anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

VIDEO: Buluc la moaște și sarmale. Sucevenii au uitat de orice regulă de protecție într-un oraș cu aproape 4.000 de depistați pozitiv COVID

GALERIE
buluceala
  • buluceala
- +

Numeroși credincioși care au ajuns la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava la hramul mănăstirii au uitat de regulile de distanțare fizică.

Astfel, în ciuda măsurilor luate de autorități pentru a se evita aglomerarea, credincioșii s-au îmbulzit să prindă pachete cu mâncare oferite prin inițiative private la ieșirea din mănăstire.

De menționat că tocmai pentru a evita astfel de situații, primarul Sucevei, Ion Lungu, a evitat în acest an să mai împartă porții de sarmale și apă ca până acum.

Nici la ieșirea coloanei auto cu moaștele sfântului pentru procesiunea prin oraș nu au fost respectate regulile de distanțare socială, credincioșii încercând să ajungă cât mai aproape de platforma pe care se aflau moaștele.

Pe parcursul Sfintei Liturghii de hram credincioșii care au intrat în curtea mănăstirii au respectat, cât de cât măsurile de distanțare fizică, distanța între aceștia fiind de circa un metru.

Pentru prima dată, în acest an s-a renunțat la procesiunea făcută pe jos, cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, care era  însoțită de obicei de zeci de mii de credincioși pe străzile Sucevei, iar moaștele sfântului au fost purtate într-un convoi auto, iar credincioșii au avut voie să le aștepte pe marginea drumului, fără să formeze aglomerări.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a îndemnat credincioșii să poarte mască, să utilizeze dozatoarele cu dezinfectant amplasate în mai multe locuri din curtea interioară a mănăstirii și să păstreze distanța fizică

Sursa: newsbucovina.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Cosmin PAȘCA

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Din 2012 încoace, neîntrerupt (inclusiv în timpul Guvernului Cioloş) PSD- PRO România, UDMR şi ALDE au controlat jocul legislativ. Se apropie sfârşitul, iar această majorităte toxică a ales să-şi facă ieşirea din scenă cu un foc de artificii de povestit nepoţilor. Lăsat nesupravegheat, „focul” va părjoli o ţară, dar asta a fost ultima lor grijă.

Filmuletul zilei

opinii

Folcloristică

Codrin Liviu CUȚITARU

Folcloristică

„Tremurând, un băietan s-a ridicat şi a spus, în încuviinţarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decât să scrie ce învăţaseră din notiţele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral... În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Ţăcănel, am reuşit să îngaim o singură întrebare - Şi cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare şi a nechezat solemn - Mihahaha!”

Despre Iaşi (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre Iaşi (II)

În ciuda faptului că Iaşul a recuperat mult din deficitul de modernitate în raport cu oraşele Timişoara şi Cluj, au existat în aceste evoluţii şi numeroase sincope. 

Incremenirea în ignoranţă

Bogdan ILIESCU

Incremenirea în ignoranţă

sau Eşecul revoluţiei ştiinţifice

pulspulspuls

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

PULS

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

Noi veşti de pe vechiul front electoral, stimaţi telespectatori, acum la spartul târgului, cu trei zile înainte de alegeri. O păsărică ce îşi are cuibuleţul chiar sub streaşina unui vestit notar din târg ne-a ciripit zilele trecute că, într-o zi de dimineaţă, aşa mai pe răcoare, cine credeţi că a călcat pragul stabilimentului?

Caricatura zilei

Teleportare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.