VIDEO – Copil, lovit în plin de o mașină, la Iași – Impactul, surprins de o cameră de bord

vineri, 06 februarie 2026, 19:20
1 MIN
 VIDEO – Copil, lovit în plin de o mașină, la Iași – Impactul, surprins de o cameră de bord

Un accident cu victimă s-a produs vineri seară la Iași.

Un copil de 10 ani a fost lovit de o mașină în apropiere de Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”, în sensul spre Bularga. Potrivit martorilor, acesta a încercat să traverseze ilegal strada împreună cu mama lui și un frate mai mic. Accidentul a fost surprins de o cameră de bord.

UPDATE – Copilul a fost resuscitat de un echipaj medical și transportat la Spitalul „Sf. Maria”.

Precizările Poliției:

„La data de 6 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Iași au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe bulevardul Socola, din municipiul Iași, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a constatat faptul că un tânăr, de 28 de ani, în timp ce conducea autoturismul dinspre șoseaua Bucium către Podu Roș, ar fi acroșat un minor, de 10 ani, care a traversat neregulamentar. În urma evenimentului rutier, minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate.”

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii