VIDEO: Copac de 6,6 tone, salvat de la tăiere de angajaţii unui spital prin strămutarea în alt loc
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

VIDEO: Copac de 6,6 tone, salvat de la tăiere de angajaţii unui spital prin strămutarea în alt loc

GALERIE
copac
  • copac
- +

Un arbore de Tisa de 6,6 tone, aflat în parcarea Spitalului Municipal Timişoara, care ar fi trebuit să fie tăiat pentru a se realiza în acel spaţiu un buncăr pentru un aparat medical, a fost salvat de către angajaţii unităţii prin strămutarea lui într-un parc din apropiere.

Directorul Spitalului Municipal Timişoara, medicul Olimpia Oprea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că ideea de a realiza operaţiunea de strămutare a copacului îi aparţine.

"Este vorba de un arbore de Tisa, protejat, cu o greutate de 6,6 tone, 54 de centimetri diametru şi 170 de centimetri circumferinţă. Ideea a fost a mea, am zis să încercăm să facem ceva pentru a-l salva. Copacul se afla în parcarea Clinicilor Noi, iar în acel loc se va construi un buncăr pentru un accelerator liniar pentru tratamentul cancerului, care urmează să fie achiziţionat. Trebuia să începem construcţia buncărului şi atunci ne-am gândit ce putem face pentru a salva copacul. Cu o macara am ridicat copacul, care a fost dus în Parcul Botanic şi plantat pe un spaţiu care aparţine Spitalului Municipal Timişoara", a afirmat medicul Olimpia Oprea.

Directorul Spitalului Municipal Timişoara a precizat că arborele de Tisa a trecut cu bine peste o furtună puternică, fiind ancorat în patru puncte. Iniţiativa reprezentanţilor unităţii medicale i-a inspirat pe angajaţii Primăriei Timişoara, care se gândesc să apeleze la aceeaşi operaţiune de strămutare în cazul unui copac de dimensiune mare aflat într-o locaţie în care se desfăşoară lucrări la drumuri. "Pe modelul nostru, şi reprezentanţii Primăriei Timişoara speră că vor reuşi să mute copacul. Aceştia au mai multe lucrări la drumuri şi un copac de dimensiuni mari îi împiedică să desfăşoare una dintre lucrări", a afirmat medicul Olimpia Oprea.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Raport

Cătălin ONOFREI

Raport

Un secol de împliniri măreţe!

Filmuletul zilei

opinii

„Securiti”

Briscan ZARA

„Securiti”

Bogaţii sunt nişte oameni terifiaţi de lume, înspăimântaţi de accidente, de boli, de moarte, de imprevizibil, necunoscut. Lor nu trebuie să li se întâmple nimic atâta timp cât au banii necesari pentru a-şi construi protecţie şi a reduce la minimum posibilitatea ca un rău să li se întâmple. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării, totul trebuie asigurat, prevăzut. Cu cât eşti mai bogat, cu atât riscul este eliminat, de orice fel ar fi el. La fel şi libertatea…

Recensământul General Agricol-runda 2020

Ciprian IFTIMOAEI

Recensământul General Agricol-runda 2020

Un diagnostic al agriculturii şi dezvoltării rurale în România.

Acolo unde America s-a născut

Mihai DORIN

Acolo unde America s-a născut

Un loc de neevitat în orice sejur american este Philadelphia. Istoria Lumii Noi începe cu Columb, însă istoria libertăţii americane începe în acest oraş providenţial. Aici s-a pus piatra de temelie a unei mari naţiuni, ce avea să înalţe idealul libertăţii la rangul de politică universală. Până la 4 iulie 1776, coloniile americane acceptaseră statutul de copii ascultători ai metropolei londoneze. 

pulspulspuls

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Apropo de haloimisul politic de Bahlui al negocierilor şi votării bugetului local de ieri, haideţi să vă povestim pe astăzi şi o micuţă picanterie de famiglie, dacă tot s-a înfierbântat lumea pe tema asta! 

Caricatura zilei

Viteză

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.