din toată istoria noastră post-decembristă. 

pulspulspuls

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Stimaţi ieşeni, vă oferim pe astăzi un pasaj, unul mic dar tare interesant, din rechizitoriul care a dus la condamnarea la 10 ani a fostului premare de Bucureşti Sorin Oprescu. 

Caricatura zilei

Grătar la bloc, în balcon

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X