vineri, 23.04.2021
O minoră de 13 ani din Târgu Jiu a fost bătută cu bestialitate de alte patru fete, în timp ce altcineva, probabil un tânăr, filmează toată scena. După ce imaginile au apărut în spațiul public, poliția s-a autosesizat, a deschis o anchetă penală și deja a adus la audieri două dintre minorele bătăușe, însoțite de părinții lor, relatează presa locală.
Victima este pusă să stea în genunchi, iar celelalte fete o scuipă, o pălmuiesc, o trag de păr, o lovesc cu picioarele și pumnii folosind un limbaj ce nu poate fi reprodus. Cel care filmează își exprimă la un moment dat uluirea că fata nu plânge, în ciuda loviturilor primite.
Scena se petrece afară, într-un loc probabil mai ferit, cu multă vegetație.
Poliția s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru lovire și alte violente. În cadrul cercetărilor, „au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 şi 14, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele trei tinere care ar fi exercitat acte de violenţă au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, fiind însoţite de către părinţi, în vederea audierii”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bugetul Iașului, în aer. Chirica pierde bătălia din CL. USR - abţinere, PSD - afară
Ofiţer ieşean de Poliţie „fentat“ cu 51.000 de dolari de către șefi. Ei cer prescrierea
COVID-19, depistat în salivă: ce spun cercetătorii? Testare mai puțin traumatizantă?
Blocul de la „Familial“ lipit de celelalte imobile, în pericol de demolare. Hotărârea judecătorilor
Autostrăzile Moldovei, scoase de la finanţare prin PNRR? Obiecții ale Comisiei Europene
Cine doarme astăzi va fi somnoros tot anul. Ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe
Unde va fi depozitul logistic regional al reţelei Kaufland. Două supermarketuri în plan
Viitorul Spital de Boli Respiratorii din Bucium: prima licitaţie lansată de CJ
Copil în stare gravă după ce s-a electrocutat pe un tren de marfă în Poitiers
Preoţi amendaţi după slujba ţinută de protopop cu 120 de participanţi
Silk District – Apartamentele din Faza II a proiectului, lansate la vânzare
Oare va ajunge scaunul de la ales la 100 de mii de coco au ba?
Primăria nu are proiecte de anvergură, consilierii se încaieră pe margine
Discuție exploratorie cu reprezentanții Ambasadei Regatului Țărilor de Jos
Norocul nu ține la infinit când confunzi fotbalul cu handbalul
De ce nu a votat USR bugetul? „Chirica a venit cu o propunere absolut sfidătoare”
Doliu la Facultatea de Istorie din Iași. A murit un alt profesor remarcabil
Restricțiile din București vor fi menținute în perioada următoare
Apocalipsa după Chirica. „Iașul intră în era întunericului” (UPDATE)
Bugetul municipiului Iași a fost respins. Avize negative, opt ore de dezbateri
"Oficii de programare" pentru vaccinare în primării, fără înscrierea în platformă
Ciolacu vrea intrarea în grevă parlamentară dacă PNRR nu va fi prezentat în Parlament
Proiecte de succes ale României. Cum au schimbat fondurile europene comunitățile din țară
România trimite în Ucraina combinezoane, măşti de protecţie şi viziere
Mandat de arestare pentru jandarmul implicat în evacuarea bărbatului care a murit în Piteşti
Încă o Facultate de Medicină în zona Moldovei, la Suceava! Decizia, aprobată
Sătenii din Osoi, convinși de medicul sirian să se vaccineze anti-COVID
Anchetă despre „mafia detaşărilor”, cu Costel Alexe printre „naşi”
(FOTO) Voluntarii Antibiotice au sărbătorit “Ziua Pământului” plantând oxigen în comunitate
VIDEO: Ion Rădoi, lider de sindicat la Metrou, ameninţă cu o nouă întrerupere a lucrului
Pilotul catapultat din MIG-ul prăbuşit în judeţul Mureş a fost operat
Jucătoarea de tenis Carla Suarez Navarro s-a vindecat de cancer
Klaus Iohannis: Să nu credem din greşeală că 1 iunie este data de relaxare totală
Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc anticovid Sputnik V
Ce spune Iohannis despre faptul că CE vrea să dea în judecată AstraZeneca
Preşedintele Joe Biden s-ar pregăti să recunoască genocidul armean
Temperaturi-record în anul 2020 în Europa, în special în Siberia
Posesia de marijuana a fost legalizată în statul american Virginia
Perez spune că proiectul Superligii europene nu a căzut. “Proiectul este în «standby»”
Analiştii CFA România au încredere în revenirea economiei în acest an
Sportivii au votat interzicerea gesturilor de protest la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Ce spune Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătăţii, despre paturile de la ATI
Efectele lipsei socializării fizice asupra elevilor din învățământul primar
UEFA va discuta vineri posibile sancţiuni pentru cele 12 cluburi care au iniţiat Superliga
Larisa Iordache, probleme de sănătate după ce a obţinut calificarea la JO
Examen politic pentru Chirica: trece sau nu azi bugetul prin Consiliul Local?
A apărut sindromul psihic „Covid“ la elevii din Iași. Plâns din senin, frică și depresie
Cunoscutul actor Ion Sapdaru a fost călcat de hoţi: i-au furat „găleata“ cu bani
Alexandru CĂLINESCUNew York şi Bucureşti în oglinzi paralele |
Neculai SEGHEDINVuia (III) |
Nicolae CREŢUCompetiţia mare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.