VIDEO: Creşa nr. 14 din municipiul Iaşi nu se va deschide fiindcă o angajată s-a infectat cu coronavirus
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 19.09.2021

VIDEO: Creşa nr. 14 din municipiul Iaşi nu se va deschide fiindcă o angajată s-a infectat cu coronavirus

GALERIE
cresa 14
  • cresa 14
- +

Creşa nr. 14 din municipiul Iaşi nu se redeschide luni, întrucât o angajată a fost confirmată pozitiv la infecţia cu noul coronavirus. "Mâine (luni - n.r) vom deschide creşele din municipiul Iaşi, cu o singură excepţie. E vorba de creşa cu numărul 14, unde o angajată a fost confirmată pozitiv. Copiii vor fi repartizaţi la celelalte zece creşe care se redeschid. După două săptămâni, dacă nu mai este vreun caz pozitiv, vom deschide şi această creşă", a declarat duminică primarul Mihai Chirica.

Edilul a anunţat că de pe 22 iunie vor fi redeschise cele 11 creşe din oraş. Aceste unităţi de învăţământ preşcolar au o capacitate de 958 de locuri, însă vor primi doar 370 de copii care au fost înscrişi anterior pandemiei. Înscrierea pentru celelalte 589 de locuri care ar fi fost libere în condiţii normale va fi făcută după 15 iulie, în funcţie de evoluţia pandemiei COVID-19 şi de deciziile care vor fi luate de Guvern.

Creşele care se vor redeschide luni au luat o serie de măsuri. O grupă normală, care până acum avea 25 de copii, după redeschidere va fi transformată în trei grupe de câte opt copii.

În fiecare dimineaţă, la intrarea în creşă, se va face triajul epidemiologic. Acesta va avea loc într-un spaţiu rezervat din interiorul clădirii. În urma acestor verificări, copiii vor putea intra în interiorul creşei însoţiţi doar de personalul instituţiei. Copiii care au temperatura sub 37,3 grade Celsius şi starea de sănătate bună vor fi primiţi în creşe, ceilalţi vor fi lăsaţi în grija părinţilor.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grand Slam, povestea unei himere

Nicolae GRECU

Grand Slam, povestea unei himere

Singurătatea lui Djokovic, în faţa fileului şi a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finişului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptători, a izbucnit în lacrimi.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IV)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IV)

Seria consideraţiilor etimologice din sfera mai largă a pescuitului este continuată de câteva cuvinte româneşti importante referitoare la ambarcaţiuni.

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

pr. Constantin STURZU

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

La mijlocul primei luni a anului bisericesc prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci. Istoric vorbind, această sărbătoare aminteşte de două evenimente: găsirea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena şi înălţarea ei în văzul tuturor în acea zi, dar şi pe 14 septembrie 335, imediat după sfinţirea primei Biserici a Învierii Domnului, zidită de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, respectiv aducerea Sfintei Cruci înapoi în Ierusalim, pe 14 septembrie 630, după ce a fost recuperată de la perşi de către împăratul bizantin Heraclius.

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Democraţia liberală din Statele Unite ale Americii şi Anglia a fost influenţată pozitiv de impactul diverselor „religii ale raţiunii”, precum deismul sau teismul. Acestea au jucat un rol de mediator între sistemul socio-politic al teoriei raţionale a drepturilor naturale şi cel religios. Aceste noi religii seculare nu reprezentau decât contracţii instituţionale ale religiilor tradiţionale, născute prin acţiunea revoluţiilor franceză şi americană. 

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.