Armata israeliană a anunțat miercuri dimineață că a detectat rachete care se îndreptau din Iran spre teritoriul său și că și-a activat sistemele de apărare antiaeriană, relatează AFP, preluat de Agerpres.
„Cu puțin timp în urmă, forțele de apărare israeliene au detectat rachete lansate din Iran către statul Israel. Sistemele de apărare sunt în funcțiune pentru a intercepta amenințarea”, a declarat armata pe Telegram.
Jurnaliști ai AFP au auzit la Ierusalim sirene de raid aerian și zgomot de explozii în depărtare.
La scurt timp după aceea, armata israeliană a autorizat locuitorii să părăsească adăposturile.
Serviciile de urgență nu au raportat imediat răniți. Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roșii, a indicat că acordă îngrijiri „unui număr mic de persoane rănite în timp ce se îndreptau spre zonele protejate”.
Televiziunea israeliană Channel 12 a informat că mai multe persoane au fost rănite în atacurile aeriene iraniene din apropierea orașului Tel Aviv.
Publicitate și alte recomandări video