Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

(VIDEO) ESA a lansat cel de-al cincilea satelit de observare din reţeaua Sentinel Earth

GALERIE
lansare-satelit-sentinel-2b
  • lansare-satelit-sentinel-2b
- +

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a lansat cel de-al cincilea satelit de observare din reţeaua Sentinel Earth, luni, în cadrul programului spaţial Copernicus, ce vizează obţinerea rapidă a unor imagini cu rezoluţie înaltă ale uscatului, oceanelor şi reţelei de râuri şi lacuri de pe Terra, informează Reuters.

Satelitul Sentinel-2B, parte a unui sistem de sateliţi ce au rolul de a monitoriza Terra, a fost lansat la bordul unei rachete Vega de la baza spaţială Kourou din Guyana Franceză, luni seară, la ora local 20.49 (marţi, 01.49 GMT - n.r.).

Noul satelit se va alătura ”geamănului” său, Sentinel-2A, care a fost deja plasat pe orbită în 2015, pentru a furniza imagini de înaltă rezoluţie, în culori şi în infraroşu pentru o gamă variată de proiecte şi iniţiative ecologiste, inclusiv pentru previziunile aferente culturilor agricole şi monitorizarea dezastrelor naturale, scrie News.ro.

Cei doi sateliţi vor orbita la o altitudine de 786 de kilometri deasupra Pământului, în părţi opuse ale planetei noastre.

Împreună, ei vor putea să acopere întreaga suprafaţă de uscat de pe Terra, insule mari, regiuni continentale şi cursuri de apă, la fiecare cinci zile, oferind astfel cele mai actuale şi mai performante imagini care au fost realizate vreodată în acest domeniu.

Potrivit ESA, proiectul Copernicus este cel mai ambiţios program de observare şi monitorizare a Terrei ce a fost realizat vreodată. Uniunea Europeană şi ESA au încheiat un acord prin care s-au angajat să finanţeze cu încă 8 miliarde de euro acest program până în anul 2020.

Lansarea proiectului Copernicus a devenit o chestiune extrem de urgentă pentru UE, după pierderea contactului cu unicul satelit de monitorizare a Terrei ce era operat de ESA, denumit Envisat, în 2012, după 10 de funcţionare.

Primul satelit din reţeaua Copernicus, care va include şapte sateliţi, a fost lansat în aprilie 2014.

ESA este o organizaţie interguvernamentală, înfiinţată în 1975, a cărei misiune constă în a dezvolta capacităţile spaţiale ale Uniunii Europene şi în a se asigura că investiţiile din sectorul spaţial vor fi benefice pentru cetăţenii europeni şi din lumea întreagă.

ESA cuprinde în prezent 22 de state membre, în rândul cărora se află şi România.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri