anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

vineri, 31.03.2023

VIDEO: Donald Trump, huiduit de proprii susţinători după ce i-a îndemnat să se vaccineze

GALERIE
Donald Trump
  • Donald Trump
- +

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost huiduit duminică de proprii susţinători în timpul unui miting din Alabama după ce a încurajat participanţii să se vaccineze împotriva coronavirusului, relatează Newsweek.

„Cred total în libertăţile voastre, cred, trebuie să faceţi ce trebuie să faceţi însă eu recomand primirea vaccinurilor. Eu am făcut-o. Este un lucru bun”, a spus fostul preşedinte republican, atrăgând huiduieli din partea unora dintre susţinătorii săi.

„Este ok, este în regulă”, a continuat Trump, trecând peste dezaprobarea lor. „Însă eu am primit vaccinul. Veţi fi primii care vor afla dacă nu funcţionează. Dar funcţionează. Voi aveţi libertăţile voastre, trebuie să le păstraţi”, a mai spus acesta. Un număr tot mai mare de lideri republicani au îndemnat susţinătorii să se vaccineze împotriva coronavirusului în contextul în care varianta Delta mult mai infecţioasă a SARS-CoV-2 continuă să se răspândească în majoritatea SUA, ducând la noi infecţii, spitalizări şi decese cauzate de COVID-19 într-o nouă fază a pandemiei.

„Aceste vaccinuri trebuie să ajungă cât mai repede în braţele tuturor cât mai rapid posibil sau ne vom întoarce în toamnă într-o situaţie pe care nu o dorim, aceea prin care am trecut anul trecut”, a declarat la sfârşitul lunii iulie şi Mitch McConnell, liderul minorităţii republicane din Senatul de la Washington.

„Ignoraţi toate celelalte voci care dau sfaturi demonstrabil proaste”, a subliniat acesta. Noile mesaje reprezintă o schimbare de paradigmă pentru Partidul Republican care de la izbucnirea pandemiei a părut acaparat de o retorică înverşunată împotriva purtării măştilor de protecţie, măsurilor sanitare şi antivaccinism.

Înainte ca varianta Delta - care în prezent este responsabilă de 95% din infecţiile cu coronavirusul din SUA - să înceapă să se răspândească, scepticismul republicanilor cu privire la COVID-19 şi vaccinare a ajuns atât de mare încât unele sondaje de opinie au descoperit că aproape 50% din alegătorii Partidului Republican au declarat că probabil nu se vor imuniza anti-Covid.

Însă deşi conducerea partidului s-a alăturat eforturilor administraţiei Biden de a vaccina cât mai mulţi americani cât mai rapid, unii dintre legiuitorii republicani continuă să răspândească informaţii false despre siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor anti-Covid.

Contul de Twitter al reprezentantei statului Georgia Marjorie Taylor Greene a fost suspendat din nou de platforma social media mai devreme în cursul lunii august după ce a distribuit informaţii false despre vaccinare. Barry More, un reprezentant al statului Alabama, a susţinut la rândul său sâmbătă că „vaccinul nu a fost testat” după ce a fost depistat cu COVID-19 cu o zi în urmă.

SURSA: hotnews.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ne aşteaptă vremuri urâte

Pavel LUCESCU

Ne aşteaptă vremuri urâte

Trei din patru români cred că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită. E un procent imens care apare în sondaje la un nivel similar doar în perioadele de criză extremă. Pare totuşi vag, ce înseamnă de fapt „direcţie greşită”.  

opinii

Greve şi mişcări sociale

Alexandru CĂLINESCU

Greve şi mişcări sociale

Un mare savant german, eminent filolog şi critic literar, Ernst-Robert Curtius (1886-1956), a publicat în 1930 o carte admirabilă intitulată Eseu despre Franţa, o carte în care autoul îşi exprima iubirea pentru Franţa, pentru civilizaţia, cultura şi literatura franceză. Îmi place să scot această carte din bibliotecă şi să recitesc fragmente din ea, de fiecare dată când ţara de care sunt şi eu foarte ataşat trece prin încercări dificile sau dă semne de slăbiciune ori de derută. Eseu despre Franţa este o lectură reconfortantă deoarece Curtius pune în evidenţă valorile inalterabile ale Franţei, insistând asupra ideii că în centrul conceptului francez de civilizaţie se află literatura. Pagini vibrante sunt consacrate Parisului, văzut ca un oraş compus dintr-o infinitate de aspecte diferite şi care îi conferă un farmec inconfundabil. Oarecum neaşteptată este afirmaţia că Franţa ar fi o ţară conservatoare şi unde revoluţiile izbucnesc ca reacţie, cu atât mai violentă cu cât conservatorismul este mai puternic.

Când onestitatea întâlneşte discernământul

pr. Constantin STURZU

Când onestitatea întâlneşte discernământul

Multe sunt lucrurile pe care le putem învăţa din viaţa Sfintei Maria Egipteanca (recomand spre lectură varianta extinsă, nu vreun rezumat). M-aş opri în mod special la două aspecte, ambele dătătoare de mari nădejdi.

Centrul Cultural European de la Iaşi

George PLEȘU

Centrul Cultural European de la Iaşi

Într-un cadru festiv, în prezenţa ambasadorilor Franţei şi Germaniei, a directorilor Institutului Goethe şi Institutului francez din Bucureşti, precum şi a numeroşi reprezentanţi ai unor instituţii ieşene, pe 23 martie a fost inaugurat Centrul Cultural European de la Iaşi, primul din ţară cu o astfel de titulatură. Gândit să găzduiască şi Centrul Cultural Italian, precum şi spaţii expoziţionale pentru UAP Iaşi şi Universitatea Naţională de Artă George Enescu, la Palatul Braunstein s-au mutat momentan Centrul Cultural German (etajul 3) şi Institutul Francez (etajul 1), care îşi păstrează însă şi sediul din Casa Racoviţă din Copou.

pulspulspuls

O caracatiţă pe roţi în zona jupânului Mihăiţă. Unde marcaţi bănuţul la cafeluţă

O caracatiţă pe roţi în zona jupânului Mihăiţă. Unde marcaţi bănuţul la cafeluţă

Se tot vehiculează de mai multă vreme faptul că acele cafeneluţe negre pe roţi, amplasate numai în locuri strategice şi cu mare vad, ar umple anumite buzunăraşe din zona unor şefi din subordinea lui Mihăiţă, dragi consumatori.

Caricatura zilei

România - Belarus

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.