VIDEO Elicopterul anti-dronă: Cum doboară un militar ucrainean o dronă rusească din aer, de la câțiva metri distanță
O înregistrare video publicată pe rețelele sociale arată o nouă metodă folosită de armata ucraineană pentru a doborî dronele rusești: mitralierea acestora, de la câțiva metri distanță, din elicopter.
Videoclipul arată un militar ucrainean care trage asupra unei drone rusești de proveniență iraniană Shahed. Militarul ucrainean folosește o mitralieră montată în cadrul ușii glisante de pe partea laterală a unui elicopter care zboară aproape în paralel cu drona.
⚡️Збиття Шахеда силами армійської авіації ✈️
13:22 pic.twitter.com/6GiBFJ0c0s
— monitor (@war_monitor_ua) August 25, 2024
Ucrainenii au mai publicat recent imagini, care amintesc de tacticile aeriene din Primul Război Mondial, cu militari ai Kievului care se antrenează pentru a doborî drone cu ajutorul avioanelor ultraușoare. Serviciul ucrainean de Informații Militare a postat pe rețelele sociale un clip în care sunt prezentate tacticile pe care piloții ucraineni le adoptă pentru doborârea dronelor rusești. Înregistrarea video arată cum o dronă-țintă e mitraliată de la mică distanță de către un militar ucrainean aflat la bordul unui avion ultraușor cu elice – o tactică care amintește de luptele aeriene din Primul Război Mondial. „Luptătorii Serviciului de Informații Militare din Ministerul ucrainean al Apărării desfășoară antrenamente în scopul distrugerii dronelor de recunoaștere, cu ajutorul avionului ultraușor A-22 Foxbat”, conform serviciului ucrainean de informații militare.
Publicitate și alte recomandări video