
VIDEO Cum a fost prins criminalul fetiței de 8 ani din Botoșani. Alergat de câini, șeful IPJ, polițiști și jandarmi

Criminalul de la Albeşti a fost prins în urmă cu câteva minute. Oamenii legii au fost nevoiţi să tragă şi două focuri de armă, însă au reuşit să îl încătuşeze. Bărbatul a fost prins într-o zonă cu vegetaţie înaltă aflată la aproximativ 100 de metri de locuinţa sa.
„În urmă cu puţin timp bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat şi prins de către poliţişti. Acesta a fost văzut în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa în vegetaţia din apropierea acesteia. A fost localizat de către poliţişti şi s-a pornit în urmărirea sa. În scurt timp a fost prins şi imobilizat. Au fost executate şi două focuri de armă în plan vertical fără a fi înregistrate victime sau alte pagube”, a declarat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
Misiune dificilă pentru prinderea criminalului Misiunea pentru prinderea bărbatului a fost una extrem de dificilă pentru poliţişti. „Toată vegetaţia din jurul nostru este foarte dificilă, sunt condiţii foarte greu de gestionat, dar pentru asta ne antrenăm şi desfăşurăm diferite activităţi specifice şi rezultatul s-a văzut astăzi. Vreau să vă spun că această activitate este cumulul energiei tuturor instituţiilor din cadrul MAI, Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră şi îmi cer scuze dacă uit pe cineva. Toţi în baza unui plan şi a unei strategii a echipei de comandă am reuşit capturarea acestui individ”, a declarat comisar şef de poliţie Constîn Tudor, şeful IPJ Botoşani.
Mai mult, pe monitorulbt
VIDEO: Alo IAsi
Publicitate și alte recomandări video