Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

VIDEO Corpul de spital în care a apărut incendiul nu a fost reabilitat niciodată

GALERIE
alexe si belu la spitalul copii
  • alexe si belu la spitalul copii
- +

Spitalul de Copii „Sf. Maria” și-a reluat activitatea complet în urma incendiului de aseară, susțin reprezentanții unității medicale și ai Consiliului Județean Iași. Aseară s-a lucrat la igienizarea și dezinfectarea a două săli de operație de la etajul 3 care erau afectate de apă și fum din cauza focului de la etajul doi. 

„Ne bucurăm că pacienții sunt în siguranță, cadrele medicale au avut un comportament extraordinar. De la ora 24.00 avem două săli funcționale, nu a fost nicio intervenție realizată la Spitalul de Neurochirurgie sau în alt spital, funcționăm la parametri optimi”, a precizat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”.

"De azi noapte, de la ora 24,00, avem două săli funcţionale. Nu a fost nicio intervenţie realizată la neurochirurgie sau în altă parte, funcţionăm la parametri optimi, încercăm să dezinfectăm toată zona afectată. (...)
Avem un cabinet şi o sală de tratament afectate de flăcări parţial şi de apă la etajul doi, zona tampon COVID. ATI-ul COVID era gol, nu avem cazuri. Fum, etajul trei în care există o parte din ATI non-COVID şi blocul operator. Acolo a trebuit aerisit şi dezinfectat, ca să putem să realizăm urgenţele", a declarat Alina Belu.Ea a precizat că focul a distrus mobilier, documentaţie medicală, un computer şi un pat de consultaţie.

"Cadrele medicale au avut un comportament extraordinar, la nivelul aşteptărilor, având în vedere că noi am făcut instruiri şi protocoale şi am făcut simulări. Am făcut şi pe partea nouă, unde avem detectoare de fum, suntem dotaţi la cel mai înalt standard, dar şi pe zona veche", a mai spus managerul unităţii medicale.

 

În urma incendiului a fost afectat un cabinet și o sală de tratament de la etajul II unde se afla zona tampon COVID, iar la etajul III a fost nevoie de aerisire și dezinfecție din cauza fumul și apei. Nu au ars echipamente medicale, în zona respectivă fiind doar mobilier, documente medicale, un calculator și pat de consultație. Cauza incendiului urmează să fie stabilită. „Cauza incendiului va fi prezentată de reprezentanții ISU pentru a nu lăsa loc pentru interpretări”, a precizat Costel Alexe, președintele CJ.

"Din păcate, la Spitalul Sfânta Maria, ca în multe alte spitale din județul nostru, unde nu s-au mai făcut investiții de 30-40 de ani, este clar că sunt o serie de nereguli. Și aici, în secția unde a izbucnit incendiul, practic nu știm pe unde este instalația electrică", a susținut miercuri Costel Alexa.
El a mai spus că instalația electrică este veche din 1970, de când a fost dat în folosință acest spital și că este "nevoie urgentă de investiții”.

Corpul de clădire unde a avut loc incendiul nu a avut parte niciodată de reabilitare, tronsonul respectiv urmând să fie reabilitat după luna august.

Citește și: VIDEO-FOTO: Clipe de groază la Spitalul de Copii. Incendiul de la ATI Covid: care e sursa focului?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri