VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 14.04.2021

VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate

GALERIE
Beatrice Rancea
  • Beatrice Rancea
- +

Două instituţii ale statului au efectuat controale la Opera din Bucureşti şi la cea din Iaşi, conduse pe rând de Beatrice Rancea. Neregulile găsite de minister sau de Curtea de Conturi, multe de natură penală, au fost înaintate către Parchet.

Ancheta judiciară la Opera Naţională Română Iaşi a debutat exploziv. 11 persoane implicate au fost puse sub control judiciar, în condiţiile în care au fost 14 mandate de aducere. Printre ele, şi directoarea Beatrice Rancea, considerată de către anchetatori "capul grupării infracţionale". Faptele presupus a fi comise sunt delapidare în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură oficială şi uz de fals. Dar de de unde a pornit ancheta! De la două plângeri penale, una venită din partea Ministerului Culturii în urma controlului efectuat la începutul verii trecute şi alta de la Opera Naţională Română Bucureşti, instituţie pe care Beatrice Rancea a păstorit-o între anii 2016-2017 şi unde ar fi lăsat o gaură "de milioane".

În acest moment, cel puţin Beatrice Rancea, dar şi Iulia Solomon secretarul ONRI, cât şi Aligheri Iaţâc, şef partidă ONRI, nu mai au dreptul la semnătură şi, potrivit legislaţiei, nu mai au dreptul să îşi exercite meseria în care au comis fapta. Vizavi de situaţia lui Beatrice Rancea, reprezentanţi din staful Ministerului Culturii au afirmat că în acest moment se aşteaptă ordonanţa oficială DIICOT cu privire la măsura controlului judiciar. Potrivit legislaţiei, aceasta implică suspendarea din funcţie a lui Beatrice Rancea cel puţin pe perioada controlului judiciar. Dar şi Beatrice Rancea are dreptul să conteste măsura dispusă în cazul său. Chiar dacă s-ar ajunge la revocarea măsurii, ancheta DIICOT va merge mai departe, şi probabil dosarul va ajunge în instanţă.

Rancea, acuzată de ONB pentru un prejudiciu de 7,53 milioane de lei

Una dintre cele mai grave acuze în dosar este cea de delapidare în formă continuată. În acest caz, potrivit DIICOT, acţiunile cu privire la faptă ar fi început încă din 2014. Cele mai importante sunt surprinse în plângerea penală fomulată de conducerea actuală a ONB împotriva lui Beatrice Rancea, cea care a asigurat interimatul la ONB în perioada 2016-2017. Astfel, în plângerea depusă la începutul acestui an la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, respectiv DIICOT, ONB s-a constituit parte civilă “pentru suma de 7.530.145 lei, cu societăţi dedicate, unele din Iaşi, cazul SC ZINZOLINE SRL, iar altele implicate în dosare penale existând acuzaţia pentru aceasta de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, cazul SC TRUSTEAM SRL".

Cititi si: Pentru ce a fost ridicată Beatrice Rancea şi dusă la audieri. Dedesubturile găsite de procurori

Detaliat, este vorba de “7.530.145 lei, sumă cheltuită de managerul general Rancea Beatrice fără respectarea prevederilor legale, 893.927,94 lei reprezentând prejudiciu produs prin aceea că nu s-a urmărit, controlat şi nu s-au dispus măsuri pentru ca fondurile europene nerambursabile să fie primite de către ONB în urma executării Proiectului «Intehrart- Integrated measures for employment in technical and related works belonging to the field of artistic professions in Romania», proiect înregistrat la POSDRU cu nr. 125/5.1/S/131281, fapte de care se fac responsabili, în solidar, cei doi foşti manageri generali ai ONB, Beatrice Rancea şi George Călin, 31.015 lei pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare şi săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 321 cod penal (fals intelectual), 323 cod penal (uz de fals), 295 cod penal (delapidare) şi 297 cod penal (abuz în serviciu). 574.053 lei sumă cheltuită de managerul general Rancea Beatrice, fără respectarea prevederilor legale şi cheltuirea banului public pe achiziţii care nu erau necesare de efectuat şi nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice".

Contracte "servite"

Mai exact, în plângerea formulată, suspiciuni de fraudă apar cel puţin în legătură cu două dintre societăţi, şi anume SC ZINZOLINE SRL cu sediul în Iaşi, managerul general Rancea Beatrice fiind manager al Operei Naţionale Române Iaşi şi interimar la ONB, dar şi cu privire la S.C. TRUSTEAM - S.R.L., societate implicată într-un dosar penal.

Cititi si: Beatrice Rancea, sub control judiciar după perchezițiile de la Opera Iași

Pe de altă parte, potrivit raportului Curţii de Conturi, în cazul producţiei operei "Bal mascat“, spectacolul ar fi fost realizat cu încălcarea Legii achiziţiilor publice. Este vorba despre cheltuielile pentru decorul spectacolului, în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei şi respectiv pentru costume şi recuzită, în valoare de aproximativ 855.000 de lei. Din documentele prezentate de către reprezentanţii ONB, rezultă că aceştia nu au justificat achiziţia de la un anumit operator economic şi nu au organizat o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare“. În plus, devizul general estimativ şi nota de fundamentare nu au fost iniţiate şi nici vizate de Biroul de achiziţii publice din cadrul ONB, încălcându-se regulamentul de organizare şi funcţionare al Operei. Beatrice Rancea ar fi favorizat astfel, în cazul spectacolului Bal Mascat, firma Trusteam SRL, care a preluat realizarea decorurilor şi a sistemului de iluminat dintr-o singură semnătură.

Cititi si: Cosette Chichirău cere Ministerului Culturii s-o demită imediat pe Beatrice Rancea 

În cazul "Bal mascat“ apar acuze de fals în acte, respectiv cifre adăugate olograf, iar în referatul de necesitate, două dintre cele patru anexe aveau sigla Trusteam SRL. Dar în opinia lui Beatrice Rancea, managerul de atunci a ONB, decorurile de la Trusteam SRL nu au fost suficiente se pare pentru punerea în scenă a producţiei. În octombrie 2017, ONB a plătit către Altax SRL tot pentru execuţia decorului la "Bal mascat“ suma de 177.405 lei, fără TVA. Totul s-a făcut însă, spun cei de la CCPM, "fără a se iniţia o documentaţie de către Biroul de Achiziţii publice şi juridic şi fără a se fi încheiat vreun contract“ cu Altax SRL. Cele două firme, SC Trusteam SRL şi SC Altax SRL, apar şi în alte două spectacole la acelaşi capitol, decoruri. Este vorba despre spectacolele "Romeo şi Julieta“ şi "Bărbierul din Sevilla“. Şi în cazul celorlalte două producţii, decorurile ar fi fost "servite“. În raportul Curţii de Conturi, se precizează că, în cazul spectacolului "Romeo şi Julieta“, "există posibilitatea că ofertantul lucrărilor - Trusteam SRL - să fi avut cunoştinţă despre achiziţia publică a ONB înainte că instituţia să stabilească parametri achiziţiei publice şi valoarea acesteia“.

Toate acestea s-au întâmplatpe când la cârma ONB se afla Beatrice Rancea. Cireaşa de pe tort pentru cei de la ONB pare a fi modificarile aduse la sala de spectacol modificări ale căror costuri s-au ridicat la 574.053,81 lei ,"sumă cheltuită de managerul general interimar Rancea Beatrice, fără respectarea prevederilor legale şi cheltuirea banului public pe achiziţii care nu erau necesare de efectuat şi nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice". În acest caz, ar fi fost favorizată firma SC OVO DESIGN FURNITURE SRL. Actuala conducere ONB, susţine că proiectul a fost aprobat de către Beatrice Rancea, fără ca aceste modificării aduse sălili de spectacole să fie necesare, “astfel prin faptele sale a aprobat şi chetuit banul public fară justificare". Mai mult chiar, cei din conducerea ONB au afirmat că prin modificările aduse sălii şi în urma cărora s-au schimbat dimensiunile, s-a ajuns şi la modificarea profund negativă a acusticii.

Şi la Iaşi, achiziţiile au intrat în vizorul DIICOT, dar şi contractele de colaborare

Aceleaşi probleme legate de achiziţii au fost cuprinse şi în plângerea depusă de Ministerul Culturii, în urma primului control efectuat de Corpul de Control. Ziarul de Iaşi a relatat că, în decembrie 2019, ONRI, condusă de aceeaşi Beatrice Rancea, a primit aproximativ 3 milioane de lei la rectificarea bugetară, dintre care aproximativ 2 milioane de lei au fost cheltuiţi, după cum a constatat Corpul de Control al ministrului Culturii cu încălcarea flagrantă a legii achiziţiilor publice. În plus, o serie de nereguli au fost găsite la contractele de colaborare, aşa cum de altfel se menţionează în comunicatul DIICOT. Astfel, Corpul de Control al MC a constatat la Iaşi că în unele contracte nu au fost respectate clauzele contractuale în ceea ce priveşte plata. Alte documente justificative au prezentat modificări cu pixul.

Suspiciuni de fraudă există şi în cazul contractului de colaborare încheiat cu managerul Operei din Cluj, Florin Estefan, care a beneficiat de două contracte cu acelaşi număr de înregistrare, unul cu 0 lei pentru prestaţie şi altul cu 1.000 de euro pentru aceeaşi prestaţie. Un alt contract care a dus şi la dispunerea controlului judiciar asupra persoanei este cel al Mădălinei Minculescu, fiica vitregă a lui Cristi Minculescu, fost solist la trupa Iris, angajată pe post de asistent regie deşi nu a făcut nici măcar dovada studiilor liceale. Tot referitor la contracte, ONB a făcut plângere penală la adresa lui Beatrice Rancea pentru delapidare, fals şi uz de fals pentru contractul încheiat cu baritonul Lucian Marius Petrean, care, pentru 2.000 de euro, ar fi trebuit să ţină ore de studii şi repetiţii cu artiştii deja consacraţi ai instituţiei.

“Între angajaţii ONB s-a vehiculat că banii încasaţi de Petrean Lucian Marius pentru activitaţile pe care nu le-a desfăşurat erau împărţiţi în mod egal între acesta şi Rancea Beatrice pentru ca primul să fie avantajat pentru a primi roluri. Petrean Lucian Marius nu numai că nu a susţinut nicio oră în cadrul cursurilor "masterclass-ului”, dar, teoretic, nici nu avea pregătirea pedagogică să efectueze astfel de cursuri. Atât contractul, cât şi referatele de execuţie întocmite au fost semnate în fals, la solicitarea managerului Rancea Beatrice ", se arată în plângerea ONB. 

 

 

 

 

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Eurocanapeaua

Lucian DÎRDALA

Eurocanapeaua

Ar trebui să ne aşteptăm, cât de curând, la o exprimare publică a coeziunii (regăsite) între doamna von der Leyen şi domnul Michel. Uniunea Europeană nu îşi poate permite să ofere adversarilor ei o satisfacţie precum demisia celui din urmă şi cu atât mai puţin să apară divizată în faţa interlocutorilor externi, fie ei prieteni sau rivali.

Filmuletul zilei

opinii

Un dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V)

Florin CÎNTIC

Un dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V)

Cum luna martie este legată de naşterea lui Mircea Eliade (13 martie 1907) vă propun un serial care pune câteva accente pe relaţia dintre acesta şi Radu Gyr, un scriitor controversat din cauza activităţii sale politice legionare, plecând de la corespondenţa lor din 1968-1969, aşa cum este ea păstrată la Colecţiile speciale ale bibliotecii Universităţii din Chicago.

De-a joaca

Radu PĂRPĂUȚĂ

De-a joaca

Mă trezisem brusc. Visasem ceva, ce?

În amintirea lui Constantin Munteanu

Alex VASILIU

În amintirea lui Constantin Munteanu

Aparent, despre cei buni la suflet, speciali, este uşor să scrii. Dar cuvintele se aşază încet, pe măsura discreţiei celui evocat acum, la despărţire.

pulspulspuls

Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?

Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?

Atenţiune, atenţiune, stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe: prin anumite redacţii din ţară tropăie de câteva zile un zvonuleţ tare mălăieţ, care zice că madam Veorica, fosta şefă de partidoi, ar urma să lanseze în perioada următoare o nouă construcţie politică cu care să rupă gura târgului. 

Caricatura zilei

Mutare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.