Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

VIDEO/FOTO Cristian Diaconescu, prezent la Iași pentru a valida schimbarea lui Petru Movilă din funcția de lider de filială

GALERIE
pmp, diaconescud
  • pmp, diaconescud
- +

Filiala ieşeană are un nou lider, după ce Adrian Acostoaiei l-a înlocuit pe fostul deputat Petru Movilă. Acesta din urmă contestă însă schimbarea

Cristian Diaconescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a fost două zile la Iaşi pentru a sprijini noua conducere a filiaiei. Diaconescu a sosit sâmbătă, iar duminică la ora 13 a invitat membrii PMP la o discuţie despre conducerea de la centru şi cea de la Iaşi. În privinţa conducerii filialei de la Iaşi, preşedintele PMP a precizat că şi-a întărit sprijinul în privinţa lui Adrian Acostoaiei, interimar al filialei judeţene, care i-a luat locul lui Petru Movilă de pe data de 20 martie.

De altfel, săptămâna trecută, noua conducere a filialei ieşene a notificat vechii conduceri conduse de Movilă să predea sediul de pe bd. Independenţei, ştampilele partidului şi arhiva din sediu. “A fost o întâlnire cu colegii din PMP pentru ca aceasta să rămână puternică fără a face concesii nimănui. Atâta timp cât 2.200 de consilieri şi 50 de primari stau alături de noi, este cât se poate de normal să avem o întâlnire la Iaşi. Noi am fost puşi în situaţia de a desfiinţa şi Colegiul Naţional, şi Consiliul Executiv Naţional, pentru simplu fapt că o serie de colegi ai noştri s-au plasat pe poziţii politice pentru a desfiinţa partidul. S-a dorit ca acest partid să fuzioneze cu Partidul Naţional Liberal. În momentul în care am aflat din presă că în structurile de conducere ale PMP s-a luat decizia de a fuziona cu PNL, am decis ruperea oricărei relaţii cu cei care au lansat această idee. De aici a plecat şi s-a rupt totul. Eu doar atât vreau să spun, că din partid nu plec”, a spus ieri Cristian Diaconescu.

Şeful PMP Iaşi spune că era nevoie de o întâlnire la Iaşi cu conducerea partidului, pentru clarificări. “Domnul Diaconescu a venit la Iaşi pentru a lămuri mai multe lucruri. De circa o lună în mediul online şi în presă sunt divergenţe privitor la conducerea PMP. Cristian Diaconescu este preşedintele de facto al PMP. Vizita de lucru este o oportunitate de a lămuri situaţia actuală din partid. Mă bucur că au venit într-un număr mare. Din start am anunţat că participarea la acest eveniment nu implică cu nimic şi nu va fi supus ceva la vot. Întâlnirea a avut ca scop doar clarificarea aspectelor de legalitate privind conducerea partidului şi a filialelor. În special aleşii locali, al căror mandat depinde ombilical de deciziile interne, au puterea şi răspunderea în ceea ce priveşte viitorul partidului. De aceea era foarte important să cunoaştem cu toţii adevărul”, a spus Adrian Acostoaiei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri