Sute de profesori ieșeni, impozitați de Fisc pentru meditații. Cu 133 lei/lună scapă de griji!
În spatiul public au început sa apara, din ce în ce mai des, discutii despre impoz (...)
citeste totluni, 27.06.2022
Două instituţii ale statului au efectuat controale la Opera din Bucureşti şi la cea din Iaşi, conduse pe rând de Beatrice Rancea. Neregulile găsite de minister sau de Curtea de Conturi, multe de natură penală, au fost înaintate către Parchet.
Ancheta judiciară la Opera Naţională Română Iaşi a debutat exploziv. 11 persoane implicate au fost puse sub control judiciar, în condiţiile în care au fost 14 mandate de aducere. Printre ele, şi directoarea Beatrice Rancea, considerată de către anchetatori "capul grupării infracţionale". Faptele presupus a fi comise sunt delapidare în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură oficială şi uz de fals. Dar de de unde a pornit ancheta! De la două plângeri penale, una venită din partea Ministerului Culturii în urma controlului efectuat la începutul verii trecute şi alta de la Opera Naţională Română Bucureşti, instituţie pe care Beatrice Rancea a păstorit-o între anii 2016-2017 şi unde ar fi lăsat o gaură "de milioane".
În acest moment, cel puţin Beatrice Rancea, dar şi Iulia Solomon secretarul ONRI, cât şi Aligheri Iaţâc, şef partidă ONRI, nu mai au dreptul la semnătură şi, potrivit legislaţiei, nu mai au dreptul să îşi exercite meseria în care au comis fapta. Vizavi de situaţia lui Beatrice Rancea, reprezentanţi din staful Ministerului Culturii au afirmat că în acest moment se aşteaptă ordonanţa oficială DIICOT cu privire la măsura controlului judiciar. Potrivit legislaţiei, aceasta implică suspendarea din funcţie a lui Beatrice Rancea cel puţin pe perioada controlului judiciar. Dar şi Beatrice Rancea are dreptul să conteste măsura dispusă în cazul său. Chiar dacă s-ar ajunge la revocarea măsurii, ancheta DIICOT va merge mai departe, şi probabil dosarul va ajunge în instanţă.
Rancea, acuzată de ONB pentru un prejudiciu de 7,53 milioane de lei
Una dintre cele mai grave acuze în dosar este cea de delapidare în formă continuată. În acest caz, potrivit DIICOT, acţiunile cu privire la faptă ar fi început încă din 2014. Cele mai importante sunt surprinse în plângerea penală fomulată de conducerea actuală a ONB împotriva lui Beatrice Rancea, cea care a asigurat interimatul la ONB în perioada 2016-2017. Astfel, în plângerea depusă la începutul acestui an la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, respectiv DIICOT, ONB s-a constituit parte civilă “pentru suma de 7.530.145 lei, cu societăţi dedicate, unele din Iaşi, cazul SC ZINZOLINE SRL, iar altele implicate în dosare penale existând acuzaţia pentru aceasta de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, cazul SC TRUSTEAM SRL".
Detaliat, este vorba de “7.530.145 lei, sumă cheltuită de managerul general Rancea Beatrice fără respectarea prevederilor legale, 893.927,94 lei reprezentând prejudiciu produs prin aceea că nu s-a urmărit, controlat şi nu s-au dispus măsuri pentru ca fondurile europene nerambursabile să fie primite de către ONB în urma executării Proiectului «Intehrart- Integrated measures for employment in technical and related works belonging to the field of artistic professions in Romania», proiect înregistrat la POSDRU cu nr. 125/5.1/S/131281, fapte de care se fac responsabili, în solidar, cei doi foşti manageri generali ai ONB, Beatrice Rancea şi George Călin, 31.015 lei pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare şi săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 321 cod penal (fals intelectual), 323 cod penal (uz de fals), 295 cod penal (delapidare) şi 297 cod penal (abuz în serviciu). 574.053 lei sumă cheltuită de managerul general Rancea Beatrice, fără respectarea prevederilor legale şi cheltuirea banului public pe achiziţii care nu erau necesare de efectuat şi nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice".
Contracte "servite"
Mai exact, în plângerea formulată, suspiciuni de fraudă apar cel puţin în legătură cu două dintre societăţi, şi anume SC ZINZOLINE SRL cu sediul în Iaşi, managerul general Rancea Beatrice fiind manager al Operei Naţionale Române Iaşi şi interimar la ONB, dar şi cu privire la S.C. TRUSTEAM - S.R.L., societate implicată într-un dosar penal.
Pe de altă parte, potrivit raportului Curţii de Conturi, în cazul producţiei operei "Bal mascat“, spectacolul ar fi fost realizat cu încălcarea Legii achiziţiilor publice. Este vorba despre cheltuielile pentru decorul spectacolului, în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei şi respectiv pentru costume şi recuzită, în valoare de aproximativ 855.000 de lei. Din documentele prezentate de către reprezentanţii ONB, rezultă că aceştia nu au justificat achiziţia de la un anumit operator economic şi nu au organizat o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare“. În plus, devizul general estimativ şi nota de fundamentare nu au fost iniţiate şi nici vizate de Biroul de achiziţii publice din cadrul ONB, încălcându-se regulamentul de organizare şi funcţionare al Operei. Beatrice Rancea ar fi favorizat astfel, în cazul spectacolului Bal Mascat, firma Trusteam SRL, care a preluat realizarea decorurilor şi a sistemului de iluminat dintr-o singură semnătură.
În cazul "Bal mascat“ apar acuze de fals în acte, respectiv cifre adăugate olograf, iar în referatul de necesitate, două dintre cele patru anexe aveau sigla Trusteam SRL. Dar în opinia lui Beatrice Rancea, managerul de atunci a ONB, decorurile de la Trusteam SRL nu au fost suficiente se pare pentru punerea în scenă a producţiei. În octombrie 2017, ONB a plătit către Altax SRL tot pentru execuţia decorului la "Bal mascat“ suma de 177.405 lei, fără TVA. Totul s-a făcut însă, spun cei de la CCPM, "fără a se iniţia o documentaţie de către Biroul de Achiziţii publice şi juridic şi fără a se fi încheiat vreun contract“ cu Altax SRL. Cele două firme, SC Trusteam SRL şi SC Altax SRL, apar şi în alte două spectacole la acelaşi capitol, decoruri. Este vorba despre spectacolele "Romeo şi Julieta“ şi "Bărbierul din Sevilla“. Şi în cazul celorlalte două producţii, decorurile ar fi fost "servite“. În raportul Curţii de Conturi, se precizează că, în cazul spectacolului "Romeo şi Julieta“, "există posibilitatea că ofertantul lucrărilor - Trusteam SRL - să fi avut cunoştinţă despre achiziţia publică a ONB înainte că instituţia să stabilească parametri achiziţiei publice şi valoarea acesteia“.
Toate acestea s-au întâmplatpe când la cârma ONB se afla Beatrice Rancea. Cireaşa de pe tort pentru cei de la ONB pare a fi modificarile aduse la sala de spectacol modificări ale căror costuri s-au ridicat la 574.053,81 lei ,"sumă cheltuită de managerul general interimar Rancea Beatrice, fără respectarea prevederilor legale şi cheltuirea banului public pe achiziţii care nu erau necesare de efectuat şi nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice". În acest caz, ar fi fost favorizată firma SC OVO DESIGN FURNITURE SRL. Actuala conducere ONB, susţine că proiectul a fost aprobat de către Beatrice Rancea, fără ca aceste modificării aduse sălili de spectacole să fie necesare, “astfel prin faptele sale a aprobat şi chetuit banul public fară justificare". Mai mult chiar, cei din conducerea ONB au afirmat că prin modificările aduse sălii şi în urma cărora s-au schimbat dimensiunile, s-a ajuns şi la modificarea profund negativă a acusticii.
Şi la Iaşi, achiziţiile au intrat în vizorul DIICOT, dar şi contractele de colaborare
Aceleaşi probleme legate de achiziţii au fost cuprinse şi în plângerea depusă de Ministerul Culturii, în urma primului control efectuat de Corpul de Control. Ziarul de Iaşi a relatat că, în decembrie 2019, ONRI, condusă de aceeaşi Beatrice Rancea, a primit aproximativ 3 milioane de lei la rectificarea bugetară, dintre care aproximativ 2 milioane de lei au fost cheltuiţi, după cum a constatat Corpul de Control al ministrului Culturii cu încălcarea flagrantă a legii achiziţiilor publice. În plus, o serie de nereguli au fost găsite la contractele de colaborare, aşa cum de altfel se menţionează în comunicatul DIICOT. Astfel, Corpul de Control al MC a constatat la Iaşi că în unele contracte nu au fost respectate clauzele contractuale în ceea ce priveşte plata. Alte documente justificative au prezentat modificări cu pixul.
Suspiciuni de fraudă există şi în cazul contractului de colaborare încheiat cu managerul Operei din Cluj, Florin Estefan, care a beneficiat de două contracte cu acelaşi număr de înregistrare, unul cu 0 lei pentru prestaţie şi altul cu 1.000 de euro pentru aceeaşi prestaţie. Un alt contract care a dus şi la dispunerea controlului judiciar asupra persoanei este cel al Mădălinei Minculescu, fiica vitregă a lui Cristi Minculescu, fost solist la trupa Iris, angajată pe post de asistent regie deşi nu a făcut nici măcar dovada studiilor liceale. Tot referitor la contracte, ONB a făcut plângere penală la adresa lui Beatrice Rancea pentru delapidare, fals şi uz de fals pentru contractul încheiat cu baritonul Lucian Marius Petrean, care, pentru 2.000 de euro, ar fi trebuit să ţină ore de studii şi repetiţii cu artiştii deja consacraţi ai instituţiei.
“Între angajaţii ONB s-a vehiculat că banii încasaţi de Petrean Lucian Marius pentru activitaţile pe care nu le-a desfăşurat erau împărţiţi în mod egal între acesta şi Rancea Beatrice pentru ca primul să fie avantajat pentru a primi roluri. Petrean Lucian Marius nu numai că nu a susţinut nicio oră în cadrul cursurilor "masterclass-ului”, dar, teoretic, nici nu avea pregătirea pedagogică să efectueze astfel de cursuri. Atât contractul, cât şi referatele de execuţie întocmite au fost semnate în fals, la solicitarea managerului Rancea Beatrice ", se arată în plângerea ONB.
Cuvinte cheie: + Beatrice Rancea, Opera, contracte, control judiciar
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Andrei Lupu a demisionat din USR. Deputatul pleacă la REPER, partidul lui Cioloş
Anunţ lansare proiect „Granturi pentru capital de lucru FAST SERVICE SRL” (P)
Opt medii de zece în judeţul Iaşi la examenul de Bacalaureat. Unde s-au obţinut note maxime
ONU avertizează că războiul Rusiei din Ucraina este un teren fertil pentru droguri
Bacalaureat 2022: Iaşul, pe locul II în ţară după rata de promovare - 81,7%
Consilierii locali vor avea astăzi pe ordinea de zi circa 30 de proiecte de hotărâre (LIVE)
FBI a confiscat 25 de lucrări care ar fi atribuite lui Jean-Michel Basquiat
Companiile de energie din Franţa cer populaţiei şi companiilor să strângă imediat cureaua
Cupa Vacanţei la şah. Competiţia va avea loc vineri 1 iulie ora 17
Testul CPP vs. ROB, în contextul crizelor succesive și/sau suprapuse
Simona Halep la Wimbledon: Nu vreau să mă opresc. Simt că pot mai mult
"Elvis" şi "Top Gun: Maverick" se luptă pentru primul loc în box office nord-american
Deficitul bugetar, ţinut sub control cu ajutorul inflaţiei şi a crizei din energie
Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă 30 iunie - 2 iulie 2022 (P)
Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale
Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi
Sute de profesori ieșeni, impozitați de Fisc pentru meditații. Cu 133 lei/lună scapă de griji!
Actriţa din Iaşi Cosmina Stratan, confesiuni după ce a jucat alături de Marion Cotillard
Inspectorii Primăriei au luptat din greu cu videochat-istele și au pierdut. DNA îi ia la rost acum
Sechestru ridicat după 7 ani de pe locuinţa unui fost vice de judeţ. Prejudiciu de 392.000 lei
Paznic „vrăjit” de vorbele hoţului: l-a lăsat să intre înăuntru şi să plece cu banii
Judecătorii au anulat amenda unui camionagiu prins cu gabarit depăşit cum strică drumul din judeţ
„Lene şi literatură”, episodul al treilea, la Muzeul Poeziei: un act artistic de 7 ore
Cursuri reciclate la Politehnică, de la studenţi: sute de kilograme de hârtie recuperate
Rectorul USV Iaşi a devenit preşedintele consorţiului universităţilor de profil din România
Șirag de mașini tamponate în fața Gării. Carambol auto, niciun rănit
„Cenuşăreasa” litoralului românesc renaşte: oaze de verdeaţă la 100 metri de plajă
Tot mai multe accidente cu trotinete electrice, în Iași FOTO/VIDEO
(VIDEO) Patriarhul Kirill, ”trăsnit” în biserică. A căzut în timpul slujbei
FOTO Cum arată hotelul de 0 stele. Chiar că stai cu privirea la stele
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile
Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste
Anul acesta, IML Iași a avut doar o solicitare de testare a virginității
De ce nu rezolvă parlamentarii ieşeni problema aglomeraţiei de la Paşapoarte
Revenirea la „setările din fabrică”, posibil tratament pentru anxietate și alcoolism
Alexandru LĂZESCUVremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi |
Nichita DANILOVOglinda fisurată a lui Nicolae Stan |
Ciprian IFTIMOAEIUn top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale |
Michael ASTNERSportul alb şi Războiul negru |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.