Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

VIDEO - Doi poliţişti nu au fost în stare să oprească o petrecere cu lăutari care deranja vecinii

GALERIE
Libao
  • Libao
- +

O petrecere cu lăutari şi muzică dată la maxim organizată afară, la marginea unei localităţi din apropiere de Bucureşti, a tulburat, marţi noaptea, liniştea locuitorilor până aproape de ora 3 dimineaţa, în ciuda numeroaselor apeluri date la 112. Un echipaj de poliţie a sosit după o oră de la primul apel format în jurul 10.00, când a început petrecerea organizată la sala de evenimente Libao Luxury, situată la intrare în satul Dimieni (comuna Tunari). 

Cei doi poliţişti, care s-au identificat ca fiind agent Stan Viorel şi agent şef adjunct Rotaru Florin, au discutat cu organizatorii circa 20 de minute, însă petrecerea a continuat nestingherită chiar şi pe durata prezenţei lor, cu volumul la maxim şi cu un lăutar care şi-a început concertul chiar sub nasul poliţiei. În tot acest timp, câţiva locuitori au ieşit pe străzi deranjaţi de zgomotul puternic. În noaptea de marţi spre miercuri, în intervalul 10.00 – 2.30 am sunat de cinci ori la 112, fără succes.

Abia după ultimele apeluri, după ce mi-am declinat identitatea de ziarist şi după un dialog cu operatorul care s-a identificat drept 08 de la poliţia Ilfov, acesta din urmă a declarat că va încerca să trimită mai multe echipaje, respectiv forţele speciale dacă e cazul. După un ultim apel dat în jurul orei 2.30 dimineaţa, petrecerea s-a oprit în jumătate de oră. Cheful cu lăutari, organizat în spaţiu liber de Libao în cinstea ”doamnei Cristina”, se auzea din sufrageria casei, deşi locuiesc la câteva sute de metri de sala de evenimente.

Citiţi mai multe pe G4MEDIA

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri