Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

VIDEO Ce se întâmplă? Hanul Trei Sarmale a fost demolat fără autorizație! (UPDATE)

GALERIE
demolare han trei sarmale
  • demolare han trei sarmale
- +

Demolarea hanului Trei sarmale din Bucium a generat un val de comentarii negative pe rețele de socializare. 

UPDATE: Firma Fio Grup Company, administrată de Marian Panainte, riscă, în prima fază, o amenda de până la 10.000 lei pentru nerespectarea autorizaţiei emise în decembrie 2022. Însă, cuantumul acesteia ar putea creşte în funcţie de încadrarea juridică pe care Poliţia Locală o va face în acest caz. Patronul firmei are termen până mâine dimineaţă să prezinte toate documentaţiile de urbanism în acest dosar. La vizita politiştilor locali pe şantier, patronul firmei le-ar fi spus verbal acestora, după ce a coborât din buldoexcavator, că nu deţine autorizaţie de demolare. În plus, întrebat de jurnalişti, primarul Mihai Chirica a precizat că nu are cunoştinţă de o altă documentaţie depusă de firmă, în sensul demolării, singura autorizaţie fiind cea de "reparaţii capitale", act emis în decembrie 2021.

TEXT INITIAL: Ieșenii reclamă în special distrugerea unei embleme a Iașului, cu un trecut istoric extrem de bogat, și modul în care a fost dărâmată clădirea. Din imagini pare că nu s-a luat nici un fel de măsuri de protecție.

Citiți și: VIDEO: Demolarea unei clădiri cunoscute. Hanul Trei Sarmale, pus la pământ

Arhitect Iulian Nicolau, consilier, președinte comisie Urbanism:  Hanul Trei Sarmale a fost demolat ABUZIV fără să existe Autorizație de Demolare, conform consultărilor avute cu Direcția de Arhitectură a Primăriei Iași! Fac un apel către factorii de justiție abilitați să intervină imediat pt a reinstaura supremația legii în Municipiul Iași!

Actorul Ion Sapdaru: Buna Dimineata !  ''TREI SARMALE'' NU MAI E !
Inca o legenda a Iasilor a luat sfarsit .
Hanul '' Trei Sarmale '' a fost demolat asta noapte . 
Nu vreau sa fac o paralela ironica , nu e cazul in zilele astea . 
'' Trei sarmale'' a fost primul local din Iasi in care am fost acum 33 de ani . Eram intr-o delegatie de actori basarabeni si vizitam locurile celebre din Iasi . Dupa ce am fost la ''Plopii fara sot'' am venit la celebrul han . Am primit , desigur, cele 3 sarmale moldovenesti , care mi s-au parut cele mai bune mancate vreodata si un pahar de vin de Bucium , bun si acela pana la Dumnezeu . Apoi ne-am plimbat prin crasma , cineva aratandu-ne cam la ce mese ar fi stat candva  : Vasile Alecsandri , Mihail Eminescu , Ion Creanga , Pastorel Teodoreanu , Octav Bancila ...
 Mai tarziu , am aflat ca ''Trei sarrmale'' era frecventat si de actorii Teatrului National . I-a avut musterii pe Nicolaie Suba , Constantin Ramadan , Bruno Braeschi , Ion Sava , Teofil Valcu ... 
Am citit aseara tot ce am gasit pe net din istoria hanului de la 1675 pana mai incoace . Povestea lui are multe momente dramatice dar intotdeauna efemerii lui stapani gaseau solutii pentru al salva . Cu exceptia contemporanilor nostri . Am niste banuieli ca demolandu-l habar n-aveau de glorioasa istorie al acestui loc emblematic din Moldova de alta data . 
''Nu aruncați mărgăritare în fața porcilor, altfel le vor călca în picioare și apoi se vor întoarce împotriva voastră”.
Sunt azi foarte trist . 
Hanul " Trei sarmale''

Sorin Bocancea, profesor universitar: Văd pe aici o mare tristețe față de demolarea Hanului „Trei sarmale”. În realitate, a fost pusă la pămând o clădire care a adăpostit vestitul han, clădire cu o vechime de doar 50 de ani. Clădirea era un pericol și arăta și foarte prost. Acolo nu a mai funcționat hanul de peste zece ani. Hanul a fost „pus la pământ” de atunci; acum, doar o clădire inutilizabilă în care a funcționat.  Știu că și-au disputat proprietatea pe teren și pe clădire vreo trei părți. Nu mai știu cine a avut câștig de cauză. Oricum, acolo e proprietate privată și proprietarii vor face ce doresc. Se va construi acolo ceva similar? Foarte bine! Nu? Iar foarte bine. Atât timp cât se vor respecta normele urbanismului nu ar avea nimeni a se plânge. 

Dar ce se va construi aici?

Singura autorizație de construire emisă de Primăria Iași în cazul proiectului de la Hanul Trei Sarmale datează din decembrie 2021. „Reparații capitale, refuncționalizare, extindere Han Trei Sarmale, amenajare parcări, sistematizare incintă, împrejmuire teren proprietate”, se arată în autorizația 750/2021. În actul de autorizare se specifică că se va interveni asupra clădirii Hanului, dar nu este prevăzută o demolare. 

Poliția Locală s-a autosesizat cu privire la demolarea hanului și modul în care această intervenție a fost făcută aseară și, în prezent, sunt efectuate verificări cu privire la documentația de urbanism. În același timp, primarul Mihai Chirica a anunțat o conferință de presă la ora 13.00 pe tema Sărbătorilor Pascale, dar, cel mai probabil, va fi abordat și subiectul Hanul Trei Sarmale.Între timp, demolarea clădirii a stârnit un val de reacții negative în mediul online.

În oferta de vânzare Integra Business este prevăzută modernizarea clădirii: „Proiectul păstrează elementele arhitecturale tradiționale moldovenești, dar presupune o extindere semnificativă a hanului, triplându-se practic capacitatea acestuia. Suprafața construită desfășurată a hanului va fi de 3.842 mp. La mansarda hanului, în suprafață de 1031 mp sunt prevăzute 16 camere și 3 apartamente, amenajate în același stil tradițional românesc, dar la un confort de 4 stele. Extinderea hanului va însemna și un al doilea restaurant cu o intrare complet separată, menit să deservească clienții hotelului și pentru mese festive.Mai multe informații găsiți AICI

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri