Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
Oficialii companiei spun că impactul tramvaiului cu prima maşină a afectat dispozitivele care asigurau sistemele de frânare.
Compania de Transport Public (CTP) a finalizat ancheta internă cu privire la circumstanţele în care a avut loc accidentul de luna trecută, de pe str. Anastasie Panu, în care a fost implicat un tramvai. Potrivit unui comunicat al CTP, primul impact al vehiculului cu o maşină a afectat un dispozitiv al tramvaiului.
„În urma primului impact, cauzat de autoturismul care a intrat pe calea de rulare a tramvaielor fără a se asigura, a avut loc afectarea unui dispozitiv electric ce avea rolul de a asigura tensiunea de comandă a vagonului, implicit a două din cele trei sisteme de frânare ale vagonului de tramvai. Cel de-al treilea sistem de frânare a rămas acţionat până la oprirea tramvaiului”, se arată în comunicatul CTP. Oficialii companiei au precizat că, la plecarea pe traseu, tramvaiul era funcţional - toate mijloacele de transport care ies la stradă sunt verificate înainte privind starea tehnică, susţine CTP.
„Documentaţia întocmită de comisia tehnică a fost transmisă comisiei din cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi care se ocupă de caz, urmând ca aceasta să finalizeze dosarul de cercetare”, se mai precizează în comunicatul CTP. Pe 16 martie, un tramvai al operatorului a intrat în coliziune cu mai multe maşini care aşteptau la semafor pe str. Anastasie Panu. La acel moment, vatmanul declara, conform unor oficiali ai CTP, că vehiculul a avut probleme la sistemul de frânare.
Cititi si: Un tramvai intră în plin în coada de maşini de la semafor, în centrul Iaşului
Cuvinte cheie: + accident, Sfantul Lazar, ancheta, CTP
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ce spune Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, despre transnistreni
Un pui de urs a fost salvat de jandarmi. El a fost dus la un centru de reabilitare (VIDEO)
VIDEO: Parcare periculoasă în Iași: șofer bătut cu pumnii în cap, polițist local dus la spital
Temperatura de luna mai: minus 2,9 grade Celsius la Miercurea-Ciuc
Cântăreaţa Taylor Swift a primit o diplomă onorifică din partea Universităţii New York
Pastila anti-COVID-19 Pfizer, prescrisă tot mai des în Statele Unite
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
O nouă premieră la Opera din Iaşi: „Les pêcheurs de perles” de Georges Bizet
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Tânăr de 25 de ani, spulberat de o maşină în timp ce cobora dintr-un alt autovehicul
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Preşedintele chinez Xi Jinping dă asigurări că ţara sa va rămâne "deschisă către lume"
Dr. Ionuț Nistor: Obezitatea poate determina apariția bolilor de rinichi
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a luat 85 de milioane de dolari pentru un tablou de Basquiat
Inflaţia din Marea Britanie a atins luna trecută 9%. Este un maxim al ultimilor 40 de ani
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Crimă conjugală înfiorătoare: a pus capăt disputei cu soţia tăindu-i gâtul prin somn
Ce este tigara electronica Elf Bar si cum poate contribui la renuntarea la dependenta de fumat (P)
Ceremonii inedite la Agronomie, la finalul de an, azi: o scenă pe stadionul de rugby
Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună
A murit pictorul Henry Mavrodin. "A plecat să picteze în lumină înconjurat de îngeri"
Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat
Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev
George Simion, scandal la Digi24. A încercat să intre în sediu, dar a fost alungat (VIDEO-UPDATE)
Cine este românca care a murit în Thailanda în timp ce își făcea un selfie
Lucian DÎRDALANATO în faţa unei noi extinderi |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
Alin ANDRIEȘPolitica monetară şi inflaţia |
Mircea MORARIUDacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.